SCUMPIREA RCA CONTINUA: IN 2009, PRETURILE ASIGURARILOR OBLIGATORII VOR SARI CU INCA 15%


Data: 13.12.2007

Pentru al patrulea an consecutiv, cresterea ratei daunei ii determina pe asiguratori sa majoreze preturile la asigurarea de raspundere civila auto obligatorie. Anul 2009, al patrulea de cand asiguratorii au obtinut libertatea de a-si stabili propriile tarife pentru politele RCA, vine cu cresteri de preturi de pana la 15%, dupa ce in 2007 acestea s-au majorat cu pana la 55% pentru persoane fizice sau chiar 100% pentru persoane juridice.

In 2006, cand Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a renuntat la masura de a stabili un interval pentru preturile care trebuie practicate la politele RCA, asiguratorii au majorat tarifele cu circa 20-30%.

Trei companii - Allianz-Tiriac, Asirom si OTP Garancia - din cele 13 autorizate de CSA sa vanda polite de raspundere civila auto obligatorie anul viitor si-au publicat pe site-urile de internet tarifele pentru 2009.

Publicarea acestor tarife este necesara deoarece politele sunt valabile timp de un an de la incheierea acestora, deci pretul unei asigurari cumparate la inceputul lunii februarie a anului viitor va fi compus din pretul pentru 11 luni din 2008 si cel pentru o luna din 2009.

La Allianz-Tiriac, liderul pietei asigurarilor, tarifele pentru politele RCA cumparate de companii s-au majorat cu procente cuprinse intre 8,3 si 11,4 comparativ cu anul 2008, in functie de capacitatea cilindrica a motorului.

Astfel, o polita pentru un autovehicul cu o capacitate a motorului cuprinsa intre 1.401 si 1.600 de centimetri cubi va costa peste un an 624 de lei, cu 8,3% mai mult decat in 2008, in timp ce pretul unei asigurari RCA pentru o masina cu un motor de peste 2.000 de centimetri cubi s-a majorat cu 10,3%, la 1.032 de lei.

`Aceste preturi au fost calculate in functie de statisticile noastre referitoare la portofoliu si tin cont de rata daunei. Este vorba de aducerea tarifelor la un nivel care sa atinga limita de profitabilitate`, afirma Marius Onofrei, directorul de comunicare al Allianz-Tiriac.

In prezent, compania inregistreaza pe segmentul RCA o rata bruta a daunei de 83%, ceea ce ii aduce pierderi, rata daunei la care compania ar incepe sa obtina profit din aceste polite fiind de 70%.

Pentru persoane fizice, tarifele la RCA practicate de Allianz-Tiriac sunt calculate nu doar in functie de capacitatea masinii, dar si in functie de varsta soferului, mediul in care conduce (urban sau rural) sau starea civila, de exemplu.

`Pentru 2009, tarifele RCA pentru categoria de clienti cu varste intre 35 si 55 de ani preturile au crescut nesemnificativ. S-au majorat ceva mai mult tarifele pentru celelalte categorii de varste, unde rata daunei este mai ridicata`, explica Onofrei.

Asirom, companie care anul trecut a fost liderul pietei RCA din punctul de vedere al valorii vanzarilor, a majorat preturile pentru 2009 cu procente cuprinse intre 10,4 si 12,2 pentru persoane fizice si, in medie, cu 10,3% pentru persoane juridice. Astfel, o asigurare RCA pentru 2009 va ajunge sa coste la Asirom intre 276 si 696 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoane juridice, compania a publicat un pret de baza, de 516 lei, pe care il poate reduce sau majora in functie de profilul clientului.

La OTP Garancia, companie membra a grupului financiar ungar OTP, tarifele pentru 2009 au crescut cu pana la 13,1% pentru persoane fizice si 14,6% pentru persoane juridice. Preturile anuntate de companie sunt intre 273 si 603 lei pentru o asigurare de raspundere civila auto obligatorie pentru persoane fizice si intre 444 si 756 de lei in cazul persoanelor juridice, in functie de capacitatea cilindrica a motorului.

Cresterea ratei daunelor pe segmentul RCA este principala cauza a scumpirii politelor, insa preturile au fost influentate si de majorarea limitei de raspundere a asiguratorilor.

Limitele de despagubire pentru RCA se vor tripla in 2009 comparativ cu valorile din acest an, potrivit unei decizii recente a CSA. Pentru pagube materiale, limita de despagubire a fost stabilita la 300.000 de euro, in conditiile in care in prezent aceasta este de 100.000 de euro, iar in 2008 va ajunge la 150.000 de euro. In cazul vatamarilor corporale si al deceselor, limita va fi de 1,5 milioane de euro in 2009, fata de 500.000 in prezent si de 750.000 de euro anul viitor.
Un articol de: Angela Placinta

Integral in Ziarul Financiar

Articole Asirom »

Asigurarea obligatorie a locuintei a intrat in vigoare joi, 15 iulie 2010

Asigurarea locuintelor din Romania a devenit, incepand de joi, obligatorie. Romanii vor fi nevoiti...

Reparatiile in service-uri auto, pe baza politei RCA, in termen de o saptamana

Soferii care au fost loviti in trafic de alti conducatori auto isi vor vedea masinile reparate, pe...

Topul firmelor de asigurari la 9 luni din 2009

Trimestrul trei le-a adus asiguratorilor de pe piata locala noi scaderi ale primelor brute...

ASIROM Vienna Insurance Group ofera acum, cu MEDICAL SELECT PLUS, o polita de sanatate completa

ASIROM Vienna Insurance Group lanseaza noua asigurare de sanatate MEDICAL SELECT PLUS, ce...

Topul despagubirilor date de asiguratori - afacerea bate viata

Intr-un top al despagubirilor platite de asiguratori un loc fruntas il ocupa un producator de...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor