Riscurile goanei dupa credite

Expunerea pe valuta a bancilor si companiilor din unele tari est-europene, intre care si Romania, a devenit o sursa de ingrijorare pentru Banca Mondiala, care indeamna la moderatie si prudenta in politica de credite in monede straine. In Romania, jumatate din totalul creditului neguvernamental este in lei si jumatate in valuta. Ambele forme de creditare nu reprezinta insa nici 30% din PIB. Altfel spus, intermedierea financiara este slaba si trebuie sa creasca. Problema este cat de repede putem alerga, fara sa ne scrantim vreun picior, pentru a ajunge din urma tarile dezvoltate, unde ponderea intermedierii financiare in PIB este semnificativ mai mare decat in Romania. Daca volumul creditarii este relativ mic, viteza sa de crestere e mare (in jur de 50% in termeni reali). In numai doi ani, sectorul privat si-a dublat datoria pe termen mediu si lung: de la 8,3 miliarde de euro in 2004 la 17 miliarde euro in 2006. O buna parte din datoria privata o reprezinta banii pe care bancile-mama din strainatate i-au pompat in bancile din Romania.

Creditul - atat in lei, cat si in valuta - este principalul produs al bancilor, care si in Romania a inceput sa fie unul de calitate. Institutiile de credit sunt bine capitalizate si au profit. Portofoliile lor sunt cu riscuri scazute, iar gradul de neperformanta este inca redus, chiar daca e in crestere. Sunt reusite la care s-a ajuns si printr-o utilizare eficienta a creditului de catre companii, carora cresterea productiei le-a asigurat veniturile necesare rambursarii banilor imprumutati. Sanatatea bancilor si a companiilor, precum si cresterea veniturilor populatiei sunt indicatori care arata solvabilitatea sistemului economic. Nu trebuie totusi sa ne entuziasmam prea mult. Actualele tendinte favorabile se pot inversa, atat din cauza unor factori interni, cat si a unora externi.

Un articol de: Gh. CERCELESCU

Integral in Gandul