Reuniunea privind coordonarea sectorului financiar din Romania s-a desfasurat la Joint Vienna Institute din Viena, pe data de 26 martie 2009. Mai jos puteti vedea textul ce face parte din declaratia de incheiere a bancilor participante:
Noi, bancile-mama ale principalelor noua institutii de credit cu capital strain din Romania, cu o cota de piata de 70 la suta din activele totale, ne-am reunit la Viena (Austria), la data de 26 martie 2009, la invitatia Joint Vienna Institute (JVI). Reuniunea a fost prezidata de Fondul Monetar International (FMI), cu participarea Comisiei Europene (CE), a Bancii Mondiale, BERD, BEI, a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a autoritatilor de supraveghere si a ministerelor de finante din tarile de origine (Austria, Franta, Grecia si Italia), precum si in prezenta Bancii Centrale Europene.
Am convenit asupra urmatoarelor aspecte si concluzii:
Ne exprimam satisfactia fata de analiza efectuata in comun de BNR, de echipa din Romania a FMI si de CE, conform careia toate bancile din Romania inregistreaza la momentul actual o situatie financiara solida, iar bancile-mama ale institutiilor de credit cu capital strain din Romania s-au comportat pana in prezent intr-o maniera responsabila, furnizand subsidiarelor din Romania capital, finantare, asistenta in domeniul managerial,
precum si in alte domenii, in functie de necesitati.
FMI, CE si Banca Mondiala urmeaza sa finalizeze pachetul de masuri de asistenta in domeniul balantei de plati pentru Romania. Salutam aceasta evolutie importanta care va asigura consolidarea stabilitatii financiare si macroeconomice in Romania.
Suntem constienti de faptul ca implicarea permanenta a bancilor cu capital strain va contribui la succesul programului macroeconomic si la sustenabilitatea pe termen mediu a balantei de plati a Romaniei.
Am intrat pe piata romaneasca in calitate de investitori strategici, avand o contributie esentiala la tranzitia catre o economie deschisa, de piata, pe baza evaluarilor noastre si a increderii constante in perspectivele de dezvoltare pe termen lung. De-a lungul anilor, am realizat investitii semnificative in Romania si ne exprimam in continuare angajamentul de a continua activitatea in aceasta tara.
Realizam faptul ca este atat in interesul nostru comun, cat si al Romaniei, ca toate institutiile vizate sa isi asume in mod concertat angajamentele privind mentinerea nivelului expunerii fata de Romania. De asemenea, admitem ca subsidiarele noastre din Romania trebuie sa se adapteze mediului economic actual, marcat de provocari. Nu poate fi exclusa necesitatea unei infuzii suplimentare de capital, demers ce va fi realizat in masura in care se va dovedi necesar.
Am luat nota de acordul incheiat intre FMI si BNR in vederea derularii unor analize stress test bazate pe metodologia FMI pentru estimarea eventualelor pierderi pe care bancile din Romania le-ar putea inregistra in diferite scenarii, pe durata implementarii programului FMI/UE. Sustinem acest exercitiu si suntem de acord sa sprijinim subsidiarele noastre din Romania pentru:
(i) a confirma ca situatia financiara solida pe care acestea o inregistreaza in prezent va fi mentinuta pe intreaga perioada caracterizata de turbulente pe pietele internationale si de incetinire a activitatii economice;
(ii) a demonstra angajamentul nostru pe termen lung fata de dezvoltarea economiei romanesti;
(iii) a semnala disponibilitatea noastra de a contribui la eforturile comunitatii internationale pentru implementarea unor masuri ample si concertate in vederea contracararii efectelor crizei.
Prin urmare, suntem pregatiti sa ne asumam aceste angajamente in cadrul programelor de asistenta multilaterala, pe baze bilaterale cu BNR, si cu implicarea autoritatilor de supraveghere din tarile de origine, cu respectarea normelor europene si nationale in domeniu.
Erste Bank
Raiffeisen International
Eurobank EFG
National Bank of Greece
Unicredit
Société Générale
Alpha Bank
Volksbank
Piraeus Bank
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...