Franklin Templeton a fost numit administrator al Fondului Proprietatea


Data: 06.09.2010

Actionarii Fondului Proprietatea, intruniti luni in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, au aprobat numirea ca administrator unic pe Franklin Templeton Investment Management. Adunarea Generala a Actionarilor aprobase forma finala a contractului de administrare ce va fi incheiat cu Franklin Templeton in luna februarie a acestui an.

Fondul Proprietatea are participatii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic, valoarea totala a activelor fiind de aproximativ 3,4 miliarde de euro.

Fondul Proprietatea a fost creat in 2005, ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate.

Statul a promis, la crearea Fondului, ca va lista FP in cel mai scurt timp la bursa din Bucuresti si pe o piata internationala, ceea ce ar fi permis actionarilor sa isi poata valorifica usor titlurile cu care au fost despagubiti, insa termenul de listare a fost amanat in repetate randuri.

Franklin Templeton Investment Management, cu sediul in Marea Britanie, a fost inregistrata la CNVM in 14 septembrie 2009, iar in data de 11 mai 2010 autoritatea de reglementare a pietei de capital a autorizat sucursala din Romania a companiei.

Articole RCA »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Decontarea directa, un nou mar al Discordiei pe piata RCA din Romania

Decontarea directa, cu propria polita RCA, presupune reparea unui autovehicul in baza propriului...

Un nou proiect de lege ar putea aduce preturi personalizate pentru polita RCA

Polita RCA ar putea avea pret variabil, in functie de profilul de risc al beneficiarului, estimat...

Transportatorii din Romania anunta proteste de amploare fata de marirea RCA

Mobilizare generala impotriva maririi RCA Transportatorii din Romania anunta mobilizarea generala...

Anul marilor sperante pentru asiguratorii din Romania

Anul 2015 ar putea marca o reluare de ciclu pe piata asigurarilor din Romania, sunt de parere...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor