Data: 04.08.2005
Romania nu se va putea lauda prea curand cu fonduri private de pensii, in ciuda faptului ca oficialii europeni cer tot mai insistent gasirea rapida a unor solutii la sistemul public aflat in colaps. Legea pensiilor private si cea a pensiilor ocupationale, cu care a defilat fosta guvernare PSD, sunt suspendate si inca se mai lucreaza la modificarea lor. Desi pensiile facultative ar fi trebuit sa intre deja in vigoare, autoritatile au fixat un nou termen: septembrie 2006.
In vreme ce populismul a fost la el acasa ori de cate ori autoritatile romane s-au lansat in dezbateri privind reforma sistemului public de pensii, Bulgaria si-a trecut in statistici aproximativ 1,6 miliarde de euro active in fonduri de pensii private. Consilierul prezidential Theodor Stolojan spune ca e rusinos ca dupa atatea discutii nu exista inca legi pentru sistemul privat de pensii: "Nu inteleg ratiunea acestei inertii. Sistemul public de pensii nu mai este viabil nici economic si nici financiar", a declarat Stolojan. Legi au existat, dar s-au dovedit a fi proaste.
"Am suspendat Legea pensiilor private si cea a pensiilor ocupationale deoarece erau inaplicabile si restrictive. Noile proiecte de lege vor fi discutate saptamana viitoare in sedinta de guvern. Speram ca sistemul facultativ va intra in vigoare, cel mai devreme, in septembrie 2006, iar pilonul obligatoriu va deveni operational din ianuarie 2007", a declarat Mihai Seitan, presedintele Casei Nationale de Pensii, prezent la un seminar organizat de "Ziarul Financiar".
Cum si sistemul public de sanatate merge din criza in criza, consilierul lui Traian Basescu a propus inlocuirea acestuia cu cel privat. "Actualul model este falimentar.
Cred ca gestionarea banilor din sistemul de sanatate trebuie incredintata societatilor private de asigurari, nu unor institutii publice care isi fac acum sedii in fiecare judet", a mai spus Stolojan. Potrivit lui Mihai Seitan, Ministerul de Finante a fost de acord ca angajatorii si salariatii sa-si deduca fiscal cate 200 euro/anual din contributia la pensiile facultative private. In acest moment, peste 100.000 de persoane detin polite de asigurare de viata care functioneaza asemeni planurilor de pensii private.
"Acestea sunt de fapt asigurari de viata si nu au cum sa beneficieze de deductibilitati. Sistemul propriu-zis de pensii private va impune crearea unor produse specifice de catre fiecare companie care va obtine licenta si va avea dreptul sa intre pe aceasta piata. Daca vor exista persoane care se vor incadra in conditiile prevazute de noua lege, aceste polite ar putea fi transformate in pensii optionale", a explicat presedintele CNPAS.
Sursa: Evenimentul Zilei