Data: 22.08.2011
Intrebarea de un milion de euro: este argintul noul aur pe termen lung, in conditiile in care se preconizeaza ca metalul galben va ajunge pana la finele anului la valoarea de 2.200-2.300 de dolari pe uncie?
Cert este ca cine a mizat pe aur in ultimele 12 luni a avut parte de un profit bunicel pentru o perioada atat de scurta, avand in vedere ca acesta a crescut, de la 1.200 de dolari uncia, la peste 1.800 dolari (crestere de 50%).
Pe de alta parte, anul trecut, in septembrie, argintul valora cam 20 de dolari uncia, iar acum acesta a trecut usor de 40 de dolari, ceea ce plaseaza acest metal la o crestere de 100%, in numai 12 luni, potrivit site-ului de monitorizare a schimburilor valutare XE.com.
Este adevarat ca pentru investitorii slabi de inima nu este recomandat sa te joci cu argintul, pentru ca pe piata financiara acesta este cu adevarat "viu" si volatil.
Argintul este folosit foarte mult in sectorul bijuteriilor, dar mai ales in industria electronicelor, avand in vedere ca este unul dintre cele mai bune metale conductoare de curent electric. Asteptand ca pretul argintului sa creasca exponential in urmatorii 5 ani, companiile din domenii spera la profituri imense.
Investitorii mizeaza pe faptul ca zilnic sunt cam un milion de uncii de argint disponibile pe piata, in care se poate investi.
Argintul, vedeta de aur a decadei
Daca ne uitam la aur acum, cu pretul ajustat de inflatie, acest metal nu este nici pe departe la valoarea pe care o avea in 1980. Pe atunci, uncia valora cam 850 de dolari, care, in banii de astazi, se ridica la 2.400 de dolari/uncie.
Trecand peste minunatul record al aurului, de acum 30 de ani, argintul a mers nu bine, ci exceptional, in ultima decada. In 2001, argintul se putea cumpara la un pret sub 4,90 de dolari pe uncie. La un moment dat chiar cazuse pana undeva la 4,10 dolari.
Daca au fost investitori care au cumparat atunci si au vandut in varful evolutiei acestuia la 49 de dolari, cat a fost cel mai mult, in anul curent, este clar de ce fel de profit vorbim. Nici acum nu este o afacere proasta sa vinzi la un pret de peste 8 ori mai mare cat acum 10 ani.
Aurul, de 60 de ori mai scump
In urma cu 10 ani, aurul costa cam 250-300 de dolari per uncie, asta cand argintul era sub 5 dolari. Argintul s-a dovedit a fi mult mai energic decat aurul in ultima decada si, chiar daca acesta a avansat atat de bine si datorita devalorizarii dolarului, tot a adus mai mult profit investitorilor decat aurul.
Nu putini sunt investitorii care preconizeaza ca argintul va ajunge sa aiba o valoare de 100 de dolari pe uncie, dar acest lucru pe termen lung, asa ca nu este de neglijat faptul ca sansele sunt foarte bune ca acest lucru sa se intample, mai ales ca acum este o foarte mare cerere pentru metal, odata cu dezvoltarea furtunoasa a industriei de electronice.
Pe termen scurt, in schimb, acestia se asteapta ca argintul sa urce pana la un 45 de dolari per uncie. Desi exista si investitori foarte entuziasti cu privire la evolutia metalului despre care discutam, unii chiar cred ca acesta va ajunge la 100 de dolari pe uncie, chiar inainte de finele anului.
Sursa: Ziare.com