ROMANIA VA DEVENI ANUL VIITOR A DOUA PIATA DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII DIN REGIUNE


Data: 03.12.2007

Piata locala de pensii private are sanse sa ajunga una dintre cele mai concentrate din intreaga Europa Centrala si de Est. In regiune, o treime dintre fondurile de pe piata cumuleaza peste 75% din numarul de participanti si din activele nete totale. Cu o participare de 3-3,5 milioane de salariati la fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II), Romania va ocupa curand locul doi in regiune la acest capitol, in urma Poloniei (13 milioane de participanti) si in fata Ungariei (2,8 milioane). De asemenea, piata locala de pensii private ar putea fi una dintre cele mai concentrate din regiune, conform statisticilor. Chiar daca numarul total de participanti la fondurile de pensii private (pilonul II) va fi de numai trei milioane la finele campaniei de aderare initiala (ianuarie 2008), Romania tot va fi a doua piata din regiune ca numar de membri in aceste fonduri, conform datelor centralizate de ZIARUL FINANCIAR de la autoritatile de supraveghere a pietelor din Europa Centrala si de Est.

Polonia, care a introdus pilonul II in 1999, este tara cu care Romania este cel mai des comparata cand vine vorba de pensiile private. Piata poloneza are acum aproape 13,1 milioane de participanti la cele 15 fonduri, in crestere cu 2,7 milioane (plus 26%) fata de finele anului 1999. Polonia este cea mai mare piata de profil din regiune, atat ca numar de aderenti la fondurile private de pensii, cat si dupa activele nete totale ale acestora.

Activele pietei poloneze au depasit 39,3 miliarde de euro la sfarsitul lunii octombrie, in crestere cu aproape 9 miliarde de euro fata de inceputul anului acesta. Baza de plecare a fost insa redusa: in primul an de colectare a contributiilor la aceste fonduri din Polonia (1999), activele totale ale pietei erau de numai 541 de milioane de euro. Spre comparatie, fondurile de pensii private obligatorii din Romania vor aduna anul viitor (primul an de colectare a contributiilor) circa 300 de milioane de euro, conform estimarilor oficiale ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

La fel ca toate pietele de pensii private din regiune, Polonia are un grad semnificativ de concentrare a pietei: in prezent, cele mai mari sase fonduri (din totalul de 15) concentreaza 74% din numarul total de membri si 80% din activele nete totale.

De altfel, concentrarea pietei s-a mentinut la cote ridicate inca din 1999, gradul osciland intre 71% si 74% pentru membrii primelor sase fonduri din piata si intre 79% si 84% pentru activele acestora, conform datelor autoritatii de reglementare a pietei financiare din Polonia.

Dupa primele doua luni de vanzare a pensiilor private obligatorii, Romania da semne ca ar putea sa fie o piata chiar mai concentrata decat cea poloneza. La jumatatea campaniei de aderare initiala, numarul total de participanti a depasit 2,2 milioane, din care primele doua fonduri concentrau 61%, primele sase fonduri aveau 89%, iar primele zece fonduri aveau 98,6%. Numarul total al fondurilor de pe piata locala este de 18, ceva mai mic decat cele 21 de fonduri care au luat startul in Polonia in 1999.

Insa prima tara din regiune care a introdus pensiile private de pilon II a fost Ungaria, in 1998. Imediat dupa start, cele 38 de fonduri de pensii private cumulau 1,33 milioane de participanti (finele anului 1998), pentru a depasi 2 milioane de aderenti la sfarsitul anului urmator. Astazi, piata maghiara de pensii private obligatorii are 2,8 milioane de clienti (cu 40% mai multi decat in 1999) si active nete totale de circa 7-7,5 mld. euro. Spre comparatie, piata cumula active de numai 98 de milioane de euro in 1998 si de 350 de milioane de euro in 1999, potrivit datelor autoritatii de reglementare a pietei financiare din Ungaria.

Si in Ungaria, concentrarea pietei este semnificativa - primele sase fonduri (din totalul de 20 care se afla acum pe piata) cumuleaza aproximativ 88% din numarul total de participanti (nivel asemanator cu cel de acum din Romania) si circa 85% din activele nete totale.

Bulgaria a introdus pensiile private de pilon II in 2002, insa a evoluat asemanator cu Polonia si Ungaria. Numarul aderentilor la cele opt fonduri (fonduri de pensii universale, un specific al pensiilor de pilon II in Bulgaria) a crescut de la 1,6 milioane de persoane la finele anului 2003 pana la 2,5 milioane la jumatatea acestui an. Cresterea activelor nu a fost insa la fel de spectaculoasa ca in Ungaria sau Polonia. Fondurile universale de pensii private au colectat doar 21 de milioane de euro in 2002 (anul de start), activele nete totale apropiindu-se de 480 mil. euro la jumatatea acestui an.

Un articol de: Mihai Bobocea

Integral in Ziarul Financiar

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor