Cu sprijinul actionarilor, MKB Romexterra incearca sa castige teren pe finantarea de proiecte


Data: 22.06.2007

Cu suportul financiar al noilor actionari, MKB Romexterra incearca acum sa castige teren pe piata companiilor exportatoare, dar si in finantarea de proiecte. `Incercam sa castigam expunere pe companiile cu activitati de export. Participarea grupului Bayern LB in actionariat ne deschide accesul catre un numar important de companii germane care au o prezenta solida pe piata locala`, a declarat pentru ZF Magdalena Manea, vicepresedinte executiv al MKB Romexterra, responsabila cu coordonarea activitatilor pe segmentul corporate.

In vara trecuta, banca maghiara MKB Bank, o subsidiara a puternicului grup german Bayern LB, a cumparat pachetul majoritar de actiuni al Romexterra Bank, in cadrul unei oferte publice.

Maghiarii au decis in primavara reorganizarea conducerii bancii, prin separarea administrativului de executiv. Magdalena Manea s-a alaturat echipei de conducere in toamna trecuta, ca director executiv, venind de la centrala Raiffeisen International din Viena. In primavara a fost numita in echipa executiva ca vicepresedinte, alaturi de Adrian Preda. Actionarii l-au pastrat la conducerea bancii pe Adrian Radu, ca presedinte executiv.

MKB Romexterra este unul dintre jucatorii din esalonul al doilea, cu o cota de piata la sfarsitul anului trecut de numai 0,7%, corespunzatoare unor active de 1,22 miliarde de lei (361 de milioane de euro).

In primele cinci luni soldul creditelor a urcat cu 45%, spune Manea, ajungand aproape la nivelul la care se aflau activele totale in decembrie trecut. La sfarsitul anului trecut soldul creditelor era de aproape 725 de milioane de lei.

`Pana anul trecut majoritatea tranzactiilor erau de valori mici si se realizau in lei, pentru ca aveam un acces limitat la pietele financiare externe. Acum, sustinuti de MKB si Bayern LB, avem acces facil la credite de la bancile straine, la costuri care inainte pareau imposibil de atins`, explica Manea. Desi dimensiunile inca reduse nu permit MKB Romexterra sa intre pe piata marilor corporatii, vicepresedintele bancii apreciaza ca este un potential important de crestere pe anumite segmente, inclusiv cel al companiilor maghiare. Dupa structura actionariatului, pe piata locala activeaza 6.000 de companii maghiare si 14.000 de firme germane.

Un articol de: Liviu Chiru

Integral in Ziarul Financiar

 

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor