Data: 27.06.2011
Creditul bancar va deveni tot mai greu de accesat, in conditiile in care banca centrala isi propune sa impuna conditii de acordare mult mai stricte. Evitate pana acum din cauza dobanzilor care depaseau si nivelul de 50%, institutiile financiare nebancare pot constitui o alternativa pentru cei care isi doresc un imprumut.
Oferta de creditare a institutiilor financiare nebancare (IFN) se adreseaza persoanelor care au nevoie de o suma relativ mica de bani, intr-un timp scurt. Costurile imprumuturilor acordate de institutii nebancare sunt mult mai mari decat ale creditelor bancare, insa durata de aprobare este mai mica, iar documentatia este minima. Totodata, IFN-urile sunt mai putin restrictive in cazul persoanelor inscrise cu restante in bazele de date ale institutiilor specializate. Un astfel de imprumut poate fi salvator in cazul in care intampinati probleme financiare de moment, insa pe termen lung nu este cea mai potrivita alegere.
Chiar si asa, costurile creditelor pot varia semnificativ de la o institutie financiara nebancara la alta. Va prezentam in continuare creditele de nevoi personale promovate de trei dintre principalele institutii nebancare de pe piata din Romania.
UniCredit Consumer Finance ofera Creditul pentru Orice, in lei si euro. Creditul standard in lei are o dobanda fixa de 18.00% sau o dobanda variabila de 11,47%. In euro, imprumutul este prevazut cu o dobanda fixa de 20.5%, in timp ce dobanda variabila este de 18,31%. Creditul se acorda pe o perioada de cel mult 7 ani, pentru sume cuprinse intre 14.001-32.000 lei, respectiv 3.501-8.000 euro. Institutia percepe un comision de analiza de 3,5%, minimum 240 lei/ 60 euro si un comision administrare de 0.5% pentru creditul in lei. Pentru creditele solicitate inainte de 11 februarie 2011 clientii sunt scutiti de plata comisionului de analiza dosar, a comisionului de administrare credit si a compensatiei de rambursare anticipata in caz de dobanda fixa.
Pentru un credit de 4.000 cu dobanda variabila 18,31%, solicitat in perioada in care nu se percep comisioane, pe o perioada de doi ani, rata lunara este de 200 euro, DAE 19,93%, iar suma totala de rambursat este 4.807 euro. Daca imprumutul este luat pe cinci ani, rata lunara va fi 102 euro, iar suma totala de plata ajunge la 6.135 euro.
La TBI Credit, clientii pot obtine maximum 5.000 euro, ramburabili in cel mult 5 ani. Dobanda pentru un astfel de imprumut este de 33%, iar comisionul de analiza a dosarului este 39 euro. De exemplu, pentru un imprumut de 3.000 de euro pe 2 ani, rata lunara va fi 230 euro si DAE 38,48%. Suma totala platita pentru credit este 5,517 euro. In schimb, daca imprumutul este contractat pe 5 ani, rata lunara se reduce la 137 euro, insa suma totala de plata ajunge la 8.213 euro.
Creditul de Nevoi Personale pentru amenajarea locuintei in lei de la Cetelem este prevazut cu o dobanda anuala fixa de 13,90%. Comision de administrare este zero, insa clientul va plati un comision lunar in suma fixa scadenta, inclus in rata, de 33,50 lei. Suma maxima care poate fi accesata este de 1.000.000 lei.
Pentru un imprumut de 16.000 lei contractat pe 2 ani, rata lunara este 801, DAE este 19,89%, iar suma totala de plata este 18.419 lei. Pentru aceeasi suma contractata pe 5 ani, rata lunara se reduce la jumatate, insa la finalul perioadei clientul va plati 23.000 lei.
In aprilie dobanda anuala efectiva medie pentru creditele bancare de consum a fost 15,59% pentru imprumuturile in lei, respectiv 8,22% pentru cele in euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Solicitantii unui imprumut nebancar trebuie sa aiba in general varsta cuprinsa intre 18 si 70 de ani, iar venitul acceptat este salariul minim pe economie. Documentele necesare sunt copia dupa actul de identitate, adeverinta venit, ultimul talon de pensie, fisa fiscala pe anul anterior, cerere credit nevoi personale. In anumite situatii, institutiile pot solicita documente suplimentare.
Sursa: Efin.ro