Tot ce trebuie sa stii despre RCA


Data: 27.02.2012

Toti proprietarii de vehicule, persoane fizice ori juridice, trebuie obligatoriu sa incheie o asigurare RCA si sa plateasca prima de asigurare aferenta. De asemenea, au obligatia de a aplica pe parbrizul vehiculului intr-un loc vizibil din exterior vigneta primita odata cu polita de asigurare.

Scopul acestei asigurari este ca cel pagubit sa primeasca despagubiri pentru daunele suferite, indiferent de situatia materiala a celui care a produs paguba.

In acest fel, asigurarea de raspundere civila auto este in interesul tertului pagubit, dar si in interesul celui care a produs paguba. Trebuie remarcat ca s-ar putea intampla ca, doar dintr-o mica neatentie, un conducator auto sa produca celui pe care l-a accidentat pagube evaluate la o suma considerabila, suma care i-ar afecta bugetul sau chiar l-ar depasi.

Cum puteti incheia asigurarea RCA?

Daca dumneavoastra cumparati un vehicul nou, asigurarea RCA se poate incheia chiar la vanzator, cu reprezentantul asiguratorului autorizat, si este chiar recomandabil sa faceti asa pentru ca asigurarea intra in vigoare in acelasi timp cu intrarea in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii vehiculului dumneavoastra, fiind asigurat chiar si pe parcursul primului drum efectuat.

Persoana care vinde un vehicul are dreptul sa primeasca inapoi de la asiguratorul RCA partea din prima platita aferenta perioadei ramase pana la expirarea valabilitatii asigurarii, daca nu a produs prejudicii pe perioada derularii contractului.

Pentru a recupera aceasta suma, el trebuie sa se adreseze asiguratorului si sa prezinte contractul de vanzare-cumparare.

Contractul RCA

Puteti incheia contractul de asigurare RCA cu oricare din societatile de asigurare autorizate in acest sens. La incheierea contractului – pe o perioada de 6 sau 12 luni in functie de optiunea dvs. – vi se elibereaza polita de asigurare obligatorie de raspundere civila a vehiculelor, impreuna cu vigneta si documentul international de asigurare

Orice vigneta valabila din 2011 trebuie sa poarte o serie si un numar, iar aceste elemente de siguranta trebuie precizate si pe polita de asigurare RCA (document care este inseriat si poarta, de asemenea, un numar).

Asiguratorul RCA isi incepe obligatiile:

- din ziua urmatoare celei in care expira valabilitatea politei de asigurare anterioare, pentru asiguratul care isi indeplineste obligatia incheierii asigurarii cel mai tarziu in ultima zi de valabilitate a acesteia;

- din ziua urmatoare celei in care s-a incheiat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabila la momentul incheierii asigurarii;

- din momentul eliberarii documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrarii in vigoare a autorizatiei provizorii de circulatie sau a inmatricularii/inregistrarii vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmeaza sa fie inmatriculate/inregistrate.

Pentru cei neasigurati

Daca sunteti proprietar de vehicul si nu incheiati asigurarea obligatorie RCA sau nu o mentineti in valabilitate in mod continuu, prin plata primelor de asigurare, savarsiti o contraventie.

Contraventia se constata de catre personalul Politiei si se sanctioneaza cu: amenda de la 1000 RON la 2000 RON, retinerea certificatului de inmatriculare si a placutelor de inmatriculare/inregistrare, pana la prezentarea documentului privind incheierea asigurarii.

In plus, in situatia in care provocati un accident si nu detineti o asigurare RCA valabila, persoana pe care ati prejudiciat-o este indreptatita sa solicite despagubiri fie direct de la dvs. (pe cale amiabila sau urmare a unei decizii judecatoresti), fie indirect, incepand din 2005, apeland la Fondul de protectie a victimelor strazii (care are dreptul sa recupereze de la dvs. despagubirea platita tertului pe care l-ati pagubit).

Articole RCA »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Decontarea directa, un nou mar al Discordiei pe piata RCA din Romania

Decontarea directa, cu propria polita RCA, presupune reparea unui autovehicul in baza propriului...

Un nou proiect de lege ar putea aduce preturi personalizate pentru polita RCA

Polita RCA ar putea avea pret variabil, in functie de profilul de risc al beneficiarului, estimat...

Transportatorii din Romania anunta proteste de amploare fata de marirea RCA

Mobilizare generala impotriva maririi RCA Transportatorii din Romania anunta mobilizarea generala...

Anul marilor sperante pentru asiguratorii din Romania

Anul 2015 ar putea marca o reluare de ciclu pe piata asigurarilor din Romania, sunt de parere...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor