PENSIILE PRIVATE ASTEAPTA SI IN 2006


Data: 04.08.2005

Proiectul de lege privind pensiile private pare sa se fi ratacit in Parlament. Desi s-a vorbit despre finalizarea actului normativ inca din vara, acesta abia a trecut de Senat. Drumul sinuos al proiectului face ca sistemul pensiilor private sa nu fie implementat nici in 2006. La baza crizei pe care o traverseaza de ani buni sistemul actual de pensii este faptul ca in Romania sunt doar 4,5 milioane de platitori, in timp ce numarul pensionarilor a trecut de 6,2 milioane. Pentru a reechilibra sistemul, guvernantii trebuie sa ia masuri nepopulare cum ar fi cresterea varstei de pensionare sau marirea contributiilor la fondul de pensii. O alta solutie, mult mai putin agresiva, este crearea fondurilor private de pensii si incurajarea populatiei sa economiseasca pentru a beneficia de o pensie mai mare la batranete. Traseul chinuit al legilor Chiar daca e clar ca asta este solutia, nici unul dintre guvernele care s-au perindat nu a fost in stare sa creioneze un sistem care sa fie functional. Guvernul PSD s-a grabit sa bifeze si acest domeniu si a dat doua legi care sa reglementeze sistemul de pensii private: Legea 249/2004 privind pensiile ocupationale si Legea 411/2004, care nu au fost operationale. De altfel, Legea 249 a si fost suspendata la scurt timp dupa ce a fost emisa. Nici actualul guvern nu se poate mandri ca a facut prea multe. Ordonanta 50/2005, care prevede crearea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, a fost adoptata abia in iunie, dar a trecut aproape jumatate de an pana cand a fost numit directorul general interimar. Potrivit ordonantei, acesta este responsabil cu organizarea si dezvoltarea sistemului de pensii private, pana la data la care Consiliul il va numi, conform legii, pe directorul general al autoritatii de reglementare. Pentru a avea cadrul legal de functionare este nevoie de adoptarea Legii pensiilor private, insa acest act normativ a trecut numai de Senat si se afla acum la Camera Deputatilor. Mai intai distractia Avand in vedere ca ianuarie este luna de vacanta pentru parlamentari, este greu de crezut ca legea va fi adoptata pana la sfarsitul lunii februarie sau inceputul lui martie. Dupa promulgarea legii, Comisia are nevoie de cateva luni ca sa poata emite normele necesare pentru aplicarea legii. Urmeaza apoi autorizarea administratorilor si a fondurilor de pensii, dar si o perioada de timp in care administratorii fondurilor de pensii sa-si stabileasca procedurile interne de administrare a fondurilor. Asadar, nu ne putem astepta ca fondurile de pensii private sa devina operationale in 2006 si poate nici in prima parte a lui 2007. Citeste articolul complet in SAPTAMANA FINANCIARA

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor