Acestia incep sa ia in calcul perceptia negativa a populatiei asupra activitatii bancare si incearca astfel sa gaseasca solutii pentru reducerea costurilor serviciilor oferite. `Perceptia opiniei publice romanesti asupra bancilor este ca acestea sunt lacome, scumpe si ca exploateaza ignoranta oamenilor.
Sunt inca foarte multi oameni care considera ca serviciile bancare sunt prea scumpe si inclin sa le dau dreptate`, a declarat ieri Mihail Bogza, presedintele Banc Post, la Forumul bancar. Bogza a recunoscut ca, in Romania, costurile intermedierii financiare sunt cu mult peste media europeana, amintind insa si de nivelul mai ridicat al inflatiei autohtone. Nivelul mare al dobanzilor creeaza `probleme in cascada`, recunoaste oficialul Banc Post, pornind de la competitivitatea mai scazuta a societatilor comerciale romanesti comparativ cu cele europene, si pana la nivelul salariilor.
`Cred ca aparitia creditelor in yeni si franci denota o anumita exasperare a clientilor, care vor finantari cu dobanzi mai mici, asumandu-si insa cheltuielile cu schimbul valutar`, a explicat Mihail Bogza. El a anuntat ca unele banci au comandat un studiu menit sa conduca la scaderea costurilor serviciilor bancare, in lipsa eliminarii masurilor BNR privind rezervele minime obligatorii. `Au fost identificate 100 de zone in care sunt posibile reduceri de cheltuieli, precum cele cu arhivarea, prelucrarea electronica a instrumentelor de debit, transmiterea raportarilor catre Oficiul de Combatere a Spalarii Banilor`, a mentionat Bogza. Acest studiu costa, dupa cum a declarat pentru Adevarul Steven Van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, 100.000 de euro.
In ciuda costurilor mari ale creditarii, imprumuturile bancare continua sa creasca intr-un ritm accelerat. Valentin Lazea, economist-sef al Bancii Nationale, spune ca, la sfarsitul lunii septembrie 2006, soldul debitului neguvernamental era, in termeni reali, cu 47 la suta mai mare decat valoarea din perioada similara a anului precedent. Totodata, Eugen Dijmarescu, viceguvernatorul BNR, precizeaza ca, pe langa creditul intern, bancile au actionat si ca intermediari intre companiile din Romania si bancile-mama. In pofida vitezei ridicate de crestere a creditelor, economistul-sef al BNR precizeaza ca, cel putin in momentul de fata, stabilitatea financiara a tarii nu este pusa in pericol. De exemplu, volumul creditelor neperformante continua sa reprezinte circa doua procente din soldul total al imprumuturilor neguvernamentale. `Aceasta cifra trebuie privita cu scepticism`, atrage atentia Lazea. Aceasta pentru ca volumul real al creditelor neperformante ar putea fi mascat chiar de ritmul ridicat de crestere al imprumuturilor.
Astfel, unele persoane ar putea apela la noi credite pentru a le achita pe cele pe care nu le pot plati. Au existat cazuri in care Biroul de Credit chiar a raportat existenta unei persoane cu datorii la 11 banci comerciale. Un alt semnal de alarma tras de oficialii BNR tine de activitatea de intermediere. Astfel, din cauza restrictiilor impuse de Banca Centrala, unele institutii bancare au fost nevoite sa transfere la bancile-mama o parte din creditele acordate corporatiilor. `Problema care apare este in ce masura stiu bancile-mama de problemele financiare din tara companiei creditate`. Astfel, institutia-mama nu este stimulata sa cunoasca toate aspectele economice ale tarii respective, din moment ce expunerea pe care si-o asuma in acel stat este redusa, uneori chiar sub 5 la suta.
Pe de alta parte, bancile din Romania sunt stimulate sa-si creasca profitabilitatea, dar, de dragul randamentelor, subestimeaza uneori riscurile afacerilor creditate. Mai mult, in momentul in care compania intra in incapacitate de plata, creditul neperformant se intoarce in tara. In acest fel, stabilitatea financiara ar putea fi pusa in pericol. Florin Catu, economist-sef al Ing Bank, chiar subliniaza ca 10 ani de reforma pot fi distrusi foarte usor, asa cum s-a intamplat in Ungaria sau Polonia. Desi initial planurile acestor state vizau intrarea in zona euro in perioada 2009-2010, ultimele informatii arata ca tara noastra ar putea adopta moneda unica europeana chiar inaintea Poloniei sau Ungariei.
Sursa: www.adevarulonline.ro
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...