In Romania, bancile nu recompenseaza clientii bun-platnici


Data: 02.02.2007

Romanii mai au de asteptat cel putin un an si jumatate pana cand bancile vor acorda, celor fara restante la plata creditelor, niveluri mai mici ale dobanzilor. Introducerea acestei practici, devenita deja obisnuinta in majoritatea tarilor din UE si SUA, este conditionata de centralizarea la Biroul de Credit si a informatiilor pozitive.

Bancile din Romania isi disputa peste 17 milioane de clienti- persoane fizice. In momentul de fata, aproximativ 278.000 dintre ele au inregistrate intarzieri la plata ratelor. Daca pedeapsa aplicata restantierilor este ingreunarea accesului la noi credite, cei care isi onoreaza constiinciosi obligatiile contractuale nu primesc produse mai ieftine de la banci.

In majoritatea statelor europene precum si in SUA, cei fara incidente de plata pot obtine de la institutia finantatoare dobanzi situate cu puncte procentuale bune sub nivelul pietei. La noi, prea putine banci se dovedesc interesate sa participe la sistemul de raportare a informatiilor pozitive despre clienti, din motive mai mult sau mai putin obiective.

`Romanii vor avea dobanzi calculate in functie de istoricul de plata in momentul in care toate bancile din Romania vor trece la declararea evenimentelor pozitive catre Biroul de Credit`, a spus, pentru Adevarul, Dragos Cabat, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari. In acest moment, Biroul de credit, impreuna cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB), lucreaza la un proiect care vizeaza generalizarea sistemului de transmitere a informatiilor pozitive de catre toate bancile, dat fiind ca mai putin de 10 din cele 39 de institutii financiare raporteaza astfel de date.

Trei sferturi din banci, neinteresate de sistem

`Bancile care nu o fac ar ar trebui sa fie convinse sa participe la acest sistem, dar probabil ca intampina probleme tehnice sau au alte prioritati`, a mai spus Dragos Cabat. Acesta apreciaza ca in Romania se va putea vorbi de dobanzi mai scazute la imprumuturile acordate clientilor bun-platnici cel mai devreme in a doua jumatate a anului viitor. Aceasta, dupa implementarea sistemului Basel II , care devine obligatoriu pentru toate bancile din anul 2008 si dupa intensificarea concurentei de pe piata. Mihail Bogza, presedinte al Consiliului de Administratie al Bancpost, spune ca prima conditie pentru implementarea unui astfel de sistem de `premiere` a clientilor cu un istoric bun de plata este generalizarea sistemului amintit.

`Daca un client declara ca nu are credite de la alte banci, nu putem verifica daca este asa sau nu, ne bazam exclusiv pe cele spuse de el`, afirma oficialul Bancpost. Termenul in care proiectul de generalizare a transmiterii informatiilor va fi implementat in practica depinde, spune Mihail Bogza, de `capacitatea de persuasiune a ARB si a BNR` de a convinge si restul de banci de beneficiile unui astfel de sistem, pentru ca nu le poti obliga prin metode administrative.` BNR, ca reglementator, ar putea infleuenta foarte mult bancile prin metode prudentiale`, mai declara oficialul Bancpost.

Mai pesimist este Ionut Patrahau, directorul general adjunct al Bancii Transilvania (BT) care este de acord cu faptul ca `este cazul` ca si in Romania clientii fideli si fara incidente de plata sa beneficieze acum de conditii financiare mai bune, dar apreciaza ca va mai trece ceva timp pana ce acest lucru se va intampla. `Daca vorbim de istoricul unui client in relatia cu aceeasi banca, cei fideli si fara incidente de plata ar trebui sa beneficieze de conditii preferentiale. In Romania insa acest lucru este greu de realizat, pentru ca rulajul clientilor intre banci este foarte mare`, a mai declarat oficialul Bancii Transilvania.

Acesta spune ca, date fiind conditiile de pe piata autohtona unde ofertele nu sunt asa de standardizate iar clientii sunt infideli bancilor, acestea din urma vor fi obligate sa-si concentreze eforturile pentru a-si multumi clientela statornica. Prin conditii mai bune de dobanzi, si nu numai.

Riscul mare aduce dupa sine dobanzi pe masura

Totusi, primii pasi au fost deja facuti si in Romania. Astfel, CitiFinancial, divizia Citibank Romania SA destinata persoanelor fizice, a lansat creditul de nevoi personale cu garantie imobiliara, pe o durata cuprinsa intre 5 si 20 de ani. Acest produs poate fi accesat si de persoane care au depasit sau se apropie de varsta pensionarii, fiind eligibili cei care au intre 23 si 70 de ani, care dovedesc un venit lunar pe familie de minimum 750 lei. Dobanda este variabila si se calculeaza pe baza cotatiei indicelui BUBOR la 6 luni. Noutatea este ca, in functie de gradul de risc identificat in urma evaluarii, pentru fiecare client, dobanda poate include, pe langa BUBOR, si o valoare cuprinsa intre 0 si 5,99 puncte procentuale.

`In acest moment, diferentierea la nivel de dobanzi (a clientilor -n.r.), se face pe baza a doua criterii majore: nivelul veniturilor clientului si valoarea imprumutului. Cu cat acestea sunt mai mari, cu atat dobanda ce i se poate oferi clientului este mai scazuta. In plus, clientilor care au un istoric bun de plata li se ofera suplimentari de credit, cu comisioane scazute`, a declarat, pentru Adevarul, Madalina Dubiczki, Director Marketing CitiFinancial.

Aceasta spune ca CitiFinancial intentioneaza ca, in urmatoarele luni, sa implementeze un sistem mai complex de stabilire a costurilor imprumutului, sistem bazat pe un scoring care sa ia in calcul si istoricul clientilor. `Stabilirea dobanzii si a comisioanelor creditului se va face pe baza acestui scoring`, a concluzionat oficialul CitiFinancial. La randul sau, Mihai Rauta, director Consumer Risk la Raiffeisen Bank, spune ca banca sa isi propune sa abordeze o politica de dobanzi stabilita in functie de riscul estimat pentru fiecare client, odata cu cresterea volumului informational disponibil din surse independente, respectiv pe masura ce Biroul de Credit va transmite si informatii pozitive. `Abordarea va fi graduala, pentru a permite o monitorizare si un control adecvat`, ne-a mai declarat oficialul Raiffeisen.

Cu ochii pe cei care au tendinta de a se supraindatora

`In prezent exista sapte banci, doua societati de credit de consum si o societate de leasing care transmit/primesc informatii de natura pozitiva in si de la Sistemul Biroului de Credit`, a declarat Serban Epure, directorul general al institutiei, care se arata optimist in ceea ce priveste cresterea numarului participantilor la sistem. Aceasta va mari accesul la creditare al persoanelor fizice, inclusiv al celor cu venituri mici.`

Despre clientii corecti se va sti nu numai ca nu au restante evidentiate la Biroul de Credit, fara a se cunoaste daca au sau nu si alte credite (asa cum se intampla daca sunt apreciati numai pe baza informatiilor negative), dar si faptul ca in evidentele noastre apar cu credite pe care le-au platit intotdeauna la timp, urmand a beneficia astfel de conditii de creditare mai bune (dobanda, garantii) si de acordarea creditului intr-un timp mai scurt`, mai spune oficialul Biroului de Credit. El a anuntat ca in categoria clientilor mai putin corecti vor fi evidentiati nu numai cei care au restante, ci si cei care au tendinta de a se supraindatora si carora nu li se va mai acorda creditul solicitat.

Sursa:
www.adevarulonline.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor