DE ANUL VIITOR ANGAJATII VOR PLATI CU 2% MAI PUTIN PENTRU ASIGURARILE SOCIALE


Data: 04.08.2005

Firmele vor plati, incepand de anul viitor, contributii cu 2% mai mici pentru asigurarile sociale. Anuntul facut ieri de ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, a bucurat mediul de afaceri, reprezentantii acestuia considerand ca, desi scaderea nu este substantiala, constituie un prim pas spre reducerea costurilor foarte mari pe care angajatorii trebuie sa le suporte in acest moment. CAS este in prezent de 49,5% din fondul salarial, din care 32,5% plateste angajatorul, iar 17% salariatul. Daca saluta aceasta decizie, considerand ca este un prim pas spre reducerea costurilor impovaratoare pe care angajatorii le au in acest moment cu forta de munca, oamenii de afaceri critica insa, in acelasi timp, lipsa unei strategii fiscale pe termen mediu. Potrivit acestora, ceea ce se intampla seamana mai mult a "carpeala", intrucat deciziile se iau de pe o zi pe alta, fara a se cunoaste din timp ce va fi peste doi ani. Daca Ministerul Finantelor Publice ar avea o strategie bine pusa la punct, conform careia in 2006 CAS va scadea cu 2%, iar diminuarea va continua cu 5%, sa zicem - in 2007, deci aceste cifre exacte ar fi cunoscute din timp, oamenii de afaceri s-ar putea intoarce la planurile de afaceri si le-ar putea revizui. Insa, in lipsa unei strategii a Finantelor, ei nu au certitudinea ca aceasta scadere a CAS va continua si anul viitor", ne-a declarat ieri secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan. Primul efect scontat: reducerea muncii la negru Oamenii de afaceri saluta decizia MFP de reducere cu 2% a CAS, apreciind ca, "desi e putin, inseamna mai mult decat nimic". "In cazul angajatorilor cu multi salariati, aceasta reducere a CAS se va resimti considerabil in bugetul firmei. Ma refer la acei agenti economici din constructii, industria textila, etc. Pentru cei care au mai putini angajati, aceasta diminuare cu 2% a CAS nu va avea insa un mare impact", ne-a explicat reprezentantul AOAR. Potrivit acestuia, un prim efect al masurii MFP ar trebui sa fie reducerea muncii la negru, deci, implicit, mai multe venituri la buget. "Cercetatorii au stabilit recent ca daca in primul an CAS s-ar reduce cu 5%, iar in al doilea an, cu alte 7%, ar rezulta o crestere substantiala a veniturilor la buget, prin scoaterea la suprafata, deci taxarea, a mult mai multe locuri de munca", a mai precizat Parvan, declarandu-se, in acest caz, nemultumit de atitudinea Finantelor. "Din pacate, MFP face un calcul strict contabil si se gandeste doar la eventualele diminuari ale veniturilor la buget, ca urmare a punerii in practica a unei asemenea masuri", a conchis reprezentantul AOAR. Al doilea efect: cresterea competitivitatii produselor romanesti De castigat de pe urma acestei decizii vor avea si exportatorii. "Orice reducere a costurilor legate de forta de munca - oricat ar fi ea de mica - ajuta la cresterea competitivitatii produselor romanesti, atat cu cele din import, cat si cu cele din export", ne-a declarat ieri secretarul general al Asociatiei Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), Mihai Ionescu. Acesta spera ca CAS sa continua sa scada si in viitor, iar procentul sa fie mult mai generos, intrucat exportatorii sunt la limita profitabilitatii. Iar cauza o reprezinta, in mare parte, costurile extrem de mari ale angajatorilor cu forta de munca. " In acest moment, costurile cu forta de munca sunt extrem de mari comparativ cu cele din UE, ceea ce face ca produsele noastre sa nu fie competitive pe aceste piete, zeci de firme sa-si inchida portile, iar alte zeci de mii de persoane sa ramana pe drumuri", a mai spus Ionescu.

Articole Asigurare Locuinte »

Allianz-Tiriac este pregatita sa plateasca in totalitate despagubirile pe care si le-a asumat. Asiguratorii contesta rezultatele testului ASF

Controversele continua dupa anuntarea datelor obtinute in urma testului de stres derulat de...

Asiguratorii romani, in scenarii catastrofale

ING Life este singura companie de asigurari din Romania - din cele 13 supuse unor teste de stres de...

Polita de asigurare impotriva dezastrelor devine obligatorie

Asigurarea a locuintelor impotriva cutremurelor, a alunecarilor de teren sau a inundatiilor devine...

BCR si-a suplimentat fondurile pentru Prima Casa

Banca Comerciala Romana (BCR) a obtinut un plafon suplimentar in cadrul programului Prima Casa in...

Noi modificari la asigurarile obligatorii de locuinte

Autoritatea de Supraveghere Financiara a adoptat normele privind Pool-ul de Asigurare Impotriva...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor