Alarma pe piata asigurarilor


Data: 21.11.2006

Asirom, ARDAF si Asiban sint trei companii de asigurari cu capital autohton aflate sub supraveghere speciala. Pretul pentru salvarea lor: 50 de milioane de euro. Dupa ARDAF si Asiban, mai nou o alta companie de asigurari are probleme legate de lichiditati. Este vorba despre Asirom, plasata sub procedura de redresare financiara de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Decizia CSA dateaza din 6 noiembrie, dar a fost publicata in Monitorul Oficial abia vineri, 17 noiembrie.

Pretul salvarii de la faliment

Asiban a intrat in redresare financiara luna trecuta, fiind necesara o majorare de capital de peste 10 milioane de euro, care este in curs. La ARDAF Cluj-Napoca pretul este triplu, adica 30 de milioane de euro, mai precis 100.000.000 de lei. `Majorarea de capital la ARDAF se va face in perioada 20-29 decembrie 2006, iar actionarii companiei trebuie sa vina de acasa cu 1.000 de miliarde de lei vechi, deci 100 de milioane de lei noi`, ne anunta Radu Cocea, administrator ARDAF. `In ceea ce priveste problema ivita la Asirom, eu cred ca era de asteptat, deoarece ea este una a pietei asigurarilor din Romania in general. Totul are la baza primele foarte mici incasate pentru asigurari, comisioanele mari platite companiilor de brokeraj in asigurari, promotiile. Apoi peste toate astea s-au suprapus reglementarile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor care au la baza normele din Uniunea Europeana`, mai spune Radu Cocea. In ceea ce priveste majorarea de capital de la ARDAF, administratorul este un om optimist: `Sper sa se realizeze, deoarece ARDAF este o societate foarte bine pusa la punct in ceea ce priveste sistemul informatic. Este o firma cu potential. Dar sigur va pot spune pe 10 decembrie cind pot vedea banii`.

Ce s-a intimplat la Asirom

Conform deciziei CSA, Asirom s-a sustras de la obligatiile de raportare privind unii indicatori tehnici, fapt care a motivat decizia Comisiei. Astfel, Asirom a fost suspectata ca a alunecat cu marja de solvabilitate sub limita permisa de lege, punind in pericol stabilitatea companiei si interesul asiguratilor. CSA spune ca Asirom nu a depus bilantul contabil, calculul marjei de solvabilitate, situatia rezervelor tehnice si alti indicatori. Conform unei decizii anterioare a companiei, actionarii Asirom au fost convocati pe 4 decembrie pentru a aproba majorarea capitalului cu 13 milioane de euro, fata de 18 milioane de euro cit este capitalul social in prezent.

Cine este in fapt Asirom

Compania ocupa locul doi pe piata asigurarilor dupa volumul primelor brute subscrise, in urma Allianz-Tiriac Asigurari. Asirom este controlata de omul de afaceri Ioan Niculae prin firma Interagro, care detine 50% dintre titlurile Asirom. Ceilalti actionari semnificativi sint fondurile de investitii Broadhurst Investments Ltd., cu 14,93%, si QVT Fund, cu 12,23%. De asemenea, AVAS detine 6,38% din Asirom, actiuni ce vor fi transferate la Fondul Proprietatea.

Se rediscuta cazul Asirom

Vicepresedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Tudor Balta, sustine ca Asirom a inaintat ieri catre CSA bilantul contabil, calculul marjei de solvabilitate, situatia rezervelor tehnice si alti indicatori. `Am primit azi de la Asirom datele si miine (n.r. - azi, 21 noiembrie) vom rediscuta cazul Asirom si vom vedea daca ridicam sau nu decizia luata privind plasarea Asirom sub procedura de redresare financiara. Rezultatele primare sint bune`, ne anunta Tudor Balta.

Sursa:
www.cotidianul.ro

Articole Asirom »

Asigurarea obligatorie a locuintei a intrat in vigoare joi, 15 iulie 2010

Asigurarea locuintelor din Romania a devenit, incepand de joi, obligatorie. Romanii vor fi nevoiti...

Reparatiile in service-uri auto, pe baza politei RCA, in termen de o saptamana

Soferii care au fost loviti in trafic de alti conducatori auto isi vor vedea masinile reparate, pe...

Topul firmelor de asigurari la 9 luni din 2009

Trimestrul trei le-a adus asiguratorilor de pe piata locala noi scaderi ale primelor brute...

ASIROM Vienna Insurance Group ofera acum, cu MEDICAL SELECT PLUS, o polita de sanatate completa

ASIROM Vienna Insurance Group lanseaza noua asigurare de sanatate MEDICAL SELECT PLUS, ce...

Topul despagubirilor date de asiguratori - afacerea bate viata

Intr-un top al despagubirilor platite de asiguratori un loc fruntas il ocupa un producator de...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor