Intreprinzatorii care desfasoara activitati economice independente si care sunt inregistrate ca persoane fizice autorizate (PFA) pot obtine imprumuturi cuprinse intre 3.000 si 180.000 RON de la bancile comerciale. Se pot obtine, de asemenea, refinantari ale unor credite din aceasta categorie.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie sa fie cetateni sau rezidenti romani, cu varste de la 23 la 60 de ani, sa aiba minimum un an de activitate continua in domeniu si o vechime de minimum sase luni ca persoana fizica autorizata. Imprumutatul trebuie sa aiba deschis sau sa-si deschida cont la institutia bancara creditoare si sa efectueze, apoi, rulaje prin intermediul acesteia. De asemenea, solicitantul trebuie sa nu figureze la Centrala Incidentelor de Plati.
Creditul poate avea ca destinatie finantarea capitalului de lucru (caz in care imprumutul nu se acorda in sistem revolving) sau finantarea investitiilor. Intre acestea din urma se numara achizitia de echipamente, mobilier, autovehicule, cumpararea de spatii pentru desfasurarea activitatii, ca si modernizarea ori amenajarea de sedii, cumpararea de terenuri etc. Cele mai multe banci solutioneaza cererile depuse pentru imprumuturile PFA in maximum trei zile lucratoare. Perioada de creditare difera in functie de natura creditului: pentru capitalul de lucru poate fi de maximum 12 luni, iar pentru investitii de cel mult 60 de luni.
Pentru cea de-a doua categorie se poate acorda si o perioada de gratie in care nu se platesc dobanzi de pana la sase luni. In acest caz, valoarea creditului va acoperi cel mult 85% din totalul investitiei astfel finantate, restul urmand sa fie acoperit din resursele proprii ale beneficiarului. Rambursarea imprumuturilor destinate PFA se va face lunar, in rate egale, spre deosebire de alte tipuri de credite, la care ritmul de rambursare si periodicitatea acesteia se pot negocia cu banca.
Dobanzile se calculeaza la soldul creditului utilizat de la data primei trageri din credit si pana la rambursarea integrala. Ca garantie, se pot prezenta bilete la ordin emise de persoana fizica imprumutata, gajuri pe soldul conturilor deschise anterior la banca creditoare sau orice combinatie de garantii dintre cele acceptate de banca. In cazul in care beneficiarul, persoana juridica, constituie un depozit bancar drept garantie, pentru acea suma poate primi o bonificatie de 5,75% pe an pentru depozitele in lei, 3% pentru euro, respectiv 4% pentru USD.
Exemplu de utilizare
- Un medic stomatolog este inregistrat ca PFA si administrator al unui cabinet de tehnica dentara, insa in locatia respectiva sta cu chirie. A sosit momentul achizitiei unui apartament spatios ce urmeaza sa fie amenajat ca sediu
- Din valoarea apartamentului, de 100.000 euro, imprumutul bancar astfel obtinut va acoperi 80.000 euro, restul de 20.000 urmand sa fie asigurat din sursele proprii ale stomatologului
- Creditul se va rambursa dupa 4 ani si jumatate.
- Avantajul acestui tip de imprumut consta in posibilitatea intreprinzatorilor particulari, mai ales a celor inregistrati ca PFA despre care se stie ca nu dispun de surse de finantare substantiale de a accesa fonduri pentru dezvoltarea propriei afaceri.
Un articol de: Dan Straut
Sursa: www.adevarulonline.ro
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...