Peste 2,6 milioane de salariati sub 45 de ani au aderat deja la unul dintre cele 18 fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II). Vanzarile au incetinit semnificativ, iar liderii si-au pastrat pozitiile. Din totalul de 2,62 milioane de romani care si-au ales deja fondul de pensii, peste 426.000 au semnat numai in ultimele doua saptamani, datele fiind ieri raportate de catre cei 18 administratori la Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale de Stat (CNPAS). Raportarea bilunara de ieri a fost a cincea din seria de opt care se va incheia pe 25 ianuarie 2008. Vanzarile de pensii au incetinit semnificativ, numarul de contracte raportate in urma cu doua saptamani fiind de circa 477.000.
Dupa raportarea de ieri, lider a ramas ING, cu peste 878.000 de clienti (33,4% din totalul celor 2,6 milioane), urmat de Allianz-Tiriac (peste 670.000, adica 25,5%) si Generali (peste 246.000, adica 9,4%).
Aviva, Interamerican si AIG sunt celelalte trei fonduri care au reusit sa treaca de bariera de 100.000 de clienti in primele doua luni si jumatate.
Piata totala ce va fi atinsa la finele celor patru luni de vanzare este aproximata de companiile de administrare la 3,5 milioane de participanti. In aceste conditii, 75% din aceasta estimare a fost deja realizata dupa primele doua luni si jumatate de vanzari.
In top10 al companiilor de pensii a avut loc o singura schimbare fata de topul din urma cu doua saptamani: BCR a reusit sa depaseasca BRD si sa urce astfel un loc, de pe 9 pe 8. Ca urmare, BRD a alunecat de pe 8 pe 9. Cea mai bine clasata companie de pensii deschisa de o banca ramane BT Aegon (locul 7).
In cadrul top10, doar doua companii au reusit sa isi creasca vanzarile in ultimele doua saptamani fata de raportarea anterioara: Generali si BCR. In rest, toate companiile din top10 au incetinit ritmul in ultimele doua saptamani. Avantajul celor doua companii s-a vazut imediat fata de piata: Generali si-a consolidat locul al treilea in fata Aviva (diferenta fiind acum de 34.000 de clienti, fata de 4.000 la raportarea anterioara), iar BCR a castigat un loc in fata BRD.
Cealalta schimbare de ierarhie a avut loc in afara top10, dar tot intre banci: Bancpost a luat fata OTP si a urcat de pe 12 pe 11. Zepter, ultima clasata in top, a raportat ieri primele contracte semnate, fiind vorba de o raportare-test, dupa cum a fost numita de oficialii companiei.
Concentrarea pietei a scazut usor, dar s-a mentinut totusi la cote inalte: primele cinci fonduri aveau 82,7% din totalul clientilor de pe piata (fata de 83,6% in urma cu doua saptamani). De asemenea, primele 10 fonduri au acum 98,2% din numarul total de clienti, restul de 9 fonduri impartind 1,8% din piata.
Un articol de: Mihai Bobocea
Integral in Ziarul Financiar
Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...
Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...
Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...
Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...
"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...