Dupa ce a condus timp de trei ani compania de asigurari Interamerican, Timo van Voorden se va intoarce in Olanda, functia lui fiind preluata de Frans van der Ent, actualul director al diviziei de pensii private a grupului Eureko pe piata locala. `Au fost cativa ani plini de activitate intensa`, isi incepe povestirea van Voorden. Olandezul, in varsta de 38 de ani, a fost numit presedinte al Interamerican Romania in noiembrie 2004 de catre actionarul majoritar Eureko, un grup financiar cu sediul in Utrecht, Olanda, care inregistreaza venituri anuale de peste 14 miliarde de euro. Van Voorden fost responsabil atat de compania de asigurari, cat si de divizia de clinici Medisystem si spitalul privat Euroclinic, adica de investitii de zeci de milioane de euro.
`Cand am fost numit CEO, Euroclinic exista doar in faza de proiect si a trebuit sa fac niste schimbari pentru a-l readuce pe linia de plutire. Deschiderea spitalului a fost un proces foarte complex`, spune olandezul.
Pe o piata a asigurarilor de sanatate aproape inexistenta, van Voorden a riscat si in mai 2005 a deschis unul dintre cele mai mari spitale private din Romania, costul total al constructiei acestuia fiind de peste 14 milioane de euro. Acum, spitalul se apropie de afaceri anuale de 5 milioane de euro, iar numarul pacientilor unici a depasit 10.000. In acelasi an, compania condusa de van Voorden a lansat asigurari private de sanatate, pe care olandezul le enumera printre cele mai mari realizari ale sale din perioada petrecuta la Interamerican.
Alte investitii de milioane de euro coordonate de van Voorden au fost cele in reteaua de clinici private Medisystem, care, alaturi de spital, ofera servicii medicale atat celor care au asigurare de sanatate la Interamerican, cat si celor care nu au astfel de polite. La Interamerican, van Voorden a inlocuit echipa de conducere chiar in primele luni de la numirea sa in functie.
`Am schimbat multi manageri in primavara lui 2005`, isi aminteste fostul sef al companiei de asigurari. Care a fost rezultatul? `Schimbarea Interamerican intr-o companie transparenta si cresterea rapida pe asigurari de viata.`
In cei cativa ani cat a stat la conducerea Interamerican, afacerile companiei au crescut cu aproximativ 36%, de la 11 milioane de euro in 2004 la 15 milioane de euro la sfarsitul lui 2006. Cresterea primelor brute subscrise se bazeaza, in principal, pe asigurari de viata, in timp ce pe asigurari generale compania inregistreaza chiar scaderi ale subscrierilor. `In asigurari generale, este greu sa iti faci un portofoliu profitabil`, explica van Voorden.
Compania a mers pe pierdere in toti acesti ani, in mare parte pentru ca a suportat investitia in spitalul Euroclinic. Minusul de anul trecut se ridica la circa 3,5 milioane de euro.
Nici pentru anii urmatori nu se prevede profit, spune van Voorden, din cauza investitiilor masive in compania de pensii private a grupului.
Un articol de: Angela Placinta
Integral in Ziarul Financiar
Militarii din Fortele Aeriene ale Romaniei vor beneficia in urmatoarele 15 luni de asigurari emise...
Odata cu adoptarea Noului Cod Fiscal, companiile au la indemana si asigurarile voluntare de...
Piata de asigurarilor private de sanatate ar putea creste cu 20-25 la suta anual si va ajunge la...
"De cel putin trei saptamani discutam in comisie Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala. Am...
Adeverinta de venit, certificatul de atestare fiscala sau decizia privind contributiile anticipate...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...