NUMAI 11 FONDURI AR PUTEA RAMANE PE PIATA PENSIILOR OBLIGATORII IN URMATORII 3-5 ANI


Data: 25.02.2008

Circa 11 fonduri de pensii private obligatorii ar putea ramane pe piata in urmatorii trei-cinci ani, din experienta altor tari care au implementat sistemul si unde numai 60% dintre fonduri au rezistat in acest interval, a spus directorul general adjunct al CSSPP, Dan Pescaru, citat de NewsIn.

`In tari precum Polonia, Ungaria sau Estonia, care au implementat mai devreme acest sistem, circa 40% dintre fondurile care s-au prezentat la start nu au rezistat pe piata`, a mentionat Pescaru, care a adaugat ca nu se asteapta la abateri notabile in cazul pietei din Romania.

`Curand vom promova un proiect de norma privind tranzactiile cu actiunile administratorilor pentru a fi propus spre dezbatere publica, cu privire la achizitii, fuziuni sau fuziuni prin absorbtie. E clar ca pe partea de fuziuni trebuie respectata legislatia in domeniul societatilor comerciale, care este data de legea 31`, a mai spus Dan Pescaru.

Fondurile cu 50.000 de participanti nu rezista pe piata mai mult de doi ani, daca nu-si sporesc numarul de aderenti

 
Dan Pescaru a explicat ca, in cazul unui fond care a atras deja 5.000 de participanti, `capacitatea de a rezista este asigurata timp de doi ani`, deoarece un administrator `traieste` din veniturile pe care le realizeaza si din comisioane, care sunt destul de mici.

Directorul general adjunct al CSSPP a adaugat ca, dupa aceasta perioada, este greu de crezut ca un fond va rezista pe piata daca nu isi sporeste portofoliul de participanti.

Pe de alta parte, companiile care au strans mai putin de 20.000 - 30.000 de participanti vor avea probeme certe, intrucat este greu sa stranga 50.000 de participanti in trei ani, atat cat prevede legea, considera Pescaru.

`Ramane de vazut daca administratorii care n-au reusit sa atraga un numar important de aderenti pana acum vor reusi in urmatorii ani, in detrimentul celor care si-au dovedit calitatile de buni promotori ai propriului produs`, a mai spus directorul general adjunct al CSSPP, care a mentionat ca pe piata muncii intra, anual, intre 120.000 si 150.000 de contribuabili.

Primii 11 administratori controleaza 98,7% din piata, restul fiind impartit intre ceilalti 7 jucatori

Primii 11 jucatori controleaza aproape toata piata pensiilor obligatorii (98,7%), dupa atragerea unui numar de 3,938 milioane de participanti in intervalul 17 septembrie 2007 - 17 ianuarie 2008.

Dupa etapa de validare a aderentilor, inainte de repartizarea aleatorie, ING Fond de Pensii se afla pe primul loc, cu 1.279.955 de aderenti (32,07% cota de piata), locul al doilea in clasamentul fondurilor de pensii obligatorii  fiind ocupat de Allianz-Tiriac Fond de Pensii, cu 1.017.935 participanti atrasi si o cota de piata de 25,51%.

Pe locul al treilea se afla Generali Fond de Pensii, cu 400.465 semnaturi atrase in timpul campaniei de aderare si o cota de piata de 10,03%, in timp ce pe pozitia a patra se afla Aviva Fond de Pensii, care a raportat 312.402 de participanti pe pilonul II si o cota de piata de 7,83%.

Campania initiala de aderare a romanilor la un fond de pensii private obligatorii (pilon II) a inceput pe 17 septembrie 2007 si s-a incheiat pe 17 ianuarie 2008.

In primul an de activitate, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Ponderea va creste anual cu cate o jumatate de punct procentual, pana la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, intr-un interval de opt ani.

Sursa: BankNews

 

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor