Grecii de la Piraeus Bank, unul dintre grupurile financiare de top de pe piata elena, au injectat 172 de milioane de euro in capitalul filialei locale. Dupa aceasta majorare, capitalul social al Piraeus Bank Romania a urcat la 270 de milioane de euro (865,8 milioane de lei). Grecii mai adusesera 50 de milioane de euro la capital si in primavara. Majorarea de capital a fost realizata in lei, grecii varsand 545,2 milioane de lei (172 mil. euro) in contul filialei locale. `Noua majorare a capitalului social vine sa sustina ritmul intens de crestere pe care Piraeus Bank Romania l-a inregistrat in acest an`, a declarat Stavros Lekkakos, presedinte si CEO al Piraeus Bank Romania.
Dupa aceasta injectie de fonduri, Piraeus Bank Romania ajunge una dintre cele mai bine capitalizate banci din sistem. Practic, Piraeus este pe locul doi din punctul de vedere al capitalului social, desi dupa activele totale un intra inca top zece. Doar Raiffieisen Bank (a treia banca dupa active) are un capital social mai mare, cu 1,19 miliarde de lei. BCR, cea mai mare banca din sistem cu active de 16 miliarde de euro, are un capital social de 792 de milioane de lei (244 mil. euro), in timp ce BRD-SocGen, al doilea jucator, are un capital social de aproape 700 de milioane de lei.
In iunie, banca a raportat o crestere anuala semnificativa a activelor, de peste trei ori, pana la 1,75 miliarde de euro. Cel mai dinamic a fost segmentul de retail care a inregistrat in interval de 12 luni, intre iunie 2006 si iunie curent, o crestere de opt ori, pana la 437 mil. euro.
`Cresterea a fost sanatoasa si indicatorii de stabilitate au ramas in zona de sus comparativ cu sistemul bancar roman`, a explicat pentru ZF Lekkakos, care este, de asemenea, membru al boardului executiv al grupului Piraeus.
`Sectorul bancar romanesc traverseaza o perioada de expansiune rapida, iar noi incercam nu doar sa tinem pasul cu aceasta dezvoltare, ci sa mergem cu un pas inaintea competitorilor`, spune Lekkakos.
Seful Piraeus nu a detaliat insa planurile de ofensiva pe piata, preferand sa anunte doar o dezvoltare generala a retelei si a operatiunilor pe toate liniile de afaceri - corporate, clienti individuali si firme de dimensiuni mici si medii.
`Eforturile noastre se vor concentra pe castigarea de cota de piata, imbunatatind in acelasi timp calitatea serviciilor oferite`, afirma Lekkakos. La jumatatea anului, Piraeus Bank Romania avea o cota de piata de 2,8%, fata de active totale la nivelul sistemului de 60,78 miliarde de euro.
Grecii de la Piraeus au intrat pe piata locala in anul 2000 prin achizitia Bancii de Credit Pater. Banca a ramas o prezenta discreta pana in anul 2005, cand a inceput un proiect ambitios de extindere a afacerilor si retelei.
Un aricol de: Liviu Chiru
Integral in Ziarul Financiar
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...