Data: 04.08.2005
Tarifele practicate in 2006 la politele de Raspundere Civila Auto (RCA) vor fi cu pana la 33% mai scumpe in 2006. De anul viitor, de cand politele RCA se reinnoiesc automat, firmele de asigurare vor practica tarifele maxime permise de normele Comisei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), adica cu 20% mai mari decat cele de referinta stabilite de Comisie. In acest an, pentru a atrage cat mai multi clienti, majoritatea asiguratorilor au practicat tarife minime, adica cu 10% mai mici decat primele de referinta stabilite de CSA. In ceea ce priveste tarifele de referinta, acestea vor ramane la acelasi nivel si in 2006. In consecinta, asiguratii unora dintre firme vor achita in acest an tarife cu pana la 33% mai mari decat cele platite in acest an.
Pentru politele RCA incheiate de persoanele fizice, CSA a stabilit o prima de referinta de 168 lei noi in cazul masinilor cu o capacitate cilindrica intre 1201-1400 centrimetri cubi(cmc), o prima de aproximativ 200 lei noi pentru cele cu o capacitate cilindrica intre 1400 si 1600 cmc. La autoturismele cu motorizare de 1.601-1.800 cmc s-a aplicat o prima de referinta de 216 lei noi.
Daca in acest an tarifele practicate de firmele de asigurare au putut varia cu plus/minis 10% fata de primele de referinta, in 2006 acestea vor putea varia cu minus 10%/plus 20% fata de nivelul indicat de CSA. In consecinta, clientii "ademeniti" in 2005 cu oferte avantajoase vor plati mai mult in 2006. De exemplu, Omniasig va vinde o polita RCA pentru o masina cu o capacitate cilindrica intre 1.201 si 1.400 cmc cu circa 200 lei noi fata de 151 lei in acest an. In consecinta, clientii acestei firme vor achita cu aproape 33% mai mult decat in cazul acestor polite. In acelasi timp, politele RCA pentru autovehiculele cu capacitate cilindrica intre 1.401 si 1.600 cmc vor fi vandute de Omniasig cu 220 lei noi in 2006, fata de 172 lei noi in 2005, majorarea fiind tot de aproape 33%. Cresteri de tarife similare vor fi suportate si de clientii Astra. Pe de alta parte, exista si asiguratori care vor mentine si in 2006 tarifele practicate la RCA in 2005. La Asitrans, o polita RCA pentru un autovehicul cu capacitate cilindrica intre 1.201 si 1400 cmc va costa 151 lei grei, iar cea pentru o masina cu capacitate cilindrica intre 1.401 si 1.600 cmc va fi de 172 lei noi. Reamintim ca pentru a renunta la serviciile unei companii, asiguratul trebuie sa notifice asiguratorul cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea politei. Un procent de 1% din veniturile incasate din vanzarea RCA va fi virat la Fondul de protectie a victimelor strazii, potrivit ultimelor reglementari emise de CSA.
Sursa: Gardianul