Patru din cinci persoane nu au polite de asigurare de sanatate


Data: 09.01.2007

Spitalul privat Euroclinic din Bucuresti, care colaboreaza cu compania de asigurari Interamerican, a angajat un specialist in asigurari in cadrul spitalului pentru a gestiona relatia cu pacientii care nu detin polite de asigurare la Interamerican, spune Catalin Popa, chief operations officer al Euroclinic.

Spitalul Euroclinic a fost deschis pentru a oferi servicii medicale clientilor care au cumparat polite de la Interamerican.

`Cand au inteles ca lucram cu o companie de asigurare, pacientii au inceput sa intrebe ce inseamna asigurare, de unde pot sa cumpere asigurarea sau cat ii costa. Din acest punct de vedere am simtit nevoia sa aducem in interiorul spitalului o persoana care se ocupa numai de asigurari.
Este persoana de legatura intre noi si asigurator`, spune reprezentantul Euroclinic.

In acest fel a fost creata pozitia de agent relatii de asigurari.

`Pe de o parte avem postul de agent, persoana care se ocupa de informatiile pentru polite de asigurare, dar avem si o functie de agent asiguratori internationali. Acesta din urma este o persoana care se ocupa in principal de bunul mers al pacientilor care sunt asigurati international`, spune Catalin Popa. El explica faptul ca postul de vanzare in alte spitale din cadrul grupului nu exista, in schimb exista posturile similare care au fost create pentru a facilita drumul pacientilor asigurati.

`In Romania am creat acest post din cauza faptului ca am avut multe cereri pentru politele de asigurare si romanii au fost interesati sa afle mai multe`, spune el.

In alte tari, grupul opereaza atat spitale generale, cat si spitale de maternitate. Primele nu au serviciile de maternitate inclusa, insa chirurgia generala reprezinta 70% din afaceri. In Romania, serviciile de obstetrica ginecologie detin circa 35% din portofoliul Euroclinic, cele de chirurgie generala de 15%, ortopedia 10%, iar ORL aproximativ 10%.

`Noi insa nu putem spune ca ne comparam cu un spital pe care il avem in alta tara din cauza faptului ca inca nu avem maturitatea respectiva. In vreo 2-3 ani de zile vom putea vorbi de un portofoliu mai asezat, deoarece vom avea totusi o maturitate si o specializare mai bine definite. Suntem inca la inceput de drum, pachetul de servicii abia a inceput sa se aseze si pana vom putea sa ne comparam vor mai trece cativa ani`, spune Popa.

Compania lucreaza in prezent cu 70 de asistente, dar numarul acestora va creste la peste 90 la sfarsitul primului trimestru din acest an.

Catalin Popa spune insa ca procesul de selectie este indelungat, lucru care se justifica daca tinem cont de faptul ca asistentele `sunt grupul cel mai important din institutie`.

`Din grupul de persoane care s-au prezentat la interviuri, rata de selectie a fost de unu la zece. La inceput am angajat dintr-un grup de CV-uri de 300 de candidati in jur de 30. Dar procesul continua si in acest moment`, explica el.

Testele pe care asistentele trebuie sa le treaca pentru a-si castiga postul nu sunt dintre cele mai simple.

`Angajam un numar foarte mic de oameni pe baza mai multor criterii: este vorba in primul rand de un test de eficienta, apoi de un test de limba, un test de cunostinta a calculatorului, de personalitate si de interactiune umana. Toate acestea sunt criterii de selectie, dar bineinteles la baza acestora se afla criteriul cunostintelor profesionale`, spune Catalin Popa.

Recrutarile de personal au inceput in 2005 si au vizat persoanele cu experienta, iar dintre acestea, au avut un plus de avantaj cele care aveau `latura umana cel mai bine dezvoltata`.

In ceea ce priveste medicii, la Euroclinic lucreaza 20 de specialisti, in regim full time. `Am ales astfel incat sa putem avea majoritatea specialitatilor acoperite. Din punctul de vedere al colaboratorilor, acestia sunt in jur de vreo 230 de persoane, care au avut activitate in cursul anului 2006. Numarul total al colaboratorilor care au contract cu noi este de vreo 350 de persoane`, spune Popa.

Numai in 2006, a completat acesta, au adaugat listei de colaboratori in jur de 100 de medici.

Euroclinic este insa locul in care consultatiile se deruleaza dupa un orar bine stabilit, iar de multe ori obiceuirile romanilor de a veni la medic fara programare poate crea unele probleme.

`Nu exista inca o cultura a programarilor la medic foarte bine stabilita. Sunt foarte multi romani care vin neprogramati si incercam sa indeplinim si aceste cereri, dar in acelasi timp incercam sa si educam`, spune Catalin Popa.

Respectarea programarii este cu atat mai importanta cu cat fluxul persoanelor care intra la respectivul medic trebuie sa fie constant, astfel incat sa nu existe persoane care asteapta mai mult de 5-10 minute pentru a intra. Este unul dintre pilonii conceptului promovat de Euoclinic. `Suntem foarte constienti de faptul ca trebuie sa limitam traficul in institutie pentru ca pacientul sa se simta in siguranta. Nu este nimic mai grav pentru mine decat holurile pline de pacienti care asteapta ore in sir. Este exact ce nu vrem sa se intample aici. Pacientul trebuie sa vina, sa intre la programare la ora stabilita, dar trebuie sa si plece la ora la care trebuie. Sa stea sa astepte 5-10 minute, pentru ca pacientul dinainte a avut mai multe intrebari, sau a avut o urgenta este OK. Pacientul sa vina sa astepte ore in sir este cu totul inacceptabil`, explica Popa.

O consultatie poate dura de la 20 de minute pana la 40 de minute daca este vorba de un check up general, din care aproximativ 10 minute se discuta despre ceea ce inseamna preventie.

Evidenta cu privire la starea de sanatate a paciensilor se tine atat pe format electronic, cat si pe format de hartie.

`In acest moment, formatul de hartie este inca o cerinta in Romania`, spune Catalin Popa.

Spitalul Euroclinic este construit in baza unui parteneriat public-privat cu primaria Municipiului Bucuresti. Mai exact, cu spitalul de urgenta, care a concesionat terenul pe care se afla in prezent Euroclinic.

Prima pacienta a spitalului a fost o doamna de origine americana care a suferit o tulburare neurologica in timpul aterizarii in Romania si si-a pierdut cunostinta. `Am internat-o, am stabilizat-o, si a fost de fapt si prima expatriere pe care am avut-o. Avea peste 80 de ani`, isi aminteste Catalin Popa.

In prezent la Euroclinic cele mai cautate servicii sunt cele de maternitate. `Nasterile naturale costa cam 1.600 de euro, pret care include serviciile si trei zile de cazare. Nasterile prin cezariana costa 2.200 de euro. In acest tarif este inclus si tariful medicului. Pacienta nu trebuie sa se simta obligata sa plateasca in plus catre medici, catre asistente. De fapt multor pacienti care ne intreaba ce trebuie sa platesca catre un angajat al nostru, le spunem ca daca vor sa-i ajute sa-si tina slujba sa nu le plateasca nimic, pentru ca acest lucru este interzis la noi`.

Euroclinic in cifre

-  5 mil. euro cifra de afaceri in acest an

-  50.000 de pacienti in cinci ani de zile

-  A fost inaugurat in 2005, in urma unei investitii de peste 10 mil. euro

-  Serviciile Euroclinic au fost solicitate si de straini

-  Este controlat de Medisystem Hospital

Un articol de: Ioana David

Sursa: www.zf.ro

Articole Asigurari Sanatate »

Omniasig asigura 2650 de militari din Fortele Aeriene ale Romaniei

Militarii din Fortele Aeriene ale Romaniei vor beneficia in urmatoarele 15 luni de asigurari emise...

Vesti bune pentru asigurarile private de sanatate

Odata cu adoptarea Noului Cod Fiscal, companiile au la indemana si asigurarile voluntare de...

Oportunitati pe piata asigurarilor de sanatate private din Romania

Piata de asigurarilor private de sanatate ar putea creste cu 20-25 la suta anual si va ajunge la...

Noul Cod de Procedura Fiscala propune cresterea sumei deductibile pentru asigurari de sanatate private la 800 Euro pe an

"De cel putin trei saptamani discutam in comisie Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala. Am...

ANAF amelioreaza "Spatiul Privat Virtual": decizia privind platile anticipate de sanatate poate fi obtinuta online

Adeverinta de venit, certificatul de atestare fiscala sau decizia privind contributiile anticipate...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor