Asiguratorii austrieci Vienna Insurance Group (VIG), Uniqa sau Sparkassen-Versicherung, au avut o extindere proactiva in Europa Centrala si de Est, insa efectele benefice asupra ratingurilor si veniturilor vor aparea pe termen lung, au declarat luni analistii agentiei Standard&Poor's (S&P).
Ratingurile companiilor austriece de asigurari vor ramane stabile in urmatorii doi ani, in urma rezultatelor sanatoase afisate pana acum, spun analistii S&P. `Posibilitatea unei eventuale ridicari a ratingului atribuit asiguratorilor austrieci este foarte limitata la ora actuala si ar putea aparea doar daca, pe termen lung, prezenta in Europa centrala si de est va contribui semnificativ la cresterea si diversificarea veniturilor grupurilor`, se spune intr-un raport al agentiei de rating S&P, publicat luni.
O eventuala presiune de coborare a ratingului este limitata, spune S&P, dar ar putea aparea din cauza unei competitii semnificativ marite in piata interna de asigurari generale, a unei expansiuni prea agresive in Europa centrala si de est, care ar putea afecta capitalul asiguratorilor, sau a unor evenimente negative, neprevazute, in zona central si est europeana.
`Asiguratorii austrieci au adoptat o atitudine proactiva in extinderea din Europa Centrala si de Est. VIG a luat cei mai mari pasi pana in momentul de fata, ceea ce a dus la statutul de lider de piata in cateva tari si la a doua pozitie din regiune, in spatele Grupului Allianz`, se mai arata in raportul S&P. Analistii agentiei de evaluare a riscurilor financiar s-au aratat ingrijorati de faptul ca strategia unor jucatori nu reuseste sa ii aduca pe pozitii importante in piata, cu o puternica retea de distributie sau cu pozitii pe piata produselor de nisa. VIG, Uniqa si Sparkassen-Versicherung beneficiaza de expansiunea paralela a partenerilor bancari Bank Austria Creditanstalt, Raiffeisen Zentralbank si Erste Bank, insa asiguratorii cu distributia prin banci vor trebui sa demonstreze o utilizare corecta a acestui canal pentru a fi competitivi pe termen lung, in regiunea Europei Centrale si de Est.
De asemenea, asiguratori precum Allianz sau Assicurazioni Generali isi conduc afacerile din Europa Centrala si de Est prin companii de tip holding cu sediul in Austria, spune S&P.
Desi exista riscuri ale operatiunilor din aceasta regiune a Europei, agentia de rating vede o diminuare a acestora. Riscurile vor scadea pe masura ce tarile se pregatesc de aderarea la UE, legislatia asigurarilor devine mai sofisticata, sistemul de pensii devine mai clar si pietele de asigurari isi continua consolidarea.
In prezent, in Romania, Vienna Insurance Group controleaza in mod direct societatile Omniasig, unde detine 97,78% din actiuni, si Unita, cu 99,99% din titlurile societatii. Omniasig Life este controlata, in proportie de 50%, de Omniasig, iar Agras este controlata de Unita, cu o participatie majoritara de 75,7%. Grupul austriac Uniqa este prezent in
Diviziile est europene ale Vienna Insurance Group au generat, in 2006, un venit de 2,31 miliarde euro din primele de asigurari, cu 40% mai mult fata de anul anterior. Vienna Insurance a inregistrat, in 2006, un nivel al primelor subscrise in valoare de peste 6 miliarde euro, in crestere cu 17%, fata de 2005 si o majorare cu peste 30% a profiturilor inainte de impozitare, pana la 320 milioane euro, potrivit bilantului asiguratorului.
In cazul Uniqa, aproape o treime din cifra de afaceri (32%) din 2006 a fost generata in diviziile sale central si est europene. Afacerile subsidiarelor din afara Austriei ale companiei de asigurari Uniqa au inregistrat, in 2006, o crestere cu 21%, fata de 2005, atingand valoarea de 1,63 miliarde euro.
Potrivit datelor financiare preliminare ale companiei, Uniqa a inregistrat, in 2006, la nivel de grup, un profit brut (inainte de impozitare) de 235 milioane euro, cu 23,4% mai mult decat in anul precedent, si un volum de prime brute subscrise de peste cinci miliarde euro, cu 6,8% mai mult decat in 2005.
Sursa: NewsIn
Omniasig si Pilkington au inaugurat, luni, punctul de lucru Pilkington Bucuresti - Grivita,...
Societatile de asigurari au devenit tinte sigure ale fraudelor, in special dupa declansarea crizei...
Pe piata romaneasca se manifesta o tendinta de crestere a cererilor de despagubire pentru daune...
Omniasig, una dintre cele mai mari companii de asigurari, controlata de grupul austriac Vienna...
Gigantul francez de asigurari AXA a inceput sa aduca bani in compania pe care a preluat-o la...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...