Estimarile grupului austriac vizeaza o majorare cu 40%, fata de 2006, a cistigurilor celei mai mari institutii bancare din Romania. Dezvoltarea Bancii Comerciale Romane este principalul obiectiv al Erste Bank pentru anul 2007. Austriecii tintesc un profit de 350 de milioane de euro, in crestere cu 40% fata de 2006, pentru ultima si cea mai importanta achizitie.
`Profitul net al BCR, inclusiv costurile privind restructurarea, se va cifra in acest an la 350 de milioane de euro`, spune Andreas Treichl (foto), presedintele Erste Bank. Austriecii urmaresc integrarea cit mai rapida a celei mai mari banci romanesti in activitatile grupului. In sensul eficientizarii activitatii, Erste nu exclude nici posibilitatea reducerii numarului de angajati ai BCR. De altfel, de la preluarea efectiva, personalul angajat al BCR a fost redus cu aproximativ 600 de persoane. Banca Comerciala a obtinut constant in ultimii ani cel mai mare profit din sistemul bancar romanesc. BCR detine mai mult de un sfert din activele totale ale sistemului, adica aproximativ 14 miliarde de euro.
Primul trimestru, o cincime din tinta
BCR a obtinut, in primele trei luni ale anului, cistiguri nete de 62 de milioane de euro, potrivit raportarilor financiare prezentate de grupul Erste Bank. Valoarea reprezinta ceva mai mult de o cincime din obiectivul anual stabilit de grupul austriac, adica 350 de milioane de euro. Veniturile din dobinzi au fost de 119,4 milioane de euro, iar cele din comisioane de 45,3 milioane de euro, in contextul in care portofoliul de credite s-a majorat cu 7,5% comparativ cu finele anului trecut.
Se reduce personalul
`Exista oportunitati dramatice pentru a reduce personalul BCR in urmatoarele 18 luni`, spune presedintele Erste, Andreas Treichl. El a aratat ca schimbarile la nivelul personalului vor depinde de evolutia centrelor regionale si de citi angajati ai bancii vor accepta posturi in noile sucursale sau vor fi calificati pentru activitatile de back-office. Erste Bank a anuntat ca numarul personalului a fost deja redus cu circa 600, la aproximativ 12.900 de angajati pe ansamblul grupului BCR. Bugetul alocat de Erste pentru activitatile de restructurare si integrare a BCR se ridica la 40 de milioane de euro numai in 2007. In 2006, costurile restructurarii au fost de aproximativ 13 milioane de euro.
Active in crestere
BCR a inregistrat in primul trimestru al acestui an o crestere a activelor totale cu 3,7%, la 14,66 miliarde de euro, in principal pe baza creditelor acordate clientilor, ceea ce a favorizat si cresterea profitabilitatii, a mai anuntat Erste. Creditele de retail au urcat de la 2,1 miliarde de lei la finele anului trecut la 2,2 miliarde de lei, iar cele de consum de la 7,8 miliarde de lei la opt miliarde de lei. Depozitele populatiei s-au majorat de la 14 miliarde de lei la 15 miliarde de lei, iar cele totale au fost de circa 26 miliarde de lei.
Profitul grupului a dezamagit
Erste Bank a obtinut in primele luni un profit de 302 milioane de euro, in crestere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate ca profitul a crescut, rezultatele au dezamagit investitorii. `Cind tragem linie constatam ca rezultatele sint nesatisfacatoare`, a spus Piers Brown, analist la firma Cazenove, citat de MEDIAFAX.
Un articol de: Serban Buscu
Sursa: Cotidianul
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...