CNIPMMR: Timbrul de mediu, o grava eroare!


Data: 22.03.2013

Timbrul de mediu ar trebui sa se regaseasca in consumul de carburant si nu intr-o taxa care sa fie perceputa numai in situatia instrainarii/achizitionarii autovehiculului, astfel incat sa fie aplicabil principiul “poluatorul plateste”, adica sa plateasca efectiv cel care polueaza prin emisii de CO2 rezultate din utilizarea autovehiculului si nu numai atunci cand intervine transferul de proprietate, sustin reprezentantii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) si oficialii Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov.

In opinia acestora, poluarea este strans legata de cantitatea de combustibil achizitionata si consumata. Prin introducerea acestei taxe in costul carburantului, statul ar incasa lunar suma reprezentand timbrul de mediu, de la fiecare utilizator al autovehiculului, pe toata perioada de viata a autovehiculului, veniturile statului fiind constante si substantiale. Mai mult, acest timbru de mediu ar putea fi platit anual, de catre poluatori, pentru utilizarea autovehiculelor, avandu-se ca referinta la calculul acesteia, capacitatea cilindrica, vechimea, eventual norma de poluare, emisiile de CO2 si tipul combustibilului.

Se constata ca timbrul de mediu, de fapt, se aplica o singura data, la momentul achizitionarii autovehiculului, nefiind altceva decat vechea taxa de prima inmatriculare careia i s-a dat o noua denumire.

Fiind platita o singura data, aceasta taxa (timbru de mediu) devine prohibitiva pentru vanzarea masinilor a carui cuantum al timbrului de mediu depaseste jumatate din valoarea autovehiculului. Spre exemplu, pentru un autovehicul Dacia Logan, norma de poluare Euro 3, fabricat in anul 2005, avand motor de 1400 cmc, timbrul de mediu este in valoare de 1.573 Euro, situatie in care valoarea de piata a acestui autovehicul este de 2.500 euro. In aceste conditii reale, reprezentantii CNIPMMR constata ca aceste masini nu vor mai fi tranzactionate niciodata, ramanand la proprietar, poluand in continuare, timbrul de mediu nu va fi incasat de catre stat, iar scopul Ordonantei de urgenta 9/2013 va fi ineficient.

In plus, diferentele foarte mari intre normele de poluare Euro 3/Euro 4 si non Euro sau Euro 1/Euro 2 vor avea efecte extrem de grave asupra parcului auto national, care este invechit, situatie in care vor fi comercializate si aduse din strainatate numai masini vechi de 10-15 ani, nefacand altceva decat sa incurajeze tranzactionarea pe piata a unor masini care vor polua mai mult decat s-a dorit prin emiterea OUG 9/2013. Aceste aspecte nu pot fi estimate deocamdata, efectele negative vor viza direct siguranta circulatiei pe drumurile publice si cresterea substantiala a poluarii. De asemenea, autovehiculele avand norma de poluare non Euro, Euro 1 si Euro 2 vor fi importate la preturi de casare si vor fi inmatriculate in Romania, platindu-se timbrul de mediu in valoare de maxim 300-400 euro, ulterior acestea vor face obiectul “Programului Rabla” pentru o suma mult mai mare (1.500 euro/voucher) decat valoarea de achizitie, sustinand astfel tot pe cei din APIA cat si producatorii de autovehicule din Comunitatea Europeana, aceasta fiind o masura total antinationala.

Timbrul de mediu se aplica preponderent autovehiculelor cu norme de poluare Euro 3 si Euro 4,combustibil motorina, care se comercializeaza cel mai frecvent pe teritoriul Romaniei si nu numai. Este o taxa aplicata IMM-urilor si cetatenilor Romaniei deja afectati de cei 5 ani de criza, fiind orientata pe segmentul cel mai raspandit ca tranzactionare, sustin reprezentantii CNIPMMR.

Prin aplicarea timbrului de mediu, familiile cu venituri modeste nu mai au posibilitatea valorificarii autovehiculelor proprietate personala, pentru achitarea diverselor datorii, aceasta tranzactie fiind pentru ei una dintre modalitatile de procurare a unor venituri necesare traiului pe aceasta perioada de criza financiara. Tranzactiile cu aceste masini se vor face cu eludarea statului roman prin inregistrarea autovehiculelor in Bulgaria, cat si prin alte metode (diverse acte de mana, notariale etc) statul pierzand din punct de vedere fiscal.

Din lipsa de lichiditati sau a altor posibilitati financiare, care ar fi putut rezulta din comercializarea propriilor autovehicule second-hand in vederea cumpararii unor autovehicule noi, IMM-urile precum si cetatenii vor fi din ce in ce mai limitati financiar fiind nevoiti sa-si repare masinile invechite si uzate, prin mijloace proprii (incurajand munca la negru) si nu prin intermediul service-urilor autorizate. Timbrul de mediu va afecta toate categoriile sociale, care detin minimum un autovehicul. Deasemenea vor fi afectate si IMM-urile care au ca principal obiect de activitate comercializare de autovehicule second-hand, acestia fiind nevoiti sa-si reduca personalul ,sau in cel mai nefericit caz sa-si inchida afacerea, conchid oficialii CNIPMMR.

Articole Asigurarea Auto Casco »

Avantajele colaborarii cu un service auto partener cu societatile de asigurare

Reparatiile masinilor acoperite de polite RCA si CASCO efectuate de service-urile auto in...

Porsche Finance Group aniverseaza 15 ani pe piata din Romania

Porsche Finance Group (PFG) aniverseaza 15 ani de activitate in Romania. Cu aceasta ocazie, PFG a...

Clientii UNIQA pot plati primele de asigurare prin reteaua PayPoint

Incepand cu luna noiembrie, clientii UNIQA Asigurari pot plati sumele aferente politelor de...

GOTHAER lanseaza o platforma online dedicata vanzarii asigurarilor de garantie de participare la licitatie

Gothaer Asigurari Reasigurari a lansat prima platforma din Romania care permite clientilor sai sa...

LeasePlan Romania lanseaza platforma de CSR 'Sigur la drum'

LeasePlan Romania a lansat in luna decembrie platforma de responsabilitate sociala "Sigur la drum",...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor