De la inceputul anului si pana acum, Guvernul a facut aproape tot ce trebuia sa faca pentru a reduce criza economica, iar in Romania s-au luat toate masurile anticriza pe care le-au luat si alte state europene, sustine fostul ministru de Finante, Sebastian Vladescu.
"Au fost insa doua exceptii: sistemul nostru bancar nu a avut nevoie de "bailout", spre deosebire de celelalte state europene, si nu s-au pompat bani in consum pentru ca nu am avut de unde. E adevarat ca a trebuit sa reducem consumul, pentru ca a existat un exces de consum in perioada anterioara.
SUA au pompat trilioane de dolari, ca sa salveze sectorul financiar-bancar, iar China a pompat sute de miliarde de dolari ca sa stimuleze consumul intern. Noi nu am avut nici de ce, nici cum sa luam una dintre aceste masuri. In rest, toate celelalte masuri pe care statele europene sau non-europene le-au luat ca sa iasa din criza au fost luate si in tara noastra. Sunt zeci de acte normative care sunt publice si au legatura cu incercarea de a iesi din criza", a declarat Vladescu, intr-un interviu pentru Bursa.
Potrivit acestuia, Romania nu iese din criza in momentul de fata prin vreo masura minunata, luata de orice Guvern, iar daca cineva i-ar zice ca de maine poata sa ia ce masuri vrea ca sa scoata Romania din criza, el nu as sti ce sa faca.
"Pentru unele masuri iti trebuie resurse, de alte masuri Romania nu are nevoie, pentru ca nu are ce sa faca cu ele. (...)Cred ca in Romania, in acest an, s-au luat maximum de masuri care se puteau lua pentru stabilizarea economica. Visul de stimulare economica pe care il au foarte multi este, din punctul meu de vedere, doar un vis.
Romania nu va creste decat atunci cand lumea si in special Europa isi vor reveni cu adevarat. Faptul ca o tara europeana creste cu 1% sau 2% nu inseamna ca ea creste consistent. Citeam recent despre cresterea de 0,9% a Japoniei in ultimul trimestru, generata de cresterea consumului de tigari anterior majorarii accizelor. Cifra de 0,9 este strict conjuncturala. Lumea de care depindem noi si care a generat cresterea economica in Romania, incepand cu 2003-2004, este inca in criza", a continua el.
Potrivit opiniei fostului ministru, orice Guvern ar fi acum la putere, Romania tot ar fi in recesiune, iar daca Guvernul actual are vreo masura care ar fi putut sa o ia si a scapat-o din vedere, acest lucru se va vedea ulterior.
"Eu cred ca, daca Romania ar fi detinut banci de stat in acest moment de criza, atunci ar fi trebuit sa scoatem multe miliarde de la buget, ca sa facem bailout-ul bancilor respective. Sa ne amintim ca am mai facut-o in \'98 - \'99, si acum au facut-o multe state care functioneaza pe baza unui sistem de creditare care nu are eficienta in spatele lui", a continuat Sebastian Vladescu.
Totodata, Vladescu a declarat si ca ceea ce detine statul este prost admininistrat, insa companiile de stat nu mai mananca bani, pentru ca nu mai exista subventii.
"Exista doar doua exceptii: Compania Nationala a Huilei si CFR. Activitatea Companiei Nationale a Huilei ar trebui sa inceteze teoretic, am inteles insa ca mai are o prelungire de la Comisia Europeana dupa 2010, iar CFR care, global, este subventionat. In rest nu mai exista companii de stat care sa fie subventionate si care sa manance bani de la buget.
Pe transportul de marfa, CFR Marfa a pierdut de mult cota majoritara, iar transportul de calatori pierde bani constant. In toata lumea se intampla acest lucru. Daca pretul biletului ar trebui sa fie corect sau in costul infrastructurii ai introduce si modernizarea, atunci biletul pe calea ferata ar fi total prohibitiv, la nivelul venitului din Romania", a precizat el.
Intrebat care este situatia altor companii de stat, Vladescu a adaugat ca sunt ccompanii de stat care functioneaza si care nu au nici o legatura cu subventia.
"CEC sau Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica au platit in acest an inclusiv dividende la bugetul de stat, chiar excesiv. Li s-au luat bani care, parerea mea, ar fi fost mai bine sa le ramana pentru dezvoltare. In topul datornicilor afisat pe site-ul Ministerului de Finante se gasesc doua societati care nu-si vor plati niciodata datoriile.
Una este Termoelectrica, care este cochilia in care se strang de douazeci de ani datoriile sectorului energetic romanesc, si care colecteaza in mod constant enorme datorii, pentru ca sunt penalitati si majorari. A doua este Compania Nationala a Huilei", a precizat el.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...