Cum platim cu cardul in strainatate


Data: 13.11.2006

Tot mai multi dintre noi afla ca atunci cand calatorim in strainatate, plata cu cardul devine uneori indispensabila: fie ca vorbim de plata hotelului, a taxiului sau a cumparaturilor in magazine, scrie Ghiseul Bancar.


A detine `bani de plastic` in loc de bani cash reprezinta o metoda mult mai usoara si mai comoda de a ne purta banii. Pe langa faptul ca ne scapa si de multe griji (folosirea cardurilor ne scuteste de schimburi valutare si de calcule in moneda tarii respective). Cardul cu utilizare internationala este solutia ideala pentru plata cheltuielilor facute in strainatate.

Comerciantii straini detin mult mai multe POS-uri decat cei din Romania, drept urmare putem pleca linistiti, cu siguranta ca nu vom intampina probleme in ceea ce priveste platile pe care vrem sa le efectuam. Reprezentantii MasterCard sustin ca `sunt state in care numarul de locuri in care poti plati cu cardul este mai mare de un milion. Ca o comparatie, Romania numara in jur de 25.000 de acceptatori la nivel national`.

Mai comod, dar mai costisitor

Ce este bine de stiut este faptul ca in strainatate bancile percep alte comisioane decat in tara, fie ca e vorba de un card emis de Visa sau de MasterCard.

Pentru a putea vorbi de lucruri concrete, am ajuns la BCR si la Bancpost pentru a afla in ce constau defapt aceste comisioane.

Si pentru ca deja detin un card de debit BCR Visa Electron (emis in lei), am intrebat-o pe consiliera bancii care sunt comisioanele aferente acestuia pentru platile efectuate in strainatate.

Am primit un tabel cu informatiile referitoare la toate cardurile BCR, tabel in care era inscris faptul ca, pentru conversia valutara (la tranzactiile efectuate in alta moneda fata de cea a contului de card) banca percepe un comision de 2%. Conversia valutara se face la cursul BNR din ziua incheierii tranzactiei.

In cazul platilor facute direct la comercianti, BCR nu percepe niciun comision clientilor, costurile tranzactiei fiind suportate de comerciantul la care s-a efectuat plata.

In cazul in care vreau sa fac extrageri de la ATM, exista comisioane care le includ atat pe cele ale bancii emitente, cat si pe cele ale bancii straine, posesoarea ATM-ului la care se face tranzactia. Asadar, pentru cardul Visa Electron se aplica un comision pentru ridicarea numerarului de 1,75% (minim 5 dolari).

Deoarece cardul Visa Electron este emis de BCR doar in moneda nationala, consiliera m-a sfatuit sa aplic pentru un card in euro (in cazul in care fac cumparaturi intr-o tara din U.E.) sau in dolari. Astfel pot evita plata comisionului de conversie valutara. Drept urmare, mi-a recomandat cardul Visa Clasic International (card de debit in euro sau dolari) pentru care comisionul de extragere numerar de la ATM in alta tara este tot de 1,75% (minim 5 euro/dolari). Suma maxima care se poate retrage de la un bancomat din strainatate intr-o zi este de 500 euro.

 In cazul folosirii in strainatate a unui card de credit BCR tip MasterCard, comisioanele sunt urmatoarele: 1% pentru ridicarea numerarului de la ATM si 2% comisionul de conversie valutara.

Bancpost MasterCard Taifun

Cardul Bancpost Visa Electron pe care-l posed nu poate fi folosit, din pacate, si in alte tari.

Daca vreau un card Bancpost cu utilizare internationala, este necesar sa solicit un card MasterCard Taifun. Acesta se emite doar in lei iar conversia valutara la tranzactia efectuata in alta moneda este gratuita, pierderea suferita fiind doar la diferenta de curs valutar.

Schimbul valutar se face la cursul MasterCard din ziua tranzactiei. Comisionul de retragere numerar de la ATM-ul bancii din strainatate este de 1% plus 7 RON (minim 12 RON). In cazul platii directe la comerciant, banca nu percepe comision.

Sursa: www.ghiseulbancar.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor