FONDURILE DE PENSII VOR FI INJUMATATITE PANA IN 2011


Data: 17.10.2008

Incepand cu august 2007, romanii cu varsta pana in 35 de ani, au fost obligati sa opteze pentru un fond privat de pensii. Totodata, incepand cu luna mai a aceluiasi an a fost posibila si cotizarea la o pensie privata facultativa.

Pana la inceperea etapei de colectare a contributiilor clientilor, patru companii de pe piata pensiilor obligatorii (pilonul II) din cele 18 care au participat la start - Marfin, Zepter, MKB Romexterra si AG2R - au solicitat retragerea de pe piata. Cele patru societati aveau 4.854 de participanti, care insumau doar 0,1% din numarul total de aderenti la sistemul pensiilor private obligatorii la acea data.

"Este probabil ca fondurile de pensii private obligatorii care au atras un numar mic de participanti sa isi vanda portofoliile in urmatorii doi-trei ani si sa ramana pe piata doar 50% dintre fondurile care au fost autorizate initial", a declarat directorul general al ING Fond de Pensii, Emilia Bunea.

Ea a explicat ca fondurile mici vor fi absorbite de fondurile mai mari nu doar din nevoia acestora din urma de a creste, "cat mai ales din cauza costurilor operationale fixe necesare, chiar si in administrarea unui fond mai mic".

"S-ar putea chiar ca participantii din aceste fonduri sa se transfere inainte ca administratorii sa poata negocia transferul lor catre alti administratori", a adaugat Bunea.

Prima tranzactie de pe piata pensiilor obligatorii a fost anuntata la sfarsitul lui septembrie, de catre grupul Banca Comerciala Romana (BCR) care s-a inteles cu actionarii administratorului Omniasig Pensii pentru preluarea acestuia. Valoarea Omniasig Pensii a fost estimata la circa 13-13,5 milioane euro.

"Dupa anuntul recent privind prima tranzactie de pe piata de pensii obligatorii si avand in vedere cerintele legislative, probabil ca peste trei ani vor mai ramane pe piata doar noua fonduri, restul fiind nevoite sa ia parte la procesul de consolidare a pietei", a declarat pentru NewsIn directorul general al Allianz-Tiriac Pensii Private, Crinu Andanut.

El sustine ca acest proces de consolidare al pietei este unul firesc, care a avut loc si in alte tari din regiune unde gasim sisteme de pensii private asemanatoare cu cel romanesc.

"Este doar o chestiune de timp pana cand vom asista si la prima fuziune intre fonduri, in sensul strict al cuvantului", a adaugat Andanut.

Potrivit legii, un fond de pensii trebuie sa aiba cel putin 50.000 de participanti dupa primii trei ani de la data constituirii ca sa ramana pe piata. In prezent, patru din cele 14 fonduri de pe piata au mai putin de 50.000 de clienti, ceea ce le face susceptibile pentru preluari.

Mai optimist s-a aratat directorul general al Generali Fond de Pensii, Ioan Vreme, care considera ca "pe piata pensiilor private obligatorii vor ramane zece jucatori, avand in vedere ca administratorii trebuie sa acumuleze suficiente active pentru a-si sustine activitatea, dar si sa detina pragul legal de 50.000 de participanti pentru a ramane pe piata".

Aceeasi opinie este sustinuta de directorul general al AIG Fond de Pensii, Mihai Coca-Cozma, precum si de directorul general executiv al Aviva Fond de Pensii, Eugen Voicu, care considera ca pe piata pensiilor obligatorii vor ramane zece jucatori peste trei ani.

Piata pensiilor private obligatorii (pilon II) a ajuns la active nete de 498,3 milioane lei (133,5 milioane euro) la sfarsitul lui septembrie, in crestere cu 26,5% fata de luna anterioara, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

In acest an, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Ponderea va creste anual cu cate o jumatate de punct procentual, pana la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, intr-un interval de opt ani.

Actualmente cele 14 companii care activeaza pe piata pensiilor private sunt ING,Vital (BT Aegon), Aripi (Generali), AIG, Pensia VIva, BCR, Interamerican, KD, OTP, AZT Viitorul Tau, Omniforte, BRD, Bancpost si Prima Pensie.

Sursa: Ziare.com

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor