Ministerul Muncii va solicita, miercuri, Guvernului sa ia o decizie privind garantiile in sistem si modalitatea de distribuire aleatorie a nehotaratilor la fondurile de pensii obligatorii, dupa care se va hotari daca legea se mai modifica, a spus presedintele CSSPP, Mircea Oancea.
Varianta de distribuire va fi decisa de Guvern in lipsa ajungerii la un consens la dezbaterea organizata, pe 28 ianuarie, de Ministerul Muncii privind cadrul legislativ al pensiilor private obligatorii (pilon II), cu referire in special la modalitatea de repartizare aleatorie a nehotaratilor la fondurile de pe pilonul II si la garantiile legale in sistem.
La dezbatere au participat reprezentanti ai administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii si ai organizatiilor sindicale si patronale.
`Noi ne ocupam de punerea in aplicare a legislatiei, ceea ce hotaraste Guvernul si Parlamentul`, a mai spus Oancea.
`Opiniile pe care le-am primit in urma dezbaterii, le-am constituit intr-un memorandum, care se afla miercuri pe ordinea de zi a Guvernului`, a declarat miercuri, ministrul muncii, Paul Pacuraru, care a adaugat ca executivul are de ales intre variantele discutate.
Paul Pacuraru mentionase, pe 28 ianuarie ca, propunerile primite de minister vor fi inaintate Guvernului printr-un raport constituit impreuna cu Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si Casa Nationala de Pensii (CNPAS).
Administratorii si sindicatele au pareri impartite despre forma `loteriei` de repartizare a nehotaratilor
Presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hosu, declarase ca pe piata pensiilor obligatorii s-au creat pozitii dominante care pot duce la eliminarea concurentei pe piata, in defavoarea salariatului. In ce priveste repartizarea aleatorie, seful Cartel Alfa considera ca este nevoie de o limitare a numarului sau a procentului de piata pe care un operator poate sa-l aiba, astfel incat sa poata exista cel putin patru operatori in sistem.
In schimb, directorul general al Allianz-Tiriac Pensii Private, Crinu Andanut, este de parere ca nu se va modifica legea in ce priveste distribuirea aleatorie, `deoarece ar fi impotriva intereselor romanilor`.
El considera ca orice fel de modificare in lege nu trebuie facuta decat in urma unor discutii aprofundate, chiar la nivel de Parlament.
Aviva a inaintat in urma cu doua saptamani o scrisoare deschisa in care cerea ca administratorii cu mai mult de 20% din piata pensiilor private obligatorii sa nu participe la distribuirea aleatorie a romanior nehotarati pentru a evita monopolizarea pietei de catre primii doi jucatori, care au deja peste o treime din piata.
Repartizarea aleatorie este definita in norma 31/2007 privind aderarea initiala si evidenta participantilor la fondurile de pensii private obligatorii. Repartizarea va fi facuta de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), sistemul informatic fiind cel care va alege in locul persoanelor care nu s-au inscris la un fond de pensii de pe pilonul II.
Procedura de aderare initiala la fondurile de pensii de pe pilonul II a inceput pe 17 septembrie 2007 si s-a incheiat pe 17 ianuarie 2008.
Sursa: NewsIn
Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...
Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...
Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...
Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...
"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...