Cresterea daunelor pe segmentul auto si pierderile inregistrate de companii in aceasta linie de business vor majora primele pentru politele RCA cu circa 30%-40% in 2008. Asigurarile auto facultative (Casco) si cele obligatorii (RCA) au inceput sa aduca pierderi masive companiilor de profil in 2006. Acum, raspunsul companiilor de asigurare este vizibil in scumpirea tuturor acestor polite, mai ales pe segmentul RCA.
`Asiguratorii au incercat sa-si creasca cota de piata si cea mai usoara metoda de a realiza aceasta a fost dezvoltarea segmentului asigurarilor auto care a determinat o crestere foarte mare a ratei de daunalitate si rezultate tehnice negative pe acest tip de polite`, a declarat Daniela Grigore, responsabil la Sectiunea de Asigurari Auto din cadrul Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).
Ea considera ca in acest an asiguratorii locali va trebui sa ia o decizie in legatura cu finantarea pierderilor inregistrate pe auto din profiturile altor polite.
`Ma astept sa creasca cotele de prima la Casco si cred ca se vor folosi si alte mijloace pentru a recupera aceste pierderi, cum ar fi introducerea fransizei (n.r. asiguratul suporta financiar o parte din dauna)`, a spus Grigore.
Reprezentanta UNSAR crede ca decizia unor asiguratori locali de a introduce fransize la Casco ii va responsabiliza pe proprietarii autovehiculelor prin impartirea riscurilor. `S-ar putea ca societatile de asigurare sa-si foloseasca datele statistice pentru a personaliza cotele de prima in functie de istoricul conducatorilor auto. Nu are rost ca o persoana care nu a fost implicata in accidente in ultimii ani sa plateasca aceeasi suma ca o persoana care are doua-trei daune pe an`, a explicat Grigore.
Una dintre companiile de asigurare care a decis sa-si limiteze pierderile pe Casco prin lansarea unui sistem de tarifare care ia in calcul la stabilirea valorii primei de asigurare atat caracteristici ale autovehiculului, cat si pe cele ale proprietarului (conducatorului auto) este Generali Asigurari. Asiguratorul a adoptat aceasta masura dupa ce anul trecut a inregistrat o pierdere de 6,9 mil. euro, cu 130% mai mult decat in 2005.
O solutie asemanatoare a fost adoptata prima data de Allianz-Tiriac Asigurari, in vara anului trecut, tot pentru politele Casco, pentru care a introdus si un sistem de fransiza. Desi Allianz-Tiriac a fost pe profit in 2006 (11 mil. euro brut), reprezentantii companiei au spus atunci ca segmenteaza calculul primelor la politele Casco pentru a nu trece pe pierderi in segmentul auto, la fel ca majoritatea companiilor din aceasta piata.
`Cred ca pierderile vor scadea pentru ca actionarii sunt interesati de cota de piata, dar si de profit si nu vor renunta la acesta din urma. In plus piata asigurarilor auto este suficient de matura pentru ca companiile sa lucreze de acum incolo la partea calitativa si la maximizarea acestor rezultate`, afirma Grigore.
O tendinta recenta in piata asigurarilor auto este scumpirea semnificativa a politelor obligatorii de raspundere civila auto, tonul fiind dat de sase companii care deja au anuntat scumpiri pentru 2008. Pentru clientii care cumpara astazi o polita RCA cu valabilitate de un an, companiile de asigurare sunt obligate sa calculeze si sa publice tariful de prima pentru 2008, polita vanduta avand trei luni de valabilitate anul viitor.
Cea mai recenta veste de acest tip a venit din partea Omniasig, al doilea mare furnizor de polite RCA de pe piata la nivelul anului trecut (cu o cota de 12% din piata RCA), care a anuntat o scumpire medie de 41% a politelor RCA vandute persoanelor fizice si o majorare medie de 75% a primelor pentru RCA vandute persoanelor juridice, conform informatiilor publicate pe site-ul companiei de asigurare.
De asemenea, BCR Asigurari, al patrulea mare furnizor de polite RCA, cu o cota de 9% din aceasta piata in 2006, a anuntat scumpirea cu 26%-27% atat a politelor de raspundere civila auto vandute persoanelor fizice, cat si clientilor corporativi. Anuntul celor doua companii vine deja pe fondul unor scumpiri planificate si de restul jucatorilor de pe piata RCA. Asirom, lider pe piata RCA la nivelul anului trecut, cu o cota de 22%, a anuntat scumpiri de 6%-7% pentru politele RCA. De asemenea, ARDAF, Unita si ABC Asigurari au anuntat si ele scumpiri ale politelor RCA, cu un cuantum mai ridicat in cazul clientilor persoane juridice.
Astfel, dintre cei mai mari cinci furnizori de polite RCA de pe piata, doar doi (Astra Asigurari si Allianz-Tiriac) nu au anuntat inca explicit o majorare de tarife RCA pentru 2008. In expectativa stau inca si Generali si Carpatica Asigurari. Alte cinci companii nu au publicat tarifele RCA pentru 2008, iar Allianz-Tiriac, al cincilea mare furnizor de polite RCA, calculeaza primele segmentat pentru fiecare client.
Un articol de: Lavinia Marin
Sursa: Ziarul Financiar
Dupa ce s-au scumpit cu 5% in acest an, politele RCA se vor scumpi in 2011 intre 5% si 10% din...
Actionarii ABC Asigurari ar putea aproba, pe 30 septembrie, participarea si conditiile participarii...
ABC Asigurari, o companie de mici dimensiuni, si-a majorat capitalul social cu 1,14 milioane de lei...
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a remis luni spre publicare in Monitorul Oficial o...
Phoenix Holdings, unul dintre cei mai mari asiguratori din Israel, a semnat o intelegere cu...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...