INVESTKREDIT BANK: CINCI ANI PE PIATA POLONEZA AU FOST EGALATI IN 18 LUNI IN ROMANIA


Data: 09.10.2007

Banca austriaca Investkredit Bank, parte a grupului Volksbank, a acordat in primul semestru finantari in valoare de 100 de milioane de euro pentru proiecte imobiliare, valoare preconizata pentru intreg anul 2007, ca urmare a intensificarii investitiilor de pe piata locala de real estate. `Valoarea finantarilor aprobate pentru proiecte imobiliare in prima jumatate a anului se ridica la 100 de milioane de euro, nivel similar cu cel previzionat pentru intreg anul 2007. Unul dintre factorii esentiali pentru depasirea bugetului de finantari estimat in cursul anului trecut a fost dinamica pietei imobiliare locale`, a declarat pentru ZF Claudius Ferentz, managing director al reprezentantei din Romania a Investkredit Bank, care a deschis biroul local la inceputul anului trecut.

Practic, banca austriaca a acordat de la intrarea pe piata locala si pana la jumatatea acestui an finantari totale pentru proiecte imobiliare in valoare de peste 200 de milioane de euro.

`Piata romaneasca s-a dovedit a fi mult mai dinamica decat cea poloneza pentru Investkredit Bank. Intr-un an si jumatate s-au acordat in Romania mai multe finantari decat in cinci ani pe piata poloneza`, explica Ferentz.

In plus, ca urmare a expansiunii pe piata locala, Investkredit Bank va deschide o sucursala in provincie. `Am decis sa deschidem un birou regional in vestul tarii pentru ca in ultimul an ne-am extins puternic activitatea de pe piata romaneasca si dorim sa fim mai aproape de clientii din acea parte a tarii`, spune Ferentz.

Biroul va fi deschis la inceputul lunii noiembrie si va deservi cu precadere clientii din vestul tarii, unde activitatea de corporate lending - credit de investitii pentru companiile care-si dezvolta afacerile - s-a intensificat puternic in ultimii ani datorita investitiilor straine.

Investkredit acorda in prezent finantari pentru achizitia sau dezvoltarea de proiecte imobiliare, pentru investitii ale companiilor straine si romanesti, iar in perioada urmatoare isi va extinde activitatea in domeniul finantarilor destinate achizitiilor de companii. `Suntem in discutii pentru acordarea de finantari pentru doua-trei achizitii de companii pe piata locala`, afirma reprezentantul Investkredit Bank.

De regula, volumul minim pentru o finantare in domeniul imobiliar acordata de Investkredit se ridica la circa 15 milioane de euro, in timp ce pe segmentul corporatist volumul minim este de patru-cinci milioane de euro.

Odata cu maturizarea pietei imobiliare locale, durata finantarii s-a extins in ultimii trei ani de la 7 la 20 de ani, in timp ce perioada obtinerii creditului s-a restrans.

`In functie de complexitatea proiectului, o tranzactie se incheie in medie in circa sase saptamani, din momentul aprobarii finantarii`, conchide Ferentz.

Printre proiectele finantate de Investkredit se numara achizitiile imobilelor de birouri Floreasca Business Center, Baneasa Business Center, Evo Center si Cascade Office Building de catre fondul de investitii britanic Fabian, precum si acordarea mai multor finantari pentru dezvoltatorul imobiliar Cefin Real Estate si pentru dezvoltarea lantului de hipermarketuri real si a magazinelor de bricolaj Praktiker. In plus, Investkredit a participat la finantarea achizitiei centrului comercial European Retail Park din Sibiu de catre fondul britanic North Real Estate Opportunities.

Pe segmentul de corporate lending, banca austriaca a acordat credite de investitii pentru distribuitorul de materiale de constructii Arabesque, precum si pentru alte firme din domeniul comertului si cel farmaceutic.

Investkredit Bank, care detinea la sfarsitul primului semestru active totale in valoare de 13,1 miliarde de euro, face parte din grupul Volksbank si are activitati in Europa Centrala si de Est, in state precum Austria, Germania, Elvetia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Ungaria si Romania.

Un articol de: Catalin Lupoaie

Integral in Ziarul Financiar

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor