INTERAMERICAN VA LANSA 3 NOI PRODUSE


Data: 04.08.2005

Compania INTERAMERICAN va lansa la inceputul anului viitor 3 produse de asigurare unit-linked in lei. "Am primit deja aprobarea de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si la inceputul lunii ianuarie vom iesi pe piata cu aceste produse", a declarat Emilia BUNEA, Chief Financial Officer al companiei, explicand ca decizia lansarii unor programe de investitii in lei a fost determinata de dezvoltarea continua a pietei de capital. "Aceste produse vor permite accesul pe piata de capital micilor investitori, care altfel ar putea fi descurajati de formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca", a precizat oficialul companiei. Unul dintre programele de investitii va fi cu risc mic, banii asiguratilor fiind plasati in certificate de trezorerie si depozite bancare. Al doilea program va avea un risc mediu, fondurile fiind investite, pe langa certificate de trezorerie si depozite bancare, si in obligatiuni municipale si corporatiste. Cel de-al treilea produs de asigurare unit-linked va avea un risc mai mare, aproximativ 50-60% din banii asiguratilor fiind investiti in actiuni ale companiilor listate la Bursa, iar restul, in aceleasi instrumente ca in cazul celorlalte doua produse.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor