Bancile din Romania ar putea avea nevoie de o majorare a capitalului cu 10 la suta, daca intra in vigoare legea insolventei persoanelor fizice, care a trecut de Senat, saptamana trecuta, potrivit analistilor de la agentia de rating Moody\'s.
Potrivit proiectului de lege, persoanele care cer deschiderea procedurii de insolventa, va beneficia de stergerea datoriilor, daca bunurile sale nu sunt suficiente pentru plata si daca instanta ii acorda beneficiul scuzabilitatii.
De asemenea, daca isi plateste 75 la suta din datorii, beneficiaza de inchiderea anticipata a procedurii.
"Presupunand, in mod conservator, ca doar creditele neperformante de la finele lunii decembrie 2009 vor fi astfel devalorizate, estimam ca sistemul bancar va avea nevoie de capital suplimentar de 10%. Deoarece creditele de consum constituie 36% din soldul total de imprumuturi al bancilor romanesti, cifra ar fi mult mai ridicata daca persoane care nu se afla intr-o situatie financiara intr-adevar dificila vor incerca sa profite de noua lege", se arata intr-o analiza Moody\'s, citata de Mediafax.
Astfel, potrivit analistilor agentiei de rating, bancile vor fi mult mai atente in privinta acordarii imprumuturilor catre persoanele fizice.
In plus, multi debitori ar putea incerca sa scape de datorii folosindu-se de aceasta lege, iar altii ar putea fi tentati sa imprumute mai mult decat isi pot permite si sa intre in incapacitate de plata.
"Bancile romanesti vor avea dificultati in ceea ce priveste absorbtia socului cauzat de aceasta lege, iar implementarea ei ar putea submina situatia financiara a institutiilor de credit. Atat bancile romanesti, cat si autoritatile de reglementare au criticat aceasta lege si si-au exprimat ingrijorarea in privinta efectelor ei", se mai arata in raportul Moody\'s.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...