Traian Basescu a deschis sedinta Bursei de Valori Bucuresti


Data: 25.11.2010

Presedeintele Traian Basescu este prezent, joi, la BNR, la evenimentul aniversar: "Bursa de Valori Bucuresti - 15 ani de Bursa moderna".

Cu acest prilej, seful statului a fost cel care a dat startul pentru deschiderea sedintei de joi de la Bursa de Valori Bucuresti.

La eveniment participa seful BVB, Stere Farmache, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, dar si Gabriela Anghelache sefa CNNVM.

Istoria BVB

Pe fundalul unei traditii de peste 70 de ani de burse de marfuri, care au functionat dupa modelul burselor occidentale, istoria Romaniei consemneaza, in anul 1881, aparitia primei burse de valori. Acest fapt s-a datorat ca urmare a adoptarii Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri. Realizata dupa model francez, aceasta lege reglementa infiintarea, prin decret regal, a burselor de valori si marfuri.

Data de 1 aprilie 1995, cand Bursa de Valori Bucuresti se reinfiinta in baza unei decizii a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, ca institutie de interes public cu personalitate juridica ce isi desfasoara activitatea pe principiul autofinantarii, va ramane ca un moment de referinta pentru dezvoltarea pietei de capital din Romania, marcand debutul formarii pietei bursiere si, totodata, concretizarea eforturilor depuse pentru crearea uneia dintre cele mai importante institutii ale pietei de capital.

Inaugurarea oficiala s-a desfasurat la data de 23 iunie 1995. Arhitectura noii piete bursiere avea la baza un sistem electronic modern, care acoperea functiile de tranzactionare, compensare- decontare si registru si care era sustinut de un ansamblu coerent de regulamente si proceduri. Prima sedinta de tranzactionare a avut loc in data de 20 noiembrie 1995.

Articole RCA »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Decontarea directa, un nou mar al Discordiei pe piata RCA din Romania

Decontarea directa, cu propria polita RCA, presupune reparea unui autovehicul in baza propriului...

Un nou proiect de lege ar putea aduce preturi personalizate pentru polita RCA

Polita RCA ar putea avea pret variabil, in functie de profilul de risc al beneficiarului, estimat...

Transportatorii din Romania anunta proteste de amploare fata de marirea RCA

Mobilizare generala impotriva maririi RCA Transportatorii din Romania anunta mobilizarea generala...

Anul marilor sperante pentru asiguratorii din Romania

Anul 2015 ar putea marca o reluare de ciclu pe piata asigurarilor din Romania, sunt de parere...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor