`Bogatia` fondurilor de pensii private, peste un miliard de euro


Data: 24.01.2010

Fondurile de pensii private vor ajunge la sfarsitul anului 2010 sa administreze active nete totale de circa 4,6-4,8 miliarde de lei, adica peste un miliard de euro. Numarul celor care la senectute vor avea si o pensie privata va depasi 5 milioane de clienti, pe ambele componente: pilonul II (pensii private obligatorii) si pilonul III (pensii private facultative).

Majorarea sumelor administrate de fondurile de pensii se va datora cresterii, din acest an, de la 2% la 2,5%, a nivelului contributiei virate catre pilonul II. Numarul fondurilor de pensii va ajunge la 9, fata de 12 in prezent, dupa finalizarea celor 3 fuziuni aflate in curs, iar "banii clientilor vor fi investiti cu riscuri minime si cat mai profitabil", dupa cum au declarat recent reprezentantii asociatiei fondurilor de pensii private.

Cu un randament mediu de 17,7%, fondurile de pensii au furnizat anul trecut cele mai atractive beneficii, in comparatie cu celelalte instrumente de economisire disponibile pentru publicul larg pe pietele financiare din Romania. Ca termen de comparatie, dobanzile la depozitele bancare s-au situat, de-a lungul anului 2009, intr-o plaja de 12%-13%, iar inflatia pe intreg anul a fost de 4,74%.

190.000 romani au pensii facultative

Cat priveste pilonul III, de pensii private facultative, operatorii din domeniu asteapta o crestere lenta, in ton cu evolutiile din economie si de pe piata muncii.

"La sfarsitul anului 2010, activele nete ale fondurilor de pensii facultative ar putea ajunge la 350 de milioane de lei, iar numarul total de participanti se va situa intre 220.000 si 250.000, fata de 187.000 la sfarsitul anului 2009", au spus oficialii fondurilor. Strategiile investitionale ale fondurilor vor urma modelul pilonului II, insa cu o diversificare mai larga a optiunilor disponibile pentru clienti.

"Anul 2010 nu va fi usor pentru piata de pensii private, insa sistemul va continua sa se dezvolte si sa se consolideze. Odata depasita masa critica a primului miliard de euro aflat in administrare, importanta fondurilor de pensii private va creste continuu atat in economie, cat si pe pietele financiare", a declarat Cornelia Coman, vicepresedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor