AVIVA LANSEAZA UN FOND DE PENSII FACULTATIVE PENTRU ROMANII DE CEL MULT 40 DE ANI


Data: 27.06.2008

Aviva Asigurari de Viata lanseaza un fond de pensii facultative cu un grad de risc mai ridicat, destinat persoanelor in varsta de cel mult 40 de ani, fond care ar putea fi activ in trimestrul al treilea din acest an, a spus directorul executiv al Aviva Fond de Pensii, Eugen Voicu.

`Pe pilonul III, pregatim lansarea unui fond de pensii cu un grad de risc mai mare si probabil ca in urmatoarele luni vom obtine autorizatia, urmand ca in trimestru al treilea din acest an sa fi deja activ`, a precizat Voicu, care a adaugat ca acesta se adreseaza persoanelor cu varsta de pana la 35-40 de ani.

El a explicat ca fondul permite clientilor sa-si asume riscuri mai mari in primii ani, dupa care acestia se pot transfera la un fond cu un grad de risc mediu, pentru conservarea activelor.

`Fondul care urmeaza sa fie lansat ar trebui sa starneasca interesul mai mult decat cele cu risc mediu, pentru ca ne adresam in primul rand celor mai tineri, care au avantaje mai mari daca pleaca la drum cu acest sistem de economisire`, a mentionat Voicu.

`Aceasta este logica obisnuita. Pana la 55 de ani spre exemplu, poti sa-ti asumi riscuri mai mari, care inseamna si performante mai bune, dupa care e bine sa conservi activul pe care l-ai avut si sa mergi spre fonduri cu un grad de risc mijlociu sau chiar scazut. In acest fel, poti fii sigur ca activele tale nu sunt afectate daca momentul pensionarii te prinde intr-o perioada de cadere a pietei de capital`, a adaugat el.

Voicu considera ca orice cadere are si o revenire, iar clientul fondului nu va fi afectat daca aceasta se intampla dupa cinci sau zece ani.

Potrivit legislatiei, un fond de pensii private va putea investi cel mult 50% din active in actiuni cotate la burse din Romania sau din alte state europene, maximum 70% in titluri de stat, 20% in instrumente ale pietei monetare si cel mult 30% in obligatiuni corporatiste.

Seful Aviva Fond de Pensii a adaugat ca in perioada urmatoare se va ocupa in principal de transferul activitatii fondului de pensii facultative Pensia Mea - administrat in prezent de Aviva Asigurari de Viata - catre societatea de pensii Aviva Pensii Private.

Arbitrul pensiilor private a reglementat procedura prin care administratorul unui fond de pensii obligatorii poate prelua mai multe fonduri de pensii facultative (pilonul III), dar numai cu acordul majoritatii participantilor fondului care urmeaza sa fie preluat.

Astfel, in termen de 30 de zile calendaristice de la data informarii, participantii care nu sunt de acord cu oferta de preluare pot solicita transferul la un alt fond de pensii facultative, fara penalitati de transfer.

La sfarsitul lunii mai, fondul de pensii facultative Pensia Mea (administrat de Aviva) avea 6.464 de participanti si active nete de 2,62 milioane lei, care il plasau pe locul al saselea intre cele sapte fonduri active pe pilonul III.

Valoarea activelor nete ale celor sapte fonduri de pensii facultative (pilonul III) care au demarat activitatea a crescut cu 18,2% in luna mai, pana la 34,5 milioane lei (9,5 milioane euro).

Sursa: NewsIn

 

Articole Pensii »

Studiu: Cat de des se gandesc romanii la pensie?

Pentru majoritatea romanilor, Pilonul 2 este singurul instrument financiar prin intermediul caruia...

Statistica trimestrului III din 2012 privind sistemul de pensii private si facultative

Astazi, 22 octombrie a.c., Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a...

Afla ce contine noul pachet de produse BCR pentru pensionari !

Banca Romaneasca a lansat un pachet de produse si servicii bancare destinate exclusiv pensionarilor...

Vacante gratuite si premii in bani numai in cadrul promotiei Senior de la BCR

Pensionarii care aleg, pana la sfarsitul lunii noiembrie, sa-si incaseze pensia in cont deschis la...

BCR Pensii va avea un nou director general

"Lucian Anghel, in prezent economist sef si director al Directiei de Cercetare si Strategie a BCR,...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor