Reducerea rezervelor minime obligatorii, una dintre principalele parghii prin care BNR a restrictionat creditarea in ultimii trei ani, ar putea sa se produca treptat, incepand cu momentul in care primii bani din acordul de finantare internationala vor intra in Romania, sustin reprezentantii bancii centrale.
Anuntul a fost facut pe fondul acordului la care s-a ajuns cu bancile mama ale principalelor noua institutii de creditare din Romania: Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank (care detine Bancpost), National Bank of Greece (Banca Romaneasca), Alpha Bank si Piraeus. Acestea si-au luat angajamentul sa nu scoata din Romania sumele pe care banca centrala le va elibera in piata.
Cum primii bani de la Fondul Monetar International vor putea fi trasi abia in luna mai, dupa cum au precizat chiar reprezentantii negociatorilor veniti la Bucuresti, rezervele minime pentru pasivele in valuta ar putea fi reduse abia in sedinta Consiliului de Administratie al BNR pe probleme de politica monetara din data de 06 mai 2009.
"Incepem deocamdata cu rezervele in valuta pentru ca lichiditatile in lei au fost imbunatatite sensibil prin obligatiunile de repo pe care BNR le-a facut pentru a se pune pe picioare finantarea excedentului deficitului bugetar care a aparut in ultimele 2 luni ale anului trecut", a declarat guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
Tot in sedinta Consiliului de Administratie care va avea loc la inceputul lunii mai s-ar putea decide si scoaterea din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii a finantarilor pe termen indelungat.
Reducerea RMO pentru pasivele in valuta de la 40% la 38% ar elibera in piata putin peste 1,1 miliarde lei, de aproape doua ori mai putin decat suma eliberata in urma deciziei Consiliului de Administratie al BNR din octombrie 2008 prin care s-a redus nivelul RMO pentru lei de la 20% la 18%.
Coborarea nivelului RMO pentru valuta pana la 35%, de la care a fost urcat in februare 2006, ar genera o lichiditate suplimentara de aproximativ 3 miliarde lei, bani care ar putea impulsiona bancile sa-si reia activitatea de creditare.
Relansarea creditarii nu depinde numai de banii pe care banca centrala ii va lasa pe mana bancilor, ci si de evolutia cursului de schimb. O apreciere a monedei nationale in urmatoarele doua luni ar spori apetitul romanilor pentru creditele in valuta.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...