The Local informeaza ca Elvetia are in plan sa asigure un trai decent fiecarui cetatean al sau, prin oferirea a 2.500 de franci putin mai mult de 2000 de euro, fiecarui om chiar daca este sau nu angajat.
Sustinatorii acestei idei au nevoie de 100.000 de semnaturi pana in toamna anului 2013 pentru a putea pune in dezbatere acest act.
Potrivit 24 heures, tinerii sub 18 ani ar urma sa primeasca suma de 625 de franci elvetieni, iar masura i-ar ajuta in principal pe cei fara loc de munca si pe cei care castiga putin.
In cazul celor care au venituri care depasesc aceasta suma, angajatul ar urma sa le plateasca numai diferenta intre cei 2.500 de franci si salariul lor. Fondurile necesare unui astfel de demers se ridica la circa 200 de miliarde de franci elvetieni, in fiecare an, suma despre care initiatorii sai spun ca se poate strange.
Ideea este sustinuta de artisti, producatori de film sau politicieni socialisti, dar si de organizatia Basic Income Earth Network (BIEN), avand sediul in Geneva.
"Frumusetea acestei idei este evidenta: pentru prima oara in istoria omenirii, un trai suveran si independent este la indemana oricui, nu doar a celor care beneficiaza in urma marilor averi", a declarat Albert Jorimann, presedinte al BIEN.
Exista temeri, insa, ca aceasta masura ar urma sa reduca mult interesul oamenilor pentru munca.
Sursa: ziare.com
Ovidiu Racoveanu, fost membru in boardul Generali, a fost numit director de subscriere pe asigurari...
Compania de asigurari de viata Aegon a inregistrat in primele noua luni ale acestui an un volum...
Aegon Romania a incheiat in toamna acestui an parteneriate cu peste 30 de brokeri de asigurare...
Banca Romaneasca si Garanta Asigurari ofera premii in bani clientilor care incheie o polita de...
Astra Asigurari a lansat asigurarea complexa de raspundere civila a proprietarilor de animale de...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...