Leul reactioneaza cu intarziere la vestile privind Grecia


Data: 05.07.2011

Cursul leului in fata Euro a inregistrat o usoara tendinta descendenta in ultima saptamana (-0,45%), cu toate ca vestile din Grecia au fost in general favorabile, stimuland apetitul pentru monede cu grad mai ridicat de risc, potrivit analizei X-Trade Brokers.

In aceeasi perioada Euro a castigat 2,5% in fata dolarului american si s-a apreciat hotarat cu 4,24% in fata francului elvetian, indepartandu-se de minimele istorice.

Saptamana aceasta Banca Centrala Europeana urmeaza a majora cel mai probabil rata dobanzii cu 0,25 puncte procentuale pana la 1,5%, contribuind la cresterea interesului pentru detinerea de Euro. Trecerea prin Parlamentul de la Atena a legilor cuprinzand masuri de austeritate si vanzari de active in valoare totala de 78 de miliarde Euro a permis UE sa aprobe eliberarea transei urmatoare din pachetul stabilit in 2010. Grecia va putea sa isi acopere cheltuielile cu pensiile si salariile si sa isi rascumpere titlurile scadente, cel putin pentru luna august. "Detaliile celui de-al doilea pachet UE-FMI pentru Grecia, care ar urma sa includa si participarea sectorului privat vor fi cunoscute in septembrie. S&P a avertizat ca sub forma curenta a planului ratingul tarii ar fi coborat la default. Pentru moment insa pericolul imediat a fost eliminat, iar pietele au rasuflat usurate, ceea ce s-a vazut in performanta Euro. Leul insa s-a evidentiat negativ", a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers. In regiune efectul atitudinii mai optimiste a fost vizibil in variatiile forintului si zlotului.

Saptamana trecuta a adus o apreciere de 1,55% pentru forint si de 1,74% pentru zlot in fata Euro. "Pietele par a se feri deocamdata de leu, fapt pus pe seama vestilor mai slabe din economie, dar si a legaturii dintre sectorul bancar romanesc si cel grecesc", a precizat Victor Safta. Consumul nu reuseste sa revina consistent, iar prudenta noilor norme de creditare luate in calcul limiteaza potentialul de crestere al acestuia. Ritmul utilizarii fondurilor europene ramane unul foarte scazut, iar arieratele in zona companiilor de stat au depasit in primul trimestru 4% din PIB. Toti acesti factori de risc nu ar fi impiedicat insa in mod normal o minima tendinta de apreciere a leului, daca nu ar fi fost vorba de prezenta capitalului grecesc in bancile romanesti. "Bancile cu capital grecesc ar putea fi nevoite sa se bazeze pe alte resurse decat cele provenite de la pentru a isi extinde activitatea de creditare, dar aceasta ar insemna costuri mai mari. Bancile cu capital grecesc ar putea deveni in consecinta mai rezervate in oferirea de finantare economiei reale", a aratat Victor Safta. Consolidarea leului deasupra pragului de 4,2 fata de Euro pare totusi destul de fragila. Stingerea temporara a temerilor legate de Grecia ar putea deschide insa calea unor aprecieri pe termen scurt.

Sursa: Efin.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor