Romania se afla pe penultima pozitie intr-un clasament privind accesul populatiei la sistemul bancar, inaintea Bulgariei, mult sub gradul de penetrare a sistemului bancar in alte tari din zona, arata barometrul privind investitiile si economisirea prezentat miercuri de institutul de cercetare GfK.
Astfel, patru din cinci locuitori ai statelor membre ale Uniunii Europene din Europa Centrala au acces la sistemul bancar, in timp ce ponderea in Europa de Sud-Est scade la 50%, est-europenii fiind prudenti cu investitiile si cu economisirea. In Romania, gradul de acces la sistemul bancar este de 54%.
Potrivit studiului, realizat in 13 tari central si est-europene, toti slovenii de peste 15 ani au cel putin o legatura cu o institutie financiara. Ei sunt urmati de slovaci, cehi, croati, ucrainieni si unguri, cu peste 80%. Mai mult de 70% din populatia din Bosnia-Hertegovina, Rusia si Serbia are acces la o institutie financiara.
In tarile din Europa Centrala si de Est posibilitatile si dorinta de a economisi au scazut semnificativ in 2009. In Bulgaria, doar 6% din populatie a reusit sa puna bani deoparte, in vreme ce in Lituania sau Slovacia situatia este ceva mai buna - 30%, respectiv 35%.
"In general, unde exista bani, acestia sunt mai degraba cheltuiti, in loc sa fie economisiti sau investiti. Acesta este in mod evident un rezultat al crizei financiare care a atins in 2009 majoritatea locuitorilor din Europa Centrala si de Est", a declarat leaderul echipei de cercetare financiara al GfK CEE Group, Alexander Zeh.
In tarile Europei Centrale si de Est, produsele de economisire ocupa pozitia a doua in randul serviciilor financiare, dupa conturile bancare, iar motivele pentru care oamenii economisesc nu variaza foarte mult de la o tara la alta, diferentele nefiind insemnate nici chiar intre tarile mature si cele emergente.
In ciuda acestei tendinte, in Romania pozitia a doua este detinuta in prezent de credite.
Prima motivatie, comuna pentru toate statele analizate, este "economisirea pentru zile negre", care sa acopere nevoile obisnuite, zilnice, dar si situatiile neprevazute. Al doilea motiv este sprijinirea copiilor (pentru educatie in general, in special facultate), urmate de "rezerve pentru batranete" sau "rezerve pentru mai tarziu", precum si economii pentru vacante. 29% dintre romani au ales primul motiv, 28% pun bani deoparte pentru copii, in vreme ce 25% sunt preocupati de rezervele personale pentru batranete.
Tot in 2009 a mai aparut o tendinta comuna in statele Europei: oamenii prefera sa se asigure impotriva riscurilor. De aceea, in cele mai multe tari sunt preferate modalitatile simple si transparente de economisire, precum cumpararea de proprietati sau depozitele la termen.
Potrivit GfK, cea mai atractiva oportunitate de investitie pentru romani continua sa fie sectorul imobiliar, cu apartamente si case (25%) si alte proprietati (29%), urmat de depozitele bancare (23%).
Studiul a fost realizat in Austria, tarile baltice (Estonia, Letonia, Lituania), Bosnia, Bulgaria, Croatia, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia si Ucraina, iar datele sunt reprezentative pentru populatia in varsta de cel putin 15 ani, esantionul fiind de cel putin 1.000 de persoane in fiecare tara.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...