Politele Casco vor depinde de portretul robot al soferului


Data: 12.04.2007

Personalizarea asigurarii devine un trend . Asiguratorii, satui de daunalitatea mare vor ca soferii cuminti sa plateasca mai putin.

Asiguratorii auto incep sa se orienteze spre personalizarea politelor Casco. Astfel, Generali Romania a lansat sistemul de tarifare segmentat pe categorii de risc pentru asigurarile Casco. Un astfel de sistem va tine cont, la calcularea valorii primei de asigurare, atat de caracteristicile autovehiculului, cat si de cele ale soferului, a anuntat, ieri, compania.

Pe piata romaneasca un sistem similar a fost introdus si de Allianz-Tiriac Asigurari, in iulie 2006.

`Facem, prin lansarea acestui sistem, cativa pasi importanti: primul, catre client, devenind mult mai transparenti, mai accesibili si mai flexibili; concomitent, ne propunem sa contracaram tendintele de crestere a daunalitatii inregistrate la nivelul pietei locale a asigurarilor auto; nu in ultimul rand, cautam sa ne aliniem programele de dezvoltare a produselor la modelele consacrate pe pietele dezvoltate ale Europei`, declara, la lansarea sistemului, Cristian Constantinescu, director general al Allianz-Tiriac Asigurari.

Criterii: Accidentele, varsta, experienta, kilometrajul sau amenzile

Ambele companii realizeaza, prin acest sistem de tarifare, o corelare riguroasa a costului politei cu profilul de risc al solicitantului, pe baza statisticilor inregistrate in ultimii ani la nivelul portofoliului. La calcularea tarifului Casco vor fi luate in calcul datele privind conducatorul auto, cum ar fi varsta, experienta in conducere, starea civila, daca autovehiculul este condus si de alte persoane decat asiguratul, zona in care utilizeaza cu precadere autovehiculul, parcursul mediu anual estimat, numarul de accidente inregistrate in ultimii trei ani, numarul de amenzi primite in ultimii trei ani, indiferent de cauza, precum si informatii privind autovehiculul asigurat si destinatia acestuia.

`Noul tarif segmentat se aplica impreuna cu sistemul bonus-malus, prin care proprietarii de autovehicule vor plati, la aniversare, o prima de asigurare mai redusa daca in anul anterior nu au produs accidente, sau una majorata, daca au raportat daune. Emiterea politelor se face utilizand un nou sistem informatic de ofertare, emitere, modificare si evidenta a politelor`, se arata intr-un comunicat al Generali.

Asigurarea cu fransiza, avantaj al ambelor parti

Avand in vedere frecventa extrem de ridicata a daunelor petrecute la nivelul portofoliului de asigurari auto si in contextul in care o mare parte dintre acestea sunt de valori mici, sistemul segmentat de tarifare Casco al celor doua companii promoveaza reduceri substantiale aplicate primelor percepute clientilor care accepta retinerea in sarcina proprie a unor riscuri de dimensiuni reduse. `Un avantaj al sistemului de tarifare segmentat il constituie reducerea semnificativa a primei de asigurare pentru persoanele care accepta incheierea asigurarii cu fransiza (asiguratul suporta financiar o parte din dauna), mai ales pentru autoturismele si autoutilitarele usoare, pana in 3,5 tone.

Vanzarea cu fransiza va constitui un avantaj real pentru clientii care nu isi fac un scop in sine din a deschide nenumarate dosare de daune si care inteleg ca reducerea de prima astfel obtinuta le permite sa acopere, partial sau total, fransiza, in cazul in care au o dauna de-a lungul unui an de asigurare`, se spune in comunicatul Generali Romania. Aceasta strategie de responsabilizare a clientilor nu poate fi decat in avantajul ambelor parti - asigurat si asigurator. Pentru ultimul, efectele pozitive se pot manifesta, in primul rand, la nivelul cheltuielilor administrative. In ceea ce priveste clientul, el poate profita, pe termen lung, de beneficiile sistemului bonus/malus, in conditiile in care acesta tine cont nu numai de istoricul ratei daunei, ci si de numarul de despagubiri solicitate de la asigurator.

Tarifarea segmentata scade rata daunalitatii

Generali Asigurari isi propune, prin noul sistem, reducerea posibilitatilor de eroare umana, standardizarea modului de prezentare a politelor si ofertelor, eliminarea subiectivitatii in stabilirea tarifului si evidentierea imediata a noilor subscrieri in baza de date a asiguratilor. In ceea ce priveste rezultatele implementarii unui astfel de sistem de tarifare, Allianz-Tiriac Asigurari a observat o scadere a ratei daunalitatii. `Rezultatele preliminare evidentiaza faptul ca introducerea acestui nou sistem de tarifare a imprimat o tendinta descrescatoare a ratei daunei inregistrate la nivelul portofoliului de clienti persoane fizice ai Allianz-Tiriac Asigurari`, au declarat reprezentantii companiei.

Un articol de: Adina Vlad


Sursa: Curierul National

Articole Asigurarea Auto Casco »

Avantajele colaborarii cu un service auto partener cu societatile de asigurare

Reparatiile masinilor acoperite de polite RCA si CASCO efectuate de service-urile auto in...

Porsche Finance Group aniverseaza 15 ani pe piata din Romania

Porsche Finance Group (PFG) aniverseaza 15 ani de activitate in Romania. Cu aceasta ocazie, PFG a...

Clientii UNIQA pot plati primele de asigurare prin reteaua PayPoint

Incepand cu luna noiembrie, clientii UNIQA Asigurari pot plati sumele aferente politelor de...

GOTHAER lanseaza o platforma online dedicata vanzarii asigurarilor de garantie de participare la licitatie

Gothaer Asigurari Reasigurari a lansat prima platforma din Romania care permite clientilor sai sa...

LeasePlan Romania lanseaza platforma de CSR 'Sigur la drum'

LeasePlan Romania a lansat in luna decembrie platforma de responsabilitate sociala "Sigur la drum",...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor