Data: 04.08.2005
Compania italiana de asigurari Generali, al treilea mare asigurator din Europa, si-a prezentat luni strategia de dezvoltare pentru intervalul 2006-2008. Potrivit comunicatului de presa al companiei, pana in 2008, asiguratorul italian estimeaza o crestere de 50% a profitului consolidat, fata de anul trecut, pana la 2,9 miliarde euro.
Pentru piata din Romania, Generali prognozeaza o crestere anuala a afacerilor de 20% pentru intervalul 2006-2008.
Pentru perioada 2006-2008, asiguratorul italian a anuntat ca intentioneaza sa-si consolideze prezenta pe pietele din China, India si Europa Centrala si de Est, informeaza publicatia MarketWatch.
Potrivit comunicatului de presa al companiei, in China Generali intentioneaza ca pana in 2008 sa se situeze in topul primelor trei asiguratori straini din aceasta tara. Generali a anuntat ca in aceasta perioada va deschide sase sucursale in tot atatea orase.
Grupul a anuntat ca intentioneaza sa intre si pe piata din India prin crearea unui joint-venture cu o companie locala.
Pentru Europa Centrala si de Est, Generali estimeaza pentru perioada 2006-2008 o crestere anuala a afacerilor de cel putin 20% pe pietele central si est europene pe care grupul are o prezenta relativ redusa, cum ar fi Slovacia, Slovenia, Romania si Croatia.
Generali vrea sa-si extinda activitatea in Estul Europei, informeaza publicatia italiana Agenzia Giornalistica Italia (AGI)
"Am inregistrat o crestere puternica in aceasta regiune, iar pe viitor vrem sa pastram acest trend in tari precum Ucraina, Serbia, Rusia si Bulgaria si sa devenim lideri pe aceste piete. Vrem sa cream un holding potrivit care sa evite confuzia creata anterior in alte tari precum Austria", a declarat Sergio Balbinot, presedintele companiei italiene, citat de AGI.
Anul trecut, asiguratorul italian cu sediul central la Trieste a inregistrat o crestere cu 15% a profitului consolidat, pana la 1,92 miliarde euro, in linie cu asteptarile analistilor, informeaza Reuters.
In comunicatul de presa de luni al companiei italiene, oficialii Generali au anuntat pentru 2008 si o dublare a dividendelor, comparativ cu valoarea de 0,54 euro pe actiune platita in 2005, care a fost in crestere cu 26% fata de valoarea din anul 2004.
Generali intentioneaza ca in perioada 2006-2008, sa contracteze credite in valoare de patru miliarde de euro, pentru achizitionarea pachetelor minoritare de actiuni la subsidiarele AMB Generali, Generali Elvetia si Generali Holding Viena.
Totodata, grupul va prelua si 10% din capitalul firmei israeliene Migdal si 45,9% din cel al companiei germane de asigurari de sanatate Central Kranken. De asemenea, Generali a anuntat ca pana in 2008 va rascumpara titluri in valoare de 1,8 miliarde euro.
Potrivit publicatiei israeliene Globes, Generali prin intermediul subsidiarei sale Participatie Maatschappij Graafschap Holland N.V a cumparat 10% din actiunile companiei israeliene Migdal Insurance, de la banca israeliana Bank Leumi, contra sumei de 142 milioane de dolari.
SURSA:HOTNEWS