Ordin nr. 113127/2006 privind Fondul de protectie a victimelor strazii


Data: 12.09.2008

Ordin nr. 113127/2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de protectie a victimelor strazii, (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 28 august 2006).

 Tinand seama de dispozitiile art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) si (27) si ale art. 47 pct. 2 lit. k) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit Hotararii Consiliului CSA din data de 8 august 2006, prin care s-au adoptat Normele privind Fondul de protectie a victimelor strazii, presedintele CSAr emite urmatorul ordin:

   Art. 1. - Se pun in aplicare Normele privind Fondul de protectie a victimelor strazii, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
   Art. 2. - La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga:
   a) Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 3.108/2005 pentru punerea in aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea si utilizarea Fondului de protectie a victimelor strazii, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 24 iunie 2005;
   b) titlul III \"Fondul de compensare\" din anexa la Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 3.116/2005 pentru punerea in aplicare a Normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule si autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 615 din 15 iulie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
   Art. 3. - Secretarul general si Directia generala asigurari obligatorii din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor vor asigura ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.

   Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor,
   Angela Toncescu
   Bucuresti, 16 august 2006.
   Nr. 113.127.

 ANEXA -  NORME privind Fondul de protectie a victimelor strazii

  CAPITOLUL I
  Dispozitii generale

   Art. 1. - (1) Fondul de protectie a victimelor strazii, denumit in continuare Fond, este constituit de asiguratorii care au dreptul, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, sa practice pe teritoriul Romaniei asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prevazuta in clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia raspunderii civile a transportatorului, asigurare denumita in continuare asigurare R.C.A., indiferent de forma de organizare si de statul in care s-au constituit.
   (2) Fondul s-a constituit in baza prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si in conformitate cu dispozitiile legale referitoare la asociatii si fundatii. Fondul isi desfasoara activitatea in baza propriului statut si a prezentelor norme.
   Art. 2. - Potrivit art. 251 alin. (10) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, Fondul are urmatoarele atributii:
   - de organism de plata a despagubirilor, in intelesul art. 1 alin. (4) din Directiva 84/5/CEE;
   - de centru de informare, in intelesul art. 5 din Directiva 2000/26/CE;
   - de organism de compensare, in intelesul art. 6 din Directiva 2000/26/CE.

   CAPITOLUL II
   Atributiile Fondului in calitate de organism de plata a despagubirilor

   Art. 3. - (1) Fondul acorda despagubiri persoanelor pagubite prin accidente de autovehicule, daca autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a ramas neidentificat sau nu era asigurat pentru raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.
   (2) Daca autorul accidentului ramane neidentificat, Fondul acorda despagubiri numai pentru vatamari corporale sau decese. in cazul in care, in urma accidentului cu autor neidentificat, s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii unei persoane o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, Fondul acorda despagubiri si pentru daunele materiale produse in accidentul respectiv. in aceste cazuri va ramane in sarcina persoanei pagubite, pentru daune materiale, o fransiza de 500 euro ori echivalentul in lei la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data producerii accidentului. Accidentul de autovehicul cu autor neidentificat este accidentul in care autovehiculul agresor a intrat in coliziune directa cu persoana accidentata sau cu bunul pe care l-a avariat, dupa care a parasit locul accidentului.
   (3) Daca pentru autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost indeplinita obligatia de a incheia asigurarea R.C.A., Fondul acorda persoanelor prejudiciate despagubiri atat pentru daune materiale, cat si pentru vatamari corporale sau decese. in aceste cazuri va ramane in sarcina persoanei pagubite, pentru daune materiale, o fransiza de 100 euro ori echivalentul in lei la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data producerii accidentului.
   (4) Fondul nu va putea opune persoanelor pagubite beneficiul de discutiune in raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului. Totusi, Fondul va notifica persoanele obligate la despagubire despre faptul ca a fost avizat pentru solutionarea cazului de dauna si, in masura in care acestea au despagubit efectiv persoanele pagubite pentru prejudiciile suferite inainte de finalizarea procedurii de solutionare a dosarului, Fondul isi va inceta interventia.
   Art. 4. - (1) Fondul acorda despagubiri, in conditiile art. 3, pentru prejudiciile cauzate prin accidente de autovehicule produse:
   a) pe teritoriul Romaniei, de autori neidentificati ori de autovehiculele inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania neasigurate, pentru care exista obligatia incheierii asigurarii R.C.A., precum si de tramvaie;
   b) pe teritoriul Romaniei, de autovehiculele neasigurate din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, pana la semnarea de catre Biroul asiguratorilor de autovehicule din Romania a Acordului multilateral de garantie;
   c) pe teritoriul Romaniei, de autovehiculele neasigurate din alte state decat cele care fac parte din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia;
   d) pe teritoriul oricarui stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, de un autovehicul neasigurat, cumparat dintr-un stat dintre cele enumerate si care urmeaza sa fie inmatriculat in Romania, daca accidentul s-a produs in termen de 30 de zile de la data incheierii contractului de vanzare-cumparare si daca persoana prejudiciata este rezidenta intr-un alt stat decat cel pe teritoriul caruia s-a produs accidentul. Daca persoana prejudiciata este rezidenta in statul in care s-a produs accidentul, Fondul acorda despagubiri in cazul in care despagubirile nu sunt platite de Biroul Carte Verde din Romania;
   e) pe teritoriul oricarui stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, de autovehiculele inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania neasigurate, pentru care exista obligatia incheierii asigurarii R.C.A.;
   f) pe teritoriul oricarui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat statele din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, de autovehiculele inmatriculate sau supuse inmatricularii in Romania neasigurate si daca persoana prejudiciata este rezidenta in Romania sau intr-un stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia.
   (2) Autovehiculele la care se face referire la alin. (1) lit. d) sunt asimilate, pe parcursul termenului de 30 de zile, autovehiculelor supuse inmatricularii in Romania.
   Art. 5. - (1) Au dreptul sa beneficieze de despagubiri din Fond persoanele fizice si juridice romane, precum si rezidentii din Romania sau din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, pentru cazurile de dauna produse in conditiile prevazute la art. 4 alin. (1) lit. a), c), d) si f).
   (2) Pentru cazurile de dauna produse in conditiile prevazute la art. 4 alin. (1) lit. b) si e), au dreptul sa beneficieze de despagubiri din Fond numai persoanele fizice si juridice romane, precum si rezidentii din Romania.
   (3) Persoanele fizice si juridice romane, precum si rezidentii din alte state decat cele precizate la alin. (1) pot beneficia de despagubiri din Fond numai in conditii de reciprocitate.
   (4) Nicio entitate care a compensat in orice fel persoanele pagubite sau a oferit acestora servicii in legatura cu prejudiciile suferite, in baza unor contracte incheiate, nu are dreptul sa solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate.
   (5) Nu pot beneficia de despagubiri din Fond persoanele care au urcat de bunavoie in autovehiculul vinovat de producerea accidentului, daca se dovedeste ca acestea stiau ca autovehiculul respectiv nu era asigurat.
   Art. 6. - (1) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele pagubite prin accidente de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei se stabileste in stricta conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, in vigoare in Romania la data producerii accidentului.
   (2) Pentru cazurile de dauna care sunt solutionate prin intermediul organismelor de compensare din statele de resedinta ale persoanelor pagubite conform prevederilor Directivei 2000/26/CE sau prin intermediul birourilor Carte Verde din statele pe teritoriul carora s-a produs accidentul, cuantumul prejudiciului va fi cel stabilit de aceste organisme, in conditiile respectarii clauzelor acordului pe care l-au incheiat cu Fondul.
   (3) Fondul nu poate plati despagubiri, pentru prejudiciile cauzate in unul si acelasi accident de autovehicul, care sa depaseasca limitele maxime de despagubire prevazute de legislatia in vigoare la data producerii accidentului in Romania sau a celorlalte state, pe teritoriul carora s-a produs accidentul, din care va fi dedusa, dupa caz, fransiza prevazuta la art. 3 alin. (2) sau (3).
   Art. 7. - (1) Persoanele fizice, juridice si rezidentii din Romania, precum si persoanele la care se refera art. 5 alin. (3), care considera ca au dreptul sa beneficieze de despagubiri din Fond, vor depune o cerere de despagubire direct la sediul Fondului sau la oricare sucursala ori agentie a oricarui asigurator care are dreptul sa practice asigurarea R.C.A. pe teritoriul Romaniei. Cererea de despagubire va fi insotita in mod obligatoriu de documentele care se intocmesc in cazul accidentelor de autovehicule, in functie de prevederile legislatiei statului pe teritoriul caruia s-a produs accidentul, din care sa rezulte, dupa caz, ca autorul accidentului a ramas neidentificat sau ca autovehiculul vinovat de producerea acestuia nu era asigurat la data evenimentului. Persoana pagubita va depune, din proprie initiativa sau la solicitarea Fondului, orice alte documente necesare pentru solutionarea cererii.
   (2) Persoanele fizice si juridice, precum si rezidentii din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana si Republica Croatia, care au dreptul sa primeasca despagubiri din Fond, isi vor putea realiza pretentiile prin intermediul organismului de compensare din statul lor de resedinta sau, dupa caz, al Biroului Carte Verde din statul in care s-a produs accidentul. in aceste situatii, depunerea documentelor care insotesc avizarea de dauna este in sarcina organismului de compensare sau a Biroului Carte Verde care face avizarea, in conformitate cu prevederile acordurilor incheiate de Fond cu aceste entitati.
   Art. 8. - Gestionarea din punct de vedere tehnic a cazurilor de dauna, pentru care urmeaza sa se plateasca despagubiri din Fond, se va face de asiguratorii care au dreptul sa practice asigurarea R.C.A. pe teritoriul Romaniei si/sau de experti, pe baza de contract de prestari de servicii.
   Art. 9. - Persoana vinovata de producerea accidentului, precum si persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi notificate de Fond, la adresa din documentele de avizare, pentru a participa la constatarea si evaluarea daunei, precum si cu privire la cuantumul despagubirii ce urmeaza sa fie achitata si la termenul de plata.
   Art. 10. - (1) in termen de maximum 90 de zile de la avizarea daunei, dar fara a uza in mod nejustificat de beneficiul acestui termen, Fondul este obligat sa despagubeasca persoanele prejudiciate sau, in cazul in care constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a beneficia de despagubiri din Fond ori dauna nu a putut fi evaluata in intregime, sa transmita acestora un raspuns motivat. in cazul in care pana la implinirea termenului prejudiciul a putut fi evaluat doar in parte, Fondul este obligat sa achite persoanelor pagubite acea parte din prejudiciu.
   (2) in cazul nerespectarii obligatiilor prevazute la alin. (1), Fondul este obligat la plata de penalitati catre persoanele prejudiciate, in cuantum de 1%, raportat la despagubirea cuvenita si neachitata, pentru fiecare zi de intarziere.
   (3) Prevederile alin. (1) si (2) nu se aplica pentru daunele care sunt solutionate prin intermediul unui organism de compensare sau al unui birou Carte Verde. in aceste situatii solutionarea cererilor de rambursare se va face in conditiile si la termenele prevazute in acordurile incheiate de Fond cu aceste entitati.
   (4) Procedura de solutionare a cazurilor de dauna va fi stabilita prin Regulamentul de ordine interioara al Fondului.
   Art. 11. - (1) in caz de litigiu, drepturile persoanelor pagubite prin accidente de autovehicule supuse inmatricularii, precum si de tramvaie, in care autorul a ramas neidentificat sau autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, se exercita impotriva Fondului.
   (2) Persoanele prejudiciate care au inaintat actiune in justitie impotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despagubite de Fond in baza hotararii judecatoresti. Fondul are legitimare procesuala pasiva, in calitate de garant al obligatiei de despagubire, in limitele si in conditiile prevazute de reglementarile legale in vigoare.
   Art. 12. - in cazul in care Fondul este avizat pentru solutionarea unui caz de dauna ca urmare a faptului ca asiguratorul R.C.A. nu recunoaste valabilitatea contractului de asigurare, Fondul va proceda la instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire respective. Daca, ulterior, instanta de judecata va stabili ca asiguratorul R.C.A. trebuie sa plateasca despagubirea, acesta este obligat sa ramburseze Fondului despagubirea achitata persoanei pagubite, cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire, precum si dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.
   Art. 13. - Dupa plata despagubirilor, Fondul se subroga in drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligatia sa ramburseze Fondului despagubirea achitata persoanei pagubite, cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire, precum si dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.

   CAPITOLUL III
   Atributiile Fondului in calitate de centru de informare

   Art. 14. - in vederea indeplinirii atributiilor de centru de informare, Fondul are acces nelimitat pentru consultarea bazei de date CEDAM, administrata de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.
   Art. 15. - (1) in calitate de centru de informare, Fondul are urmatoarele atributii:
   a) sa furnizeze, la solicitarea persoanelor pagubite sau a centrelor de informare din celelalte state semnatare ale \"Acordului cu privire la schimbul de informatii intre centrele de informare, conform art. 5 din Directiva 2000/26/CE\", date privind:
   - numele si adresa societatii de asigurare a autovehiculului vinovat de producerea accidentului;
   - numele si adresa reprezentantului de despagubiri al societatii de asigurare a autovehiculului vinovat de producerea accidentului in statul de resedinta al persoanei pagubite;
   - numarul politei de asigurare;
   - numele si adresa organismului autorizat sa primeasca si sa solutioneze cererile de despagubire in statul de resedinta al persoanei pagubite, pentru vehiculele vinovate de producerea accidentului sau persoanele proprietare ale vehiculelor respective, in cazul in care beneficiaza de derogare de la obligativitatea incheierii asigurarii R.C.A.;
   b) sa furnizeze, la solicitarea persoanelor pagubite care prezinta un interes legitim, numele si adresa proprietarului, ale conducatorului obisnuit sau ale utilizatorului autovehiculului vinovat de producerea accidentului. Aceste date se pot solicita de persoana pagubita in mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul sau de resedinta. Dovada existentei interesului legitim este in sarcina celui care face solicitarea. Furnizarea acestor date se face in conformitate cu prevederile legislatiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
   (2) Persoanele interesate sau centrele de informare din celelalte state semnatare ale acordului mentionat la alin. (1) lit. a) pot solicita datele prevazute la alin. (1) si Fondul este obligat sa le furnizeze in termen de 7 ani de la data producerii accidentului.
   Art. 16. - Fondul va furniza datele prevazute la art. 15 in oricare dintre urmatoarele situatii:
   a) accidentul de autovehicul s-a produs pe teritoriul Romaniei si partea sau partile pagubite sunt persoane fizice, juridice ori rezidenti din Romania sau din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana ori Republica Croatia;
   b) accidentul de autovehicul s-a produs pe teritoriul unui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat Romania, de un autovehicul inmatriculat in Romania si persoanele pagubite sunt persoane fizice sau juridice romane ori rezidenti din Romania sau din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana ori Republica Croatia;
   c) accidentul de autovehicul s-a produs pe teritoriul unui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat Romania, de un autovehicul dintr-un stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia si persoanele pagubite sunt persoane fizice sau juridice romane ori rezidenti din Romania.
   Art. 17. - (1) Solicitarea pentru furnizarea datelor prevazute la art. 15 alin. (1) lit. a) se formuleaza in limba romana, engleza, franceza sau germana si se transmite Fondului prin telefon, fax ori e-mail. in solicitare se vor indica numarul de inmatriculare al vehiculului vinovat de producerea accidentului, precum si orice alte informatii care sa permita identificarea statului in care acesta are locul obisnuit de stationare, data si locul producerii accidentului, statul de rezidenta al persoanei/persoanelor prejudiciate.
   (2) Solicitarea pentru furnizarea datelor prevazute la art. 15 alin. (1) lit. b) se formuleaza in limba romana, engleza, franceza sau germana si se transmite Fondului prin posta. in solicitare se vor indica numarul de inmatriculare al vehiculului vinovat de producerea accidentului, precum si orice alte informatii care sa permita identificarea statului in care acesta are locul obisnuit de stationare, data si locul producerii accidentului, statul de rezidenta al persoanei/persoanelor prejudiciate, precum si dovada interesului legitim al acestora pentru obtinerea informatiilor solicitate. Daca nu se face dovada interesului legitim, Fondul va informa solicitantul ca se afla in imposibilitate de a furniza informatiile solicitate.
   Art. 18. - (1) Fondul nu este responsabil pentru furnizarea informatiilor incomplete sau eronate obtinute de la alte entitati.
   (2) Daca informatiile solicitate sunt direct accesibile de catre Fond, acestea vor fi furnizate de indata. Daca informatiile nu sunt direct accesibile, Fondul va informa solicitantul, in termen de 14 zile de la depunerea solicitarii, despre acest fapt si va incepe o investigatie ale carei rezultate vor fi comunicate de indata ce vor fi obtinute.
   (3) Informatiile vor fi transmise prin fax, e-mail sau telefon, respectiv prin posta, in limba romana, engleza, franceza sau germana.
   Art. 19. - (1) Fondul va intocmi si va actualiza permanent, pentru fiecare stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia, lista reprezentantilor de despagubiri ai asiguratorilor care au dreptul sa practice asigurarea R.C.A. pe teritoriul Romaniei.
   (2) Listele vor fi publicate pe pagina de internet a Fondului pentru a putea fi consultate si tiparite de persoanele interesate.
   (3) Fiecare asigurator este obligat sa comunice Fondului, in termen de maximum 5 zile de la data numirii reprezentantului de despagubiri pe teritoriul unui stat dintre cele precizate la alin. (1), numele si adresa acestuia.

   CAPITOLUL IV
   Atributiile Fondului in calitate de organism de compensare

   Art. 20. - Fondul intervine, in calitate de organism de compensare, pentru solutionarea unui caz de dauna in urmatoarele situatii:
   a) daca vehiculul vinovat de producerea accidentului era asigurat R.C.A., dar societatea de asigurare sau reprezentantul de despagubiri al acesteia nu a despagubit persoanele pagubite sau nu a transmis acestora un raspuns motivat in termen de 3 luni de la avizarea daunei ori daca societatea de asigurare nu si-a desemnat un reprezentant de despagubiri;
   b) daca vehiculul vinovat de producerea accidentului nu poate fi identificat sau daca societatea de asigurare nu poate fi identificata intr-un termen de doua luni de la data producerii accidentului.

   SECTIUNEA 1
  Interventia Fondului in calitate de organism de compensare in cazul in care vehiculul vinovat de producerea accidentului era asigurat R.C.A.

   Art. 21. - (1) in situatia prevazuta la art. 20 lit. a), au dreptul sa depuna cerere de despagubire la Fond persoanele fizice, juridice si rezidentii din Romania care au suferit prejudicii prin accidente de autovehicule produse pe teritoriul unui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat Romania, de un vehicul care detine o asigurare R.C.A. eliberata de un asigurator (inclusiv sucursala, agentie sau punct de lucru al unui asigurator), care functioneaza legal pe teritoriul unui stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia.
   (2) Cererile de despagubire nu se pot depune inainte de implinirea termenului de 90 de zile de la avizarea daunei la asigurator sau la reprezentantul de despagubiri al acestuia ori, dupa caz, inainte ca Centrul de informare sa comunice persoanelor pagubite ca asiguratorul in cauza nu a numit un reprezentant de despagubiri pe teritoriul Romaniei.
   (3) Persoanele pagubite care au pornit o actiune in instanta impotriva asiguratorului nu pot solicita plata despagubirilor de la Fond.
   Art. 22. - Dupa primirea cererii de despagubire, Fondul informeaza imediat:
   - asiguratorul vehiculului vinovat de producerea accidentului sau reprezentantul de despagubiri al acestuia pe teritoriul Romaniei, daca a fost numit;
   - organismul de compensare al statului pe al carui teritoriu isi are sediul asiguratorul care a eliberat asigurarea R.C.A.;
   - persoana care a provocat accidentul, daca este cunoscuta;
   - Biroul Carte Verde din statul pe al carui teritoriu s-a produs accidentul, daca accidentul a fost provocat de un vehicul care are locul obisnuit de stationare intr-un alt stat decat cel in care s-a produs accidentul, ca a primit o cerere de despagubire si ca urmeaza sa ii dea curs in termen de doua luni de la data primirii.
   Art. 23. - Fondul isi inceteaza interventia daca asiguratorul ori reprezentantul sau de despagubiri a despagubit persoanele pagubite sau a dat un raspuns motivat acestora in termenul de doua luni mentionat la art. 22.
   Art. 24. - (1) Dupa expirarea termenului de doua luni, Fondul, in calitate de organism de compensare, va proceda la solutionarea cererii de despagubire, indiferent daca ulterior asiguratorul sau reprezentantul sau de despagubiri va formula un raspuns persoanelor prejudiciate.
   (2) Fondul nu va putea opune persoanelor prejudiciate beneficiul de discutiune in raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.
   Art. 25. - (1) Fondul are independenta pentru solutionarea cererii de despagubire, insa va tine seama de informatiile si solicitarile organismului de compensare al statului pe al carui teritoriu functioneaza asiguratorul care a eliberat asigurarea R.C.A.
   (2) Solutionarea cererii de despagubire, in privinta stabilirii raspunderii si a cuantumului prejudiciului, se va face in conformitate cu legea aplicabila in statul pe al carui teritoriu s-a produs accidentul. Daca considera necesar, Fondul va solicita sprijin in vederea solutionarii cererii de despagubire organismului de compensare sau, dupa caz, Biroului Carte Verde din statul pe al carui teritoriu s-a produs accidentul.
   Art. 26. - Dupa plata despagubirilor, Fondul are dreptul de a solicita rambursarea sumei de despagubire platite, precum si a sumelor platite pentru serviciile externe legate de solutionarea cererii de despagubire si a unei taxe de gestiune, de la organismul de compensare al statului pe al carui teritoriu functioneaza asiguratorul care a eliberat asigurarea R.C.A. vehiculului vinovat de producerea accidentului.
   Art. 27. - (1) Fondul, in calitate de organism de compensare, este obligat sa ramburseze organismelor de compensare din statele Spatiului Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia toate cheltuielile prevazute la art. 26, pentru cazurile de dauna solutionate de acestea la cererea rezidentilor lor care au suferit prejudicii pe teritoriul unui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat statul lor de resedinta, daca vehiculul vinovat de producerea accidentului era asigurat R.C.A. de un asigurator care functiona legal in Romania.
   (2) Dupa rambursare, Fondul se subroga in drepturile persoanei prejudiciate impotriva persoanei/persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului si/sau ale societatii de asigurare, in limita sumelor platite.

   SECTIUNEA a 2-a
  Interventia Fondului in calitate de organism de compensare, in cazul in care vehiculul vinovat de producerea accidentului sau societatea de asigurare nu poate fi identificat/identificata

   Art. 28. - in situatia prevazuta la art. 20 lit. b), au dreptul sa depuna cerere de despagubire la Fond persoanele fizice, juridice si rezidentii din Romania, care au suferit prejudicii prin accidente de autovehicule:
   a) produse pe teritoriul unui stat al carui Birou national a aderat la Sistemul Carte Verde, altul decat Romania, de un vehicul care are locul obisnuit de stationare pe teritoriul unui stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia, daca societatea de asigurare a vehiculului respectiv nu poate fi identificata intr-un termen de doua luni de la data producerii accidentului;
   b) produse pe teritoriul unui stat din Spatiul Economic European, Confederatia Elvetiana sau Republica Croatia de un vehicul neidentificat ori de un vehicul neasigurat dintr-un alt stat decat cele enumerate anterior.
   Art. 29. - Dupa primirea cererii de despagubire, Fondul informeaza imediat:
   - Fondul de garantare al statului pe al carui teritoriu vehiculul vinovat de producerea accidentului are locul obisnuit de stationare, in situatia prevazuta la art. 28 lit. a);
   - Fondul de garantare al statului pe al carui teritoriu s-a produs accidentul in situatiile prevazute la art. 28 lit. b).
   Art. 30. - (1) Fondul va solutiona cererea de despagubire, in conformitate cu legea aplicabila in statul pe al carui teritoriu s-a produs accidentul, tinand seama de informatiile si solicitarile Fondului de garantare care urmeaza sa ii ramburseze cheltuielile efectuate.
   (2) in vederea solutionarii cererii de despagubire, Fondul va solicita informatii, mai ales in privinta legii aplicabile, Fondului de garantare al statului pe al carui teritoriu s-a produs accidentul.
   Art. 31. - Dupa plata despagubirilor, Fondul are dreptul de a solicita rambursarea sumei platite cu acest titlu, precum si a sumelor platite pentru serviciile externe legate de solutionarea cererii de despagubire si a unei taxe de gestiune de la Fondul de garantare al statului pe al carui teritoriu vehiculul vinovat de producerea accidentului are locul obisnuit de stationare, in situatia prevazuta la art. 28 lit. a), sau de la Fondul de garantare al statului pe al carui teritoriu s-a produs accidentul, in situatiile prevazute la art. 28 lit. b).

   CAPITOLUL V
   Realizarea veniturilor Fondului

   Art. 32. - (1) Veniturile Fondului se realizeaza din:
   a) contributia membrilor asociati;
   b) recuperarea sumelor platite cu titlu de despagubiri si a cheltuielilor legate de plata despagubirilor de la toate entitatile care erau obligate la plata si in numele carora Fondul a efectuat aceste cheltuieli;
   c) dobanzile rezultate din fructificarea disponibilitatilor financiare;
   d) sponsorizari, donatii, legate si orice alte surse de venituri permise de legislatia in vigoare privind asociatiile.
   (2) Rezultatul fiecarui exercitiu financiar se reporteaza pentru exercitiul financiar urmator.
   (3) Fondul transmite trimestrial Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, pana la sfarsitul lunii urmatoare trimestrului expirat, raportarea privind contributia la Fond si platile de despagubiri efectuate, conform anexei nr. 1 la prezentele norme, precum si contul de executie al bugetului de venituri si cheltuieli al Fondului pentru trimestrul respectiv.
   Art. 33. - (1) Daca disponibilitatile financiare ale Fondului nu sunt suficiente la un moment dat pentru efectuarea tuturor platilor privind despagubirile, acestea se vor plati pe masura realizarii veniturilor.
   (2) Platile de despagubiri se fac numai din disponibilitatile financiare ale Fondului. Nu pot fi executate pentru astfel de obligatii bunuri mobile sau imobile apartinand Fondului.

   SECTIUNEA 1
  Contributia membrilor asociati

   Art. 34. - (1) Membrii asociati au obligatia sa contribuie cu o parte din incasarile realizate din vanzarea asigurarii R.C.A. la constituirea unei structuri financiare a Fondului, in vederea acoperirii cheltuielilor acestuia si constituirii rezervelor pentru obligatiile viitoare.
   (2) Nivelul contributiei si termenele de plata ale acesteia se stabilesc anual prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, la propunerea Adunarii generale a Fondului. in cazuri justificate, nivelul contributiei poate fi modificat pe parcursul anului.
   (3) Contributia nu poate depasi 5% din primele brute incasate din vanzarea asigurarii R.C.A.
   Art. 35. - (1) Contributia se calculeaza si se achita raportata la toate primele brute incasate pentru asigurarea R.C.A., chiar daca la data scadentei obligatiei de plata asiguratorul nu mai este membru al Fondului.
   (2) Sumele virate cu titlu de contributie nu se restituie membrilor asociati dupa ce acestia au pierdut calitatea de membru al Fondului, indiferent din ce motive.
   Art. 36. - (1) Pana la implinirea fiecarui termen de plata stabilit, membrii asociati au obligatia sa raporteze Fondului primele brute incasate pentru asigurarea R.C.A., aferente perioadei pentru care urmeaza sa se vireze contributia, precum si contributia datorata, conform anexei nr. 2 la prezentele norme. Informatiile cuprinse in raportare se preiau din evidentele contabile si operative, pe care asiguratorii R.C.A. au obligatia sa le conduca potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
   (2) Fondul are obligatia sa comunice cu cel putin 20 de zile inainte de implinirea termenului de plata conturile in care urmeaza sa se faca viramentul pentru contributie.
   (3) Pentru plata cu intarziere a contributiei se datoreaza majorari de intarziere calculate potrivit reglementarilor legale in vigoare, aplicabile in materia colectarii creantelor bugetare. Majorarile de intarziere se calculeaza de catre Fond si se comunica membrilor in cauza. Cu ocazia platii, majorarile de intarziere se evidentiaza distinct pe documentele de plata.
   Art. 37. - Actele prin care se constata si se individualizeaza obligatiile de plata ale unui membru catre Fond privind contributia datorata, precum si majorarile de intarziere emise de membrul respectiv sau de Fond constituie titlu de creanta potrivit art. 251 alin. (13) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si devine de drept titlu executoriu la data scadentei.
   Art. 38. - Obligatia urmaririi incasarii contributiei la Fond, respectarea prevederilor legale privind stabilirea cuantumului contributiei, precum si calculul si incasarea majorarilor de intarziere datorate sunt in sarcina Fondului.
   Art. 39. - in contabilitatea asiguratorilor R.C.A. constituirea obligatiei de plata a contributiei catre Fond se reflecta in debitul contului 643 \"Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate\", analitic distinct, prin creditul contului 443 \"Fonduri speciale privind activitatea de asigurare\", analitic distinct.

   SECTIUNEA a 2-a
  Recuperarea sumelor platite cu titlu de despagubiri si a cheltuielilor legate de plata despagubirilor

   Art. 40. - (1) Fondul are legitimare procesuala activa in orice proces impotriva persoanelor aflate intr-o relatie juridica cu el, pentru obligatiile de plata achitate sau care urmeaza cu certitudine sa fie achitate de Fond.
   (2) Dupa plata despagubirilor, Fondul are un drept de creanta pentru sumele platite cu titlu de despagubire si, dupa caz, pentru cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire si pentru dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de Fond potrivit legii sau pentru sumele platite pentru serviciile externe legate de solutionarea cererii de despagubire si pentru taxa de gestiune, asupra:
   a) persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, conform prevederilor art. 13;
   b) persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului si/sau asupra societatii de asigurare, conform prevederilor art. 27;
   c) asiguratorului R.C.A., conform prevederilor art. 12;
   d) organismului de compensare mentionat la art. 26;
   e) fondului de garantare mentionat la art. 31.
   Art. 41. - Realizarea dreptului de creanta pentru situatiile prevazute la art. 40 alin. (2) lit. a)-c) se va face pe cale amiabila sau prin orice modalitate permisa de lege, iar pentru situatiile prevazute la art. 40 alin. (2) lit. d) si e) se va face conform clauzelor \"Acordului dintre organismele de compensare si fondurile de garantare\", semnat de Fond.
   Art. 42. - Fondul poate hotari sa renunte in tot ori in parte la realizarea creantei, in situatia prevazuta la art. 40 alin. (2) lit. a), in baza Regulamentului de functionare al Fondului.

   SECTIUNEA a 3-a
   Fructificarea disponibilitatilor financiare ale Fondului

   Art. 43. - Disponibilitatile financiare ale Fondului pot fi fructificate prin plasarea in titluri de stat (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, obligatiuni si alte instrumente financiare din aceasta categorie) si depozite bancare.
   Art. 44. - Fructificarea disponibilitatilor financiare ale Fondului se realizeaza in conditii de prudentialitate, avandu-se in vedere urmatoarele:
   a) in titluri de stat pot fi plasate toate disponibilitatile financiare ale Fondului;
   b) in conturi bancare pot fi plasate toate disponibilitatile financiare ale Fondului, cu conditia ca intr-o singura banca sa nu fie plasate mai mult de 25% din totalul acestora.

   CAPITOLUL VI
   Dispozitii finale si tranzitorii

   Art. 45. - (1) Anual, Fondul va prezenta Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor un raport de activitate insotit de situatii financiare intocmite in conformitate cu prevederile legale in vigoare, auditate de cenzorul desemnat al Fondului.
   (2) in termen de 6 luni de la incheierea exercitiului financiar, Fondul va publica Raportul anual in forma aprobata de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
   Art. 46. - (1) in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentelor norme, Fondul va intreprinde urmatoarele demersuri:
   a) va depune o solicitare la Secretariatul general al Comitetului European de Asigurari pentru a deveni semnatar al \"Acordului cu privire la schimbul de informatii intre centrele de informare, conform art. 5 din Directiva 2000/26/CE\";
   b) va depune o solicitare la Secretariatul general al Comitetului European de Asigurari pentru a deveni semnatar al \"Acordului dintre organismele de compensare si fondurile de garantare\";
   c) va lua toate masurile necesare pentru a indeplini conditiile, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, care sa ii permita prelucrarea datelor cu caracter personal.
   (2) Prevederile prezentelor norme referitoare la atributiile Fondului in calitate de centru de informare si de organism de compensare intra in vigoare de la data semnarii acordurilor mentionate la alin. (1) lit. a) si b).
   Art. 47. - Data preluarii activitatii si functionarii Fondului, in baza prezentelor norme, se va stabili prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
   Art. 48. - Cazurile de dauna care vor fi avizate la Fond dupa data intrarii in vigoare a prezentelor norme, precum si cele care se afla in curs de solutionare vor fi solutionate in conformitate cu prevederile legale in domeniu, in vigoare la data producerii accidentului de autovehicul.
   Art. 49. - Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de catre societatile de asigurare, autorizate pentru practicarea asigurarii R.C.A., precum si de catre Consiliul director al Fondului se sanctioneaza in conditiile si potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) si ale art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

ANEXA Nr. 1 la norme -  RAPORTARE privind contributia la Fondul de protectie a  victimelor strazii si platile de despagubiri efectuate
ANEXA Nr. 2 la norme -  RAPORTARE privind virarea contributiei la Fondul de protectie a victimelor strazii

Articole »

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

Dispare stampila, apare polita de asigurare de garantie

Ministerul Finantelor Publice va completa prevederile privind tipurile de garantii prin...

Misu Negritoiu: "In piata asigurarilor nimeni nu isi asuma nici un risc"

"In piata asigurarilor nimeni nu isi asuma nici un risc. Toti fac business pe garantii. Vezi daca...

Test de stres pentru asiguratorii din Romania

Inca 21 de asiguratori din Romania vor fi evaluati in cadrul programului Balance Sheet Review and...

Institutul de Management in Asigurari se va transforma in Institutul de Studii Financiare

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat infiintarea Institutului de Studii...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor