Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a anuntat, duminica, la Galati, ca eventuala majorare a valorii punctului de pensie cu 45% pentru pensionarii grupei I si, respectiv, cu 25% pentru cei cu grupa a II-a ar necesita un efort din partea statului de 800 de milioane de euro in fiecare an. `Posibilitatea cresterii punctului de pensie pentru fostii salariati care au lucrat in grupa I sau a II-a de munca este analizata, in prezent, de Casa Nationala a Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS). De altfel, Casa a realizat o simulare, la comanda Guvernului, a ceea ce presupune majorarea pensiilor pentru varstnicii provenind din sectoarele grele ale economiei`, a anuntat, duminica, ministrul Paul Pacuraru.
Potrivit aceleiasi surse, rezultatele simularii au aratat ca efortul financiar necesar pentru aplicarea si sustinerea unei asemenea majorari - de 45% pentru grupa I si 25% pentru grupa a II-a - ar fi de aproape un miliard de euro pe an. `Pentru prima data de cand exista grupe de munca, s-a cerut ca anii in conditii speciale si anii de reducere sa fie completati cu un suport financiar. Propunerea de recompensare financiara a fost inaintata Guvernului acum doua luni, care a dispus Casei Nationale de Pensii sa realizeze o simulare a majorarii cu 45% la grupa I si cu 25% la grupa a II-a. Simularea a aratat ca efortul bugetar anual ar fi de 800 de milioane de euro`, a declarat ministrul muncii.
Oficialul guvernamental a explicat ca, pentru a fi adoptata, aceasta masura trebuie sa treaca prin mai multe filtre. `Casa Nationala de Pensii trebuie sa intocmeasca un referat, pe care sa il inainteze Ministerului Muncii, iar Ministerul Muncii trebuie sa se adreseze Guvernului. Guvernul este obligat sa emita un raspuns, pozitiv sau negativ, dupa o analiza foarte exacta pe resurse care cade in sarcina Ministerului Finantelor. In cazul unui raspuns pozitiv, proiectul legislativ ajunge in Parlament, care decide daca majoreaza sau nu valoarea punctului de pensie pentru grupele speciale de munca. Deci cresterea va intra in plata in masura in care este sau nu insusita`, a precizat Paul Pacuraru.
Acesta a atras, insa, atentia ca `Romania are de ales unde isi indreapta resursele`, evidentiind ca, in afara de pensii, sunt si alte nevoi care trebuie tratate. El a exemplificat aici dezvoltarea sectorului de asistenta sociala, precum si multitudinea de prestatii care cad in sarcina Ministerului Muncii.
Alianta Judeteana a Pensionarilor de la Galati a organizat, duminca, o dezbatere-maraton despre necesitatea cresterii valorii punctului de pensie pentru fostii lucratori ai grupelor I si a II-a de munca. La intrunire au fost invitati ministrul muncii, Paul Pacuraru, presedintele Casei Nationale de Pensii, Mariana Campeanu, europarlamentarul PSD Adriana Ticau si deputatul PC Bogdan Ciuca, iar discutiile s-au purtat in fata a 600 de pensionari din Galati, Braila, Cluj, Baia Mare, Pitesti si Suceava. Liderii pensionarilor le-au atras atentia oficialitatilor ca vechea lege a pensiilor, 3 din 1976, si Hotararea de Guvern 1550 din 2004 privind recalcularea pensiilor `au fost interpretate gresit` in detrimentul pensionarilor care au lucrat in conditii grele de munca. Varstnicii sustin ca peste 1,8 milioane de pensionari provenind din grupele speciale au avut de suferit de pe urma acestei `erori`.
Integral pe BankNews
Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...
Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...
Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...
Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...
"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...