In luna mai a anului trecut, Guvernul anunta cu mare fast ca romanii nu vor avea de ce sa isi mai faca griji, deoarece Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Banca Mondiala au fost de acord sa ne imprumute 20 de miliarde de euro, drept masura de siguranta.
In scurt timp, ne-am dat seama ca nu era doar masura de siguranta si o adevarata necesitate, Romania riscand, altfel, sa nu mai poata plati salariile, pensiile si alte obligatii sociale.
Un an mai tarziu, aproape ca ne pare rau ca am luat imprumutul, dupa ce surse guvernamentale au declarat ca FMI a cerut Guvernului sa majoreze cota unica de impozitare la 20 la suta si taxa pe valoarea adaugata la 25 la suta. In prezent, aceste taxe sunt la nivelul de 16 la suta, respectiv 19 la suta.
Motivul? Delegatia institutiei financiare, aflata in Romania pana pe data de 7 mai, pentru a evalua starea economiei si evolutia reformelor, a aflat ca Guvernul nu si-a respectat promisiunile. Mai exact, desi ar fi trebuit sa faca reduceri masive de cheltuieli de la buget, nu a facut acest lucru aproape deloc.
E adevarat, Guvernul are o misiune extrem de grea. Intr-un moment in care romanii o duc, si asa, foarte greu, masurile de austeritate sunt aproape imposibil de aplicat, atat din cauza grevelor sindicalistilor, dar si din cauza promisiunilor facute in timpul campaniei electorale.
Printre aceste promisiuni, se numara si faptul ca TVA-ul nu va fi majorat. Acum, insa, Guvernul s-ar putea sa nu aiba de ales, avand in vedere ca nu a reusit sa taie, cu adevarat, numarul angajatilor la stat (au fost "sterse" mai ales posturile care oricum nu erau ocupate) si, prin urmare, nici cheltuielile cu personalul, un punct sensibil in negocierile cu FMI.
In plus, Romania a ratat toate estimarile de crestere economica date de institutia financiara internationala. Astfel, desi, pentru 2009, FMI estimase o scadere economica de 4,1 la suta, s-a ajuns la o contractie de 7,1 la suta, producandu-se un deficit bugetar de 7,2 la suta, fata de tinta initiala de 4,6 la suta.
Creste sau nu cota unica si TVA-ul?
Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, si-a schimbat discursul de la venirea delegatiei FMI. Daca, inainte de sosirea lor, sustinea ca nu se ia in calcul majorarea unor taxe, acum spune ca sunt mai multe variante de lucru, fara sa precizeze, insa, care sunt acestea.
Potrivit unor surse, cea mai optimista varianta ar fi majorarea taxei pe valoarea adaugata de la 19 la suta la 22 la suta, de la 1 iulie 2010 sau 1 ianuarie 2011. Insa nu este exclus ca aceasta sa ajunga la 25 la suta. In plus, cota unica de impozitare ar putea fi ridicata pana la 20 la suta.
Consecintele pentru economia Romaniei ar putea fi devastatoare, motiv pentru care astfel de masuri intampina deja opozitie puternica atat din partea Bancii Nationale a Romaniei, cat si din partea mai multor partide, printre care PNL.
La randul lor, sindicatele sunt adeptele unei diferentieri. Astfel, potrivit lui Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, TVA-ul ar trebui sa aiba valori diferite in functie de tipul de produs: cumperi paine, TVA este mai mic, cumperi o masina de lux, este mai mare.
Cum va fi afectat romanul de rand?
Efectele majorarii TVA si a cotei unice de impozitare se va reflecta imediat in preturile produselor si serviciilor. Acestea nu vor creste doar cu 6% (diferenta pana la 25%), ci, foarte probabil, cum mai mult de atat, avand in vedere ca producatorii vor fi nevoiti sa faca fata nu numai costurilor mai ridicate de productie, transport si desfacere, ci si costurilor mai mari cu personalul.
Pe termen mai lung, firmele care nu au un profit destul de mare pentru a putea taia marjele, vor fi nevoite sa inchida afacerea. Evident, o alta varianta va fi sa lucreze, in continuare, la negru.
De altfel, multi angajati ar avea de suferit, fie din cauza scaderii veniturilor, fie din cauza faptului ca vor fi obligati sa accepte plata la negru, pentru a nu fi dati afara. Inevitabil, rata somajului se va majora, deoarece, dupa cum s-a observat, primul lucru pe care il fac firmele in timp de criza sunt disponibilizarile.
De asemenea, Mugur Isarescu, guvernatorul bancii centrale, este de parere ca majorarea taxelor va conduce la o scadere a economiei.
In plus, analistii spun ca aceste masuri nu ar duce la o marire a sumelor colectate la bugetul de stat, ci, dimpotriva, la o scadere, din cauza evaziunii fiscale.
Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...
Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...
Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...
Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...
"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...