Omniasig cauta angajati pentru inca 70 de noi agentii si puncte de lucru


Data: 12.06.2007

Omniasig, companie membra a grupului austriac Vienna Insurance, a inceput o ampla campanie de recrutare de personal pentru cele 70 de noi agentii si puncte de lucru pe care le va deschide pana la sfarsitul acestui an.


`Nu avem un numar exact de angajari pe care le dorim, insa ne dorim sa angajam persoane in special pe partea de vanzari, mai ales datorita planului (de extindere teriroriala - n. red.) pe care ni l-am propus`, a declarat Costi Stratnic, directorul de vanzari si marketing al Omniasig. Raportand numarul actual de angajati al companiei la cel de unitati teritoriale, rezulta ca Omniasig ar mai avea nevoie de inca 300-400 de angajati pentru cele 70 de locatii noi.

Asiguratorul are acum o retea de 227 de unitati teritoriale, numarul angajatilor companiei fiind de 1.500, din care peste 150 sunt agenti de asigurare care au contract de munca. Omniasig a primit pana acum 800 de CV-uri de la posibili candidati, iar un sfert din acestia sunt deja in etapa interviului de angajare.

`Intentia de angajare este in special pentru permanenti, insa din cererile primite am selectionat si circa 10% carora le vom face o oferta de colaboratori`, a explicat Stratnic. In prezent, compania colaboreaza cu aproximativ 12.000 de agenti la nivel national.

Directorul de vanzari al Omniasig sustine ca CV-urile nu au fost trimise doar de incepatori, ci si de persoane angajate la alte companii.

`Am fost placut surprinsi de numarul mare de CV-uri ale unor persoane cu experienta in domeniul asigurarilor, care au considerat acest mod de recrutare atractiv si care au aplicat la noi in conditii de deplina confidentialitate`, afirma Stratnic.

Costurile acestei campanii de recrutare, desfasurata in mass-media, mai ales pe TV, sunt de aproximativ 100.000 de euro (sume nete), estimeaza specialistii in publicitate.

Omniasig a incheiat primul trimestru cu prime brute subscrise de 59 de milioane de euro (199,4 milioane de lei), in crestere cu 64% fata de perioada similara din 2006. Numarul politelor de asigurare vandute de societate in aceasta perioada se ridica la 778.225.

Aproape jumatate din portofoliul companiei este format din asigurari de raspundere civila auto, inclusiv asigurarea Carte Verde pentru calatorii in strainatate. Pe acest segment, Omniasig a subscris prime de 27 de milioane de euro (91,5 milioane de lei) in trei luni, comparativ cu 25,1 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut. Pe asigurari auto casco, asiguratorul a incheiat contracte in valoare de 18,3 milioane de euro (62 de milioane de lei), aproape dublu fata de primul trimestru din 2006.

Indemnizatiile platite de Omniasig in primele trei luni au fost de 9 milioane de euro (peste 30,6 milioane de lei), 65% din acestea fiind pe asigurari RCA. Societatea are un capital social de peste 31,5 milioane de euro (103,2 milioane de lei).

Grupul Vienna Insurance, din care face parte Omniasig, mai controleaza companiile Unita, Omniasig Viata si Agras. In primul trimestru al acestui an, austriecii au avut pe piata locala afaceri de 106,2 milioane de euro, fiind primul grup de pe piata asigurarilor.

 

Sursa: Ziarul Financiar

Articole OMNIASIG »

Omniasig si Pilkinton au inaugurat primul service rapid

Omniasig si Pilkington au inaugurat, luni, punctul de lucru Pilkington Bucuresti - Grivita,...

Liviu Stoicescu, Omniasig Vienna Insurance Group: 4-5 milioane euro, blocate la plata din cauza suspiciunilor de frauda

Societatile de asigurari au devenit tinte sigure ale fraudelor, in special dupa declansarea crizei...

Rangam Bir, Allianz: Un client cere, pe RCA, o despagubire de 10 mil. lei

Pe piata romaneasca se manifesta o tendinta de crestere a cererilor de despagubire pentru daune...

Afacerile Omniasig in scadere la 9 luni

Omniasig, una dintre cele mai mari companii de asigurari, controlata de grupul austriac Vienna...

AXA Life Insurance primeste bani de la noul actionar

Gigantul francez de asigurari AXA a inceput sa aduca bani in compania pe care a preluat-o la...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor