Top credite imobiliare


Data: 08.03.2007

Cele mai bune imprumuturi pentru cumpararea si constructia de locuinte le gasesti la CEC si Volksbank. Criteriile pe care le-am luat in calcul la realizarea clasamentelor au fost dobanda anuala efectiva, comisionul de rambursare anticipata, perioada maxima de acordare, costurile suplimentare (obligativitatea incheierii unei asigurari de viata)  si alte facilitati (perioada de gratie).

Dobanda anuala efectiva a fost calculata, pentru ambele tipuri de credite (achizitie si constructie de locuinte), la o suma care reprezinta echivalentul in lei a 50.000 de euro (170.000 de lei), contractati pe o perioada de 20 de ani. Intrucat norma BNR prin care se exclude obligativitatea avansului la acordarea de credite ipotecare si imobiliare nu este inca aplicata, cele mai multe dintre banci impun ca solicitantul sa detina 25% din valoarea bunului finantat. Exista insa si banci unde avansul este de 15% (Finansbank) sau de 30% (OTP, pentru constructie). In cazul constructiei, am presupus ca solicitantul detine deja un teren in proprietate. Pentru bancile care acorda si credite imobiliare, si ipotecare, am ales cea mai buna oferta dintre cele doua.

De altfel, la majoritatea institutiilor de credit, imprumutul imobiliar si cel ipotecar se acorda in aceleasi conditii (de principiu, la creditul imobiliar se pot aduce in garantie si alte bunuri decat imobilul care face obiectul finantarii).

Bancile care fac parte din top acopera peste 90% din totalul activelor sistemului bancar. Libra Bank si  Leumi Bank nu ofera, deocamdata, credite imobiliare. Nu am luat in calcul societatile de credit nonbancare specializate numai in credite ipotecare (Finans Credit Ipotecar, ImoCredit si Domenia Credit - a carei oferta de imprumuturi este doar in valuta). Clasamentul pentru imprumuturile destinate achizitiei de imobile este deschis de CEC si Volksbank. VBR a reusit sa obtina 10 puncte datorita dobanzii anuale efective de 9,10%, potrivit conso.ro, perioadei indelungate de creditare (30 ani) si perioadei de gratie.

De asemenea, banca nu solicita incheierea unei polite de asigurare de viata. De precizat ca dobanda nominala de 5,95% la lei pentru creditele imobiliare se inscrie intr-o promotie valabila pana la 30 aprilie. Si perioada de acordare de 35 de ani la cumparare de imobile de la OTP este tot promotionala (30.04).

CEC, cu o dobanda ceva mai mare decat cea a VBR, a compensat la perioada de acordare a imprumutului, cea mai mare din piata (35 de ani, aceeasi ca la Bancpost). Pe locul doi urmeaza OTP Bank, avantajata de nivelul dobanzii si de durata de acordare. Podiumul este inchis de Finansbank, SanPaolo Imi Bank, Alpha Bank, C.R. Firenze Egnatia Bank si BT, toate cu acelasi punctaj.

Pe ultimul loc se situeaza Romanian International Bank, dezavantajata de cea mai scurta durata de acordare a imprumutului (10 ani) si de cea mai mare dobanda nominala din piata la lei (18%).

La constructie, topul nu difera cu mult fata de clasamentul pentru cumparare. Pe primele locuri se afla tot CEC si Volksbank. ABN Amro nu a intrat in top, intrucat nu ofera deocamdata credite pentru constructia de locuinte. Pe urmatoarele locuri, la egalitate, gasim Banca Transilvania, Emporiki Bank, C.R. Firenze si SanPaolo Imi Bank si Alpha Bank. Clasamentul premiantilor continua cu OTP, HVB Tiriac, BCR si Egnatia Bank. Ultimul loc e ocupat tot de RIB.

Birocratia,  mai mare la constructie

Documentele cerute la cumpararea si construirea unui imobil sunt aceleasi la majoritatea bancilor, si anume: actele de identitate, cerere de credit tipizata, adeverinta de venit, copie de pe cartea de munca sau alte documente care sa ateste obtinerea de venituri (in functie de tipul de venituri - din chirii, dividende, drepturi de autor), actele proprietatii care urmeaza sa fie achizitionata prin credit (cadastru, intabulare, documentele de proprietate).

Exista banci care cer la acordarea creditului si o factura la utilitati pentru domiciliul trecut in buletinul de identitate (de exemplu, la cumparare, ABN Amro, BRD). Daca sotul sau sotia sunt codebitori, se cere certificatul de
casatorie. La VBR se cumuleaza veniturile a doi solicitanti, chiar daca nu sunt casatoriti. La Bancpost, de exemplu, poti descarca de pe site cererea de credit si adeverinta de venit. La BRD, poti obtine un prescoring online. Pentru constructie, se cere in plus un deviz estimativ, daca lucrarile se executa cu o firma specializata de constructii sau facturi proforma daca se construieste in regie proprie. De asemenea, mai este nevoie de aprobarea autoritatilor si de proiectul constructiei.

Garantii

Toate bancile cer la acordarea unui credit destinat unei investitii imobiliare ca solicitantul sa incheie o asigurare a imobilului finantat, cesionata in favoarea bancii. Nu toti creditorii solicita si incheierea unei asigurari de viata, care atunci cand este impusa este, de asemenea, cesionata in favoarea creditorului.

Garantia de baza ceruta pentru cumpararea unei locuinte este ipoteca pe imobilul finantat. In ceea ce priveste constructia, se ipotecheaza constructia viitoare. Exista insa banci care nu accepta ipoteca pe constructie viitoare (RIB, Banca Comerciala Carpatica). La creditul pentru constructie este posibil sa apara un comision de neutilizare a creditului (1,5% la BRD). De asemenea, este posibil ca imprumutul destinat constructiei sa se acorde in transe (OTP Bank).









































































Un articol de: Alice Taudor

Sursa: www.Baniinostri.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor