Fondurile de pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) ar putea administra active de peste 1,5 miliarde euro la sfarsitul lui 2011, in conditiile majorarii contributiei cu 0,5%, pana la 3% din salariul brut al participantilor, a declarat presedintele CSSPP, Mircea Oancea.
"Cred ca tinta de 1,5 miliarde euro este realista pentru finalul anului 2011. Contributiile programate a fi virate catre fondurile de pensii private obligatorii in 2011 se vor ridica la 2,25 miliarde lei, reprezentand putin peste 500 milioane euro. Asta inseamna ca am putea aveapeste 1,5 miliarde euro active in sistem la finalul anului 2011, in conditiile in care se adauga si profitul din administrarea acestor bani", a explicat presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea.
Presedintele CSSPP estimeaza un volum de active de peste 1 miliard de euro la sfarsitul lui 2010 pentru fondurile de pe piata pensiilor private obligatorii.
Mircea Oancea sustine ca un nivel al contributiei de 3% este "destul de mic", iar un volum al activelor de aproximativ 1,5 miliarde euro "nu constituie subiect de politici publice sau de proiecte majore de investitii".
"Aceasta suma de bani reprezinta capital autohton, capital care se investeste in economie prin achizitionarea de diverse active disponibile cum ar fi actiuni, obligatiuni ale municipiilor, corporatiilor mari si obligatiuni ale statului. Astfel, aceste fonduri pot contribui la finantarea deficitului bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale", a mai spus presedintele CSSPP.
Oancea a adaugat ca este nevoie de majorarea contributiei la pilonul II de pensii private la un nivel de cel putin 8% din venitul brut al participantilor, pana in 2016, fata de 6% cat era prevazut anterior. "Suplimentar, contractarea unei pensii private facultative este absolut necesara pentru ca actualii contribuabili sa primeasca, la retragerea din activitate, o pensie decenta, comparabila cu venitul realizat in perioada activa in campul muncii", a adaugat Mircea Oancea.
Contributia va ajunge la 3% in 2011
In programul initial, nivelul contributiei la pensiile private obligatorii urma sa se majoreze cu 0,5 puncte procentuale in fiecare an, incepand din 2009, pana la 6% din salariul lunar brut al participantilor intr-un interval de opt ani, respectiv 2016.
Potrivit acestuia, o solutie alternativa privind finantarea deficitului, lansata initial de fostul ministru al Muncii, Marian Sarbu, consta in asumarea de catre Guvern a unui imprumut de la organismele internationale, cu destinatie speciala - reformarea sistemului public de pensii - pentru a acoperi deficitul creat o perioada de 15-20 de ani, pana cand incep sa fie facute platile in sistemul de pensii private.
Pentru anul 2009, Guvernul a inghetat cota de contributii la pensiile private obligatorii, intarziind schema de majorare treptata a acesteia inca din al doilea an de la lansarea sistemului. In 2010, contributia la pilonul II a fost majorata la 2,5%, iar in acest anajunge la 3%.
La finalul primelor 11 luni ale anului 2010, activele fondurilor de pensii private obligatorii au ajuns la 4,15 miliarde lei (circa 970 milioane euro).
Presedintele CSSPP a mentionat ca deficitul creat in sistemul public de pensii dupa virarea contributiilor la pilonul II ar putea fi acoperit prin emisiuni de titluri de stat si sume obtinute din privatizari.
Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...
Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...
Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...
Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...
"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...