TOPUL COMPANIILOR DE PENSII PRIVATE DUPA PRIMELE TREI LUNI


Data: 18.12.2007

Vanzarile de pensii private obligatorii au incetinit semnificativ, iar companiile din top10 si-au consolidat pozitiile, in ultimele doua saptamani. Numarul total de aderenti la fondurile private de pensii obligatorii (pilonul II) a depasit 2,9 milioane, dintre care 330.000 de clienti au semnat in ultimele doua saptamani. Ieri a avut loc a sasea raportare bilunara (dupa trei luni de vanzare), din totalul de opt (corespunzatoare celor patru luni de aderare initiala). Liderul pietei pensiilor obligatorii a ramas ING, cu aproape 962.000 de clienti (si o cota de piata de 32,8%), fiind urmat de Allianz-Tiriac (754.000 de clienti, adica 25,7%) si de Generali (277. 000 de clienti, adica 9,4%). Aviva si Interamerican completeaza sirul companiilor din top 5.

Allianz-Tiriac a reusit insa ieri sa depaseasca liderul ING la ritmul de vanzari din ultimele saptamani, raportand peste 88.000 de clienti atrasi in aceasta perioada, fata de cei aproape 86.000 ai ING. Este pentru a doua oara in cele trei luni in care Allianz depaseste ING la una dintre raportari, in rest ING fiind lider incontestabil ai vanzarilor de pensii obligatorii.

Aproape toata piata a incetinit ritmul de vanzare, doar doua dintre companiile din top 10 reusind sa rupa tendinta generala. Aviva a raportat acum peste 30.000 de clienti (fata de cei 28.000 la raportarea bilunara anterioara), iar AIG a raportat un nivel aproximativ egal de vanzari cu cele de la raportarea anterioara, adica 26.000.

Singura schimbare de pozitii intre companiile de pensii a avut insa loc in subsolul clasamentului, unde Zepter (locul 18 inainte de raportarea de ieri) a urcat un loc, pana pe 17, surclasand Marfin. In rest, companiile si-au consolidat pozitiile detinute inaintea raportarii bilunare de ieri.

In top 10 exista insa doua locuri unde diferentele dintre doua companii de pensii sunt minore, putand inca avea loc rasturnari de clasamente. Astfel Interamerican (locul 5) are doar 5.670 de clienti mai mult decat AIG (locul 6), diferenta in cota de piata fiind de 0,2 puncte procentuale. Lupta este stransa si intre companiile de pe locurile 7 (BT Aegon) si 8 (BCR), unde diferenta este de 3.000 de clienti, adica 0,1 puncte procentuale din piata.

Concentrarea pietei a continuat sa se reduca usor cu ocazia raportarii de ieri, dar s-a mentinut la niveluri inalte. Primele cinci fonduri concentreaza 83,3% iar primele zece fonduri cumuleaza 98,1% din numarul total de clienti. Ca urmare, restul de 8 fonduri impart 1,9% din numarul de aderenti.

Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), estimeaza ca piata ar putea ajunge la 3,2-3,3 milioane de participanti, fata de cei 2,9 milioane de clienti atrasi deja. `Probabil ca numarul de clienti care vor intra in loterie va fi de circa 5% din total`, considera el.

Urmatoarea raportare bilunara va avea loc pe 7 ianuarie 2008.

Un articol de: Mihai Bobocea

Integral in Ziarul Financiar

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor