Data: 14.07.2011
In situatia in care conditiile de acordare pentru creditele Prima Casa 4 promovate de bancile inscrise in program sunt relativ asemanatoare, optiunea pentru un produs sau altul poate fi determinata de avantajele suplimentare acordate de institutiile de credit, care pot fi o marja mai mica, o perioada de gratie extinsa, un numar mai mare de codebitori acceptati sau diverse âcadouriâ.
BCR acorda credite Prima Casa cu o marja de 3,75% pentru clienti cu istoric BCR, respectiv 3,95% pentru celelalte categorii de clienti peste EURIBOR la trei luni.
Banca accepta pana la 3 coplatitori. Se acorda perioada de gratie doar pentru locuinte viitoare care urmeaza sa se construiasca in regim individual, pe o perioada de 18 luni cuprinsa intre data efectuarii primei trageri din finantarea garantata si data efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor de constructie.
La CEC Bank, marja pentru creditele Prima Casa in euro este usor mai ridicata, de 4% peste EURIBOR la trei luni. Banca acorda si credite in lei, dobanda calculandu-se pe baza formulei ROBOR 3 luni +1,9%.
CEC Bank acorda o perioada de gratie de pana la 180 de zile, iar varsta maxima stabilita pentru rambursarea integrala a creditului este de 80 de ani. Se accepta codebitori in vederea completarii veniturilor solicitantului. Clientii au posibilitatea de a obtine un card de credit in baza analizei aceleiasi documentatii.
La BRD, creditele Prima Casa contracate pe o perioada pana in 20 de ani au cea mai mica marja de dobanda in prezent, de 3,65%, la care se adauga indicele EURIBOR la trei luni. Pentru imprumuturile acordate pe o perioada cuprinsa intre 20 si 30 de ani, marja este de 3,75%.
Millennium Bank acorda credite Prima Casa 4 cu dobanda calculata in functie de indicele Euribor 3 luni + 4%. Banca suporta costul evaluarii locuintei.
Creditele Prima Casa de la Piraeus Bank se pot lua in lei sau euro, iar dobanda este calculata in functie de ROBOR la trei luni+ 2,5%, respectiv EURIBOR la trei luni + 4%. Banca accepta pana la 4 codebitori.
Banca Transilvania nu adauga marja la indicele ROBOR 3 luni pentru creditele Prima Casa in lei, in schimb percepe un comision de gestiune de 0,2% pe luna. Dobanda pentru imprumutul in euro este stabilita pe baza formulei: EURIBOR 3 luni+4 pp. Evaluarea imobilului este realizata gratuit de catre un evaluator al BT.
Alpha Bank acorda credite Prima Casa in lei si euro, practicand o marja de 2.5% peste ROBOR la trei luni, respectiv 4% peste EURIBOR la trei luni. Pentru creditele mai mari de 30.000 EUR (sau echivalent), clientii primesc gratuit un card netranzactional prin care au reduceri si facilitati la magazinele partenere prin intermediul Alpha Club.
Bancpost are credite Prima Casa 4 in lei si euro cu acelasi nivel al dobanzilor. Banca percepe in plus un comision lunar de administrare credit de 0,02041% (0,245% anual). Clientii pot opta pentru o perioada de gratie de pana la 12 luni. Pentru creditele contractate pana pe 31 iulie, banca acorda garantat un voucher de 2.000 de lei, care poate fi utilizat pentru reamenajarea locuintei sau in scopuri personale.
Sursa: Efin.ro